Val Butnaru şi Dumitru Crudu au cucerit Marele Premiu la Festivalul Teatrului „Satiricus”

FESTIVAL // În ciuda crizei, Teatrul „Satiricus „I. L. Caragiale” a reuşit să organizeze un eveniment cultural de amploare

Festivalul Internaţional al Teatrului „Satiricus „Ion Luca Caragiale” (25-31 mai), ajuns la cea de-a doua ediţie, a pus în lumină texte din noul val al dramaturgiei basarabene, dar şi piese scrise, jucate şi aplaudate în anii şaptezeci-optzeci ai secolului trecut.

Au concurat 18 piese ale autorilor basarabeni

Organizat de teatrul condus de Sandu Grecu, evenimentul s-a desfăşurat cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, Consiliului Municipal Chişinău şi Uniunii Teatrale din Moldova. Marţi, 31 mai, juriul alcătuit din Mircea M. Ionescu, preşedinte, Mariana Bahnaru, Andrei Burac, Petru Hadârcă şi Vasilica Onicioaia (actriţă şi regizoare din Iaşi) a anunţat rezultatele deliberării. Astfel, din cele 18 spectacole participante la competiţie, două au fost desemnate învingătoare: „Tangoul de adio” de Val Butnaru, montat la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu, şi „Ultimul Suţţo” de Dumitru Crudu, producţie a Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani.

Două producţii din România au obţinut Marele Premiu

Premiera „Tangoului de adio” după piesa „Avant de mourir” de Val Butnaru a avut loc recent la Giurgiu, publicul regăsindu-se în destinele personajelor şi îndrăgindu-le pentru sensibilitatea, vulnerabilitatea şi forţa lor de a lupta pentru viaţă. „Emoţionează şi textul, şi viziunea regizorală, şi interpretarea. Piesa lui Val Butnaru e plină de romantism şi pasiune. Este o dramă tulburătoare despre exil, despre artistul dezrădăcinat, despre momentele de cumpănă prin care trec cei nevoiţi să emigreze”, afirmă dramaturgul român Mircea M. Ionescu. Iar autorul montării, regizorul Emil Gaju, mărturiseşte că „textul e mult mai profund decât pare la prima vedere, el are multe substraturi, valenţe latente”. Emil Gaju a evidenţiat dominanta existenţialistă a piesei, aspectul ei metaforic, luând drept motto versul eminescian „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”.

Cealaltă piesă câştigătoare, „Alegerea lui Alexandru Suţţo” de Dumitru Crudu, a obţinut în 2002 Premiul pentru cea mai bună piesă românească. La festivalul Teatrului „Satiricus” ea a fost prezentată de Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani, sub titlul „Ultimul Suţţo”, regia aparţinându-i lui Alexandru Vasilache şi coregrafia – Victoriei Bucun. Personajul principal al piesei e un mort. Domnitorul Suţţo a decedat în closetul din curte. Supuşii lui îşi întrerup munca, fiindcă nu mai are cine să le poruncească. Gândindu-se la păstrarea privilegiilor, slugile decid să ascundă moartea lui Suţţo. Scanarea procesului de dezumanizare a slugilor este făcută cu lux de amănunte, în maniera comicului absurd şi grotesc.

Dramaturgii vor lua lecţii din festival

Eveniment remarcabil în peisajul nostru cultural, Festivalul Teatrului „Satiricus” e axat pe relaţia „dramaturg – regizor, text literar – limbaj scenic”. La ediţia din 2011 au concurat doar dramaturgi contemporani din R. Moldova: Dumitru Matcovschi, Constantin Cheianu, Val Butnaru, Dumitru Crudu, Iulian Filip, Nicolae Negru, Irina Nechit, Adrian Graur, Tudor Ţărnă, Mihaela Perciun şi Serghei Evstratiev. Spectacolele s-au jucat pe scenele teatrelor „Satiricus”, „Mihai Eminescu”, „Ginta Latină”, „Licurici”, „Guguţă” şi la Casa Actorului.

Potrivit membrului juriului Petru Hadârcă, e de salutat iniţiativa lui Sandu Grecu de a organiza un festival în vremuri atât de dificile: „Avem nevoie de astfel de manifestări artistice, pentru a înţelege cum evoluează teatrul. Doar făcând ceva, poţi să avansezi. Dramaturgia contemporană trebuie montată fiindcă reflectă actualitatea şi aduce public în sălile de teatru”. Un alt membru al juriului, actriţa Mariana Bahnaru, a declarat pentru JURNAL: „E foarte frumos că se organizează un festival nu numai pentru actori, regizori, dar şi pentru dramaturgi. M-a bucurat foarte mult prezenţa spectatorului, am văzut doar săli arhipline la „Satiricus”. Sperăm că dramaturgii vor lua lecţii din acest festival ce a contribuit la promovarea creaţiei lor”.

În cele şapte zile ale festivalului, au mai avut loc lansări de carte (de exemplu, a fost lansată „Cartea nomazilor din B.” de Val Butnaru), conferinţe, discuţii, în scopul analizei spectacolelor şi stimulării unei comunicări creative între oamenii de teatru.

Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit