Vadim Mişin face declaraţii românofobe, xenofobe şi rasiste

Vadim Mişin face declaraţii românofobe, xenofobe şi rasiste
Argumentându-şi decizia de a nu-l vota pe Marian Lupu pentru funcţia de şef al statului, deputatul comunist Vadim Mişin a declarat pentru „JURNAL de Chişinău” că el şi Partidul Comuniştilor nu-şi pot permite acest lucru atâta timp cât în fruntea Parlamentului se află un individ care se consideră român, cu referire la Mihai Ghimpu, care, de mai multe ori, a spus public că este român. Amintim că, în mai 2008, referindu-se la acţiunile opoziţiei care a boicotat o şedinţă a Parlamentului, pentru că majoritatea comunistă respingea iniţiativele legislative înaintate de deputaţii democraţi, Mişin a declarat: „Opoziţia şi-a demonstrat slăbiciunea, comportându-se ca o tabără de ţigani”.
Contactat de JURNAL, analistul politic Vitalie Ciobanu ne-a spus că aceste declaraţii ale lui Mişin, fără dubii, sunt xenofobe şi rasiste. „Ultima declaraţie a lui Mişin (cea cu privire la etnonimul „român” – n.r.) este sfidătoare. Este o sfidare la adresa tuturor cetăţenilor din R. Moldova.
Această afirmaţie a lui Mişin nu este decât un pretext plin de cinism pentru a-şi justifica lipsa de dorinţă de cooperare în binele interesului public. Or, nu este Lupu ultimul individ care nu poate fi votat. Comuniştii sunt cinici, asta o ştim cu toţii. Mişin refuză să voteze mai degrabă din calcule personale, din plăcerea de a face rău, de a tracasa actuala putere”, ne-a declarat analistul, precizând că în acest caz ar trebui să se sesizeze organizaţiile de apărare a drepturilor omului. „E ceva de care ar trebui să se ocupe Freud. Să îi trateze de românofobie, xenofobie şi rasism”, a conchis Vitalie Ciobanu.

Argumentându-şi decizia de a nu-l vota pe Marian Lupu pentru funcţia de şef al statului, deputatul comunist Vadim Mişin a declarat pentru „JURNAL de Chişinău” că el şi Partidul Comuniştilor nu-şi pot permite acest lucru atâta timp cât în fruntea Parlamentului se află un individ care se consideră român, cu referire la Mihai Ghimpu, care, de mai multe ori, a spus public că este român.

Amintim că, în mai 2008, referindu-se la acţiunile opoziţiei care a boicotat o şedinţă a Parlamentului, pentru că majoritatea comunistă respingea iniţiativele legislative înaintate de deputaţii democraţi, Mişin a declarat: „Opoziţia şi-a demonstrat slăbiciunea, comportându-se ca o tabără de ţigani”.