Valurile de scumpiri ne vor sufoca

Electricitate-retea-web

Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a declarat că majorarea cu aproape 35%, în medie, a tarifelor la energia electrică a fost determinată de deprecierea leului, consecinţă a fraudei din domeniul bancar. Potrivit economistului Ion Tornea de la IDIS „Viitorul”, cetăţenii vor resimţi această scumpire în mod direct, prin facturile la serviciile comunale, şi în mod indirect, prin produsele alimentare şi nu numai.

ANRE a decis vineri seară, după o dezbatere de 17 ore, să majoreze cu peste 30% tarifele pentru consumatorii din nordul Republicii Moldova, unde operează RED Nord și RED Nord-Vest și cu aproape 40% pentru cei din centru și sud, unde operează RED Union Fenosa. Cea mai mare parte a curentului electric consumat în Republica Moldova este importat și achitat în dolari.

Sergiu Ciobanu a menţionat că, în majorare, ANRE s-a condus de cursul mediu de schimb de 19,3 lei pentru 1 dolar prognozat de Ministerul Economiei pentru anul curent. Cursul mediu de anul trecut a fost de 14,04 lei pentru un dolar, leul depreciindu-se cu aproximativ 37% față de dolar.

În opinia economistului IDIS „Viitorul”, Ion Tornea, majorarea preţului la energie, carburanţi, gaz va duce inevitabil la creşterea preţurilor la toate produsele. În mod direct, scumpirea pe care o vor resimţi cetăţenii în facturile lor va fi pentru energia electrică, gaz, apa caldă şi, mai târziu, pentru agentul termic.

În mod indirect, producerea fiecărui produs care se comercializează necesită un anumit consum de energie – ambalaj, îmbuteliere etc. – ,care în se va regăsi în preţul acestui produs. După cum arată experienţa, statul Republica Moldova este incapabil să diminueze impactul acestor scumpiri asupra cetăţenilor. El ar putea să compenseze costurile anumitor servicii pentru persoanele social-vulnerabile, însă acestea ar putea fi decise doar în condiţiile în care există guvern.

Din păcate, Republica Moldova nu a fost capabilă să identifice până acum surse alternative de energie. S-a vorbit foarte mult de interconexiunea reţelelor electrice ale Republicii Moldova şi ale României. Astfel, s-a putea obţine conectarea la reţelele electrice ale Uniunii Europene. Energia electrică produsă în România este mai ieftină decât cea din Est.