Valeriu Streleţ promite acţiuni “incomode” pentru PDM

Vlad Plahotniuc si Valeriu Strelet la sedinta parlamentului RM

În urma şedinţei Consiliului Naţional Politic al PLDM, premierul Valeriu Streleţ, noul preşedinte al PLDM, a promis că formaţiunea sa va veni cu „iniţiative incomode” pentru unii parteneri de coaliţie. „PLDM va demara câteva acţiuni, iar condiţiile vor fi făcute publice în următoarele zile”, a precizat premierul.

„În Republica Moldova, se cer schimbări profunde. Deciziile noastre determină soarta Republicii Moldova, soarta reformelor. După evenimentele de ieri, care au fost regizate, bine pregătite, unilaterale, selective, se cer acţiuni ferme pentru a scoate Republica Moldova din captivitate. O putem face în continuare în anumite condiţii, pe o anumită perioadă la guvernare, formulând cerinţe ferme pentru reforme, care, în funcţie de executarea lor, vor determina acţiunile noastre de viitor”, a menţionat acesta.

De asemenea, Streleţ a declarat că formaţiunea pe care o reprezintă va fi una a acţiunii, care va veni cu iniţiative incomode pentru „unii parteneri de coaliţie”. „Începând cu ziua de astăzi, PLDM va demara nişte acţiuni, iar condiţiile le vom afla în următoarele zile”, a precizat premierul.

The following two tabs change content below.