Val Butnaru: Avem „ţară”. Ce facem cu ea? (II)

Acum două săptămâni, am scris un articol cu acest titlu în care spuneam că, în condiţiile în care clasa politică nu e în stare să propună, timp de 20 de ani, o idee de ieşire din mizeria în care ne aflăm, singura soluţie pe care o văd este integrarea R. Moldova în circuitul economic al României, astfel ca acest teritoriu să se numească Regiunea Sud-Est.

Impotenţii

Că e bună ideea, că e rea – urma să se vadă în urma unei discuţii publice, discuţie ce ar fi putut genera şi alte propuneri, eventual, mult mai fericite, dar, fiind întrebaţi, unii politicieni nu s-au priceput decât să strâmbe din nas. Şi asta în timp ce în scăfârliile lor bate crivăţul! Întrebaţi-i cum văd ei destinul R. Moldova în următorii 20 de ani şi veţi vedea ce bâiguieli vor răsuna din străfundurile creieraşilor lor!

Singurul lucru la care se pricep este să se lanseze în certuri idioate, obligându-i pe analiştii politici să comenteze neghiobiile puse la cale de aleşii poporului.

A doua Elveţie

Unicul politician care a propus o idee cât de cât originală a fost Mircea Druc care a spus, cu mulţi ani în urmă, că vrea să transforme R. Moldova într-o a doua Elveţie. E adevărat că Druc n-a precizat în niciun fel cum vede el realizarea acestui miracol, dar, cel puţin, omul vedea o luminiţă în capătul tunelului. Ceilalţi însă…

Ceilalţi ne-au umplut capul cu bumbac, vehiculând papagaliceşte două teme: statalitatea şi limba.

Statalitatea

Dacă ar fi să ne distanţăm de emoţii şi să judecăm la rece, aş îndrăzni să întreb: ce câştig are omul simplu de la această statalitate? A crescut nivelul de trai? Avem o suprastructură civilizată? Bineînţeles că nu.

Statalitatea este o posibilitate uimitoare de îmbogăţire a celor aflaţi la putere. Atât. Cei care strigă cel mai tare, până la isterie, cum au fost comuniştii, de pildă, despre statalitate, simt cel mai bine peste ce vână de aur au dat. Luaţi-le statalitatea, eliminaţi această temă din discuţiile publice şi această pârghie de a fura din buzunarele noastre şi veţi vedea cum va apărea, imediat, o nouă clasă politică, interesată cu adevărat de soarta cetăţenilor simpli.

Limba

De 20 de ani singurul subiect ce a scos politicieni în evidenţă a fost denumirea limbii şi cum ne numim noi. Ce-ar fi să admitem că s-a produs o minune şi toată lumea a căzut de acord cu faptul că noi suntem români şi că limba se numeşte româna? Să admitem că Parlamentul, prin lege, a interzis discuţiile pe această temă, decretând engleza a doua limbă de stat, iar minorităţilor permiţându-le să se autodefinească cum vor şi să studieze româna în volumul dorit de ei. Cu precizarea, bineînţeles, că orice post ocupat în instituţiile de stat necesită cunoaşterea temeinică a limbilor oficiale.

Vă daţi seama ce catastrofă s-ar abate pe capul politicienilor noştri? Despre ce ar mai vorbi ei dacă li s-ar lua acest subiect? Pe cine ar mai speria ei cu pericolul Unirii sau cu alte năzbâtii propagandistice?

Fonfii

Ca să fac o mică paranteză, aş vrea să fac o presupunere care ar explica de ce politicienii de la noi nu sunt în stare să genereze nicio idee cât de puţin demnă de luat în seamă.

Un truism vechi spune că eşti ceea ce gândeşti, iar gândeşti aşa cum vorbeşti. I-aţi auzit cum vorbesc ei? Unul se maimuţăreşte, imitând pronunţia dâmboviţeană fără să aibă habar de prăpăstiile pe care le debitează, altul ne omoară zilnic cu limbajul lui de lemn, cel de-al treilea îşi etalează limbajul de boschetar politic, ca în cele din urmă să auzim perle umoristico-bădărănoase.

Astea le sunt discursurile, astea, prin urmare, le sunt „ideile”.

Apropo, din aceleaşi considerente nu avem, cu mici excepţii, nici oameni de afaceri autohtoni. La felul în care vorbesc aceştia e clar că plafonul ideilor de afaceri se reduce doar la baruri, restaurante, supermarketuri şi alte operaţiuni de cumpărare-vânzare.

Ce facem, totuşi?

Atâta timp cât va continua „ocupaţia rusească” a R. Moldova, manifestată acum prin forme mult mai sofisticate decât pe timpul ocupaţiei sovietice, nu ne vom mişca nicăieri. Rusia are interesul să menţină statu-quoul de azi – nici să nu murim de foame, nici să nu ne dezvoltăm economic.

Desprinderea totală de dependenţa rusească, după modelul Ţărilor Baltice, poate fi, chiar şi cu o întârziere de 20 de ani, un  proiect salvator. Important este să nu ne bălăcim în mocirla politicianismului moldav, ci să începem o dezbatere largă în ceea ce priveşte identificarea unor căi de dezvoltare rapidă.

Ideea transformării R. Moldova într-un paradis fiscal ar putea fi o altă idee. E bună sau, dimpotrivă, nu este acceptabilă?

Nu mai strâmbaţi din nas. Hai să discutăm! Hai să aprindem luminiţa la capătul tunelului!

The following two tabs change content below.
Butnaru Val

Butnaru Val

Butnaru Val

Ultimele articole de Butnaru Val (vezi toate)