„Vă salut din Norvegia!”

Elena Lupu s-a lăsat de muzică pentru a-şi urma visul: va studia dansul popular românesc ca ştiinţă la una din cele mai prestigioase universități din Europa

6

Săptămâna trecută, mare ne-a fost uimirea să aflăm că în următorii doi ani nu o vom vedea pe scenă pe Elena Lupu. Era ştiut faptul că interpreta de folclor e pasionată de coregrafie, iar de mai mulţi ani era profesoară de dans la Ansamblul „Opincuţa”. Anul acesta, muziciana a câştigat o bursă de studii Erasmus+ la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Trondheim, Norvegia. Elena Lupu este prima persoană din R.Moldova care a fost acceptată în „Choreomundus”, un program internaţional de master în Ştiinţa Dansului, Practica şi Patrimoniul cultural imaterial.

Nu mai este o noutate pentru nimeni că oamenii talentaţi, printre care şi unii care au reuşit să-şi clădească o carieră de succes acasă, se văd nevoiţi să părăsească R.Moldova, plecând în căutarea unei vieţi mai bune. Săptămâna trecută, aflam de la Viorica Lupu că sora ei mai mare, cântăreaţa de folclor Elena Lupu, se află în Norvegia. Şi nu pe o perioadă de scurtă durată, ci pentru doi ani ori chiar pentru totdeauna. Decizia aceasta a luat-o acum jumătate de an, când a aflat că a câştigat o bursă Erasmus+ la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Trondheim, Norvegia.
„Vă salut din Norvegia! La noi este foarte frig”, aşa începe discuţia noastră cu Elena Lupu, care se afla la mii de kilometri distanţă, în biblioteca universităţii la care îşi face studiile.

11902235_939484396110622_4521921415526547487_n

Dezamăgită de tot ce se petrece-n ţară

Coregrafa şi cântăreaţa de folclor, ca şi majoritatea tinerilor talentaţi, a plecat din ţară pentru că „viitorul european este departe de R. Moldova”.
„M-a dezamăgit tot ce se întâmplă în ţara mea. Am aşteptat foarte mult o schimbare: am fost şi la protestele din 7 aprilie, şi discursuri am ţinut, şi la poliţie împreună cu sora mea am fost chemate pentru că ne-am permis să cântăm melodii naţionaliste. Şi cum văd că schimbarea pe care am tot aşteptat-o nu s-a produs, am decis să plec. Dacă ar fi aleg între a fi fericită şi a avea dreptate, optez să fiu fericită.
Tata mi-a spus că sunt o norocoasă că am ajuns aici, în condiţiile în care acasă situaţia economică şi politică rămâne neschimbată”, ne spune cu tristeţe în glas Elena Lupu.
Talentul său a fost remarcat şi apreciat nu doar acasă, ci şi în România. Cântă de la patru ani, iar de la şase ani a început să studieze dansul. A combinat cu succes dragostea faţă de cântec cu cea pentru coregrafie. La cei 31 de ani şi-a făcut un nume în lumea muzicii şi a ajuns să lucreze ca profesoară de dans popular românesc. După aproape 25 de ani dedicaţi cântecului şi coregrafiei, Elena Lupu a decis să ia o decizie radicală pe care nu o regretă deloc.

11896277_939484182777310_3034050965641741050_o

Nu ştie dacă va mai reveni în ţară

„Îmi e greu să spun cu voce tare că nu voi mai face muzică”, ni se destăinuie cu glas tremurând. După o pauză de câteva secunde, adaugă că părinţii, sora, rudele şi prietenii săi au rămas miraţi când le-a spus că de acum încolo vrea să facă doar dans.
„Pentru mine, activitatea artistică pe care o aveam acasă devenise o rutină. Duceam dorul spectacolelor, a scenei mari, căci un cântăreţ nu trebuie să cânte doar pe la nunţi şi cumătrii. Lucrând doar pe la petreceri private ajungi să te plafonezi, iar în ultima perioadă toţi mirii şi miresele mi se păreau la fel. Simţeam că nu evoluez în niciun fel, că nu am unde să mă dezvolt, să progresez, iar de multe ori mă întrebam dacă mai simt ceva, dacă mai am emoţii. Unde mai pui că şi sistemul de acasă nu face decât să te demoralizeze. La un moment dat mi-am zis că în lumea asta sunt atâtea de văzut şi de învăţat! Iar drept stimul au fost colegii mei de dans, ucenicii mei aflaţi în toate colţurile lumii, care sunt apreciați şi se bucură de succes. Aveam nevoie de o schimbare, iar ea a venit la momentul potrivit. Da, deocamdată am renunţat la cântec şi nu ştiu dacă voi mai reveni în R.Moldova. Mă gândesc la viitorii mei copii pe care mi-aş dori să-i văd crescând într-o ţară europeană”, ne-a declarat Elena Lupu.

11882278_937477542977974_7150896608592771134_o

A desenat drapelul R.Moldova

Timp de doi ani, alături de alţi 16 studenţi din 15 ţări printre care Filipine, Nepal, China, Iordania, Kârgâzstan, Germania, SUA şi Italia, coregrafa noastră va face parte din programul internaţional de master „Choreomundus”, care are drept scop educarea specialiştilor în domeniul etnocoreologiei şi a antropologiei dansului.
În toată această perioadă, basarabeanca va avea şansa să studieze la patru universităţi europene: Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Trondheim (Norvegia), Universitatea „Blaise Pascal” din Clermont-Ferrand (Franţa), Universitatea de Ştiinţe din Szeged (Ungaria) şi Universitatea Roehampton (Londra).
„De fiecare semestru de studii răspunde câte o universitate acreditată. Acest program ne oferă oportunități la nivel internaţional, iar cu o asemenea diplomă nu voi avea probleme când va trebui să-mi găsesc un job. Când am aplicat pentru această bursă, am concurat cu cei din Europa de Est. Avantajul meu a fost acela că sunt prima basarabeancă care a aplicat la acest program. Când am mers să-mi iau permisul de reședință, funcţionarii mi-au spus că sunt prima moldoveancă de acolo, cea care sparge gheaţa. Era şi un panou pe care fiecare masterand desenează cu cretă colorată steagul ţării din care vine. Nu vă pot reda cu ce emoţii l-am desenat pe cel al R.Moldova”, ne povesteşte Elena Lupu.

5

„În Norvegia totul este făcut pentru oameni”

Avea emoţii la prima întâlnire cu profesorii şi cu noii colegi de masterat: „În astfel de situaţii ajungi să te întrebi dacă eşti suficient de bun şi de ce te-au ales anume pe tine să faci parte din program. Îmi amintesc că în prima zi de facultate, când am făcut cunoştinţă cu profesorii, am avut un blocaj în comunicare. Trebuia să facem o prezentare în limba engleză, să spunem de unde venim, care este relaţia noastră cu dansul etc. Aveam foarte multe idei, ştiam ce vreau să le spun, însă când am ajuns să vorbesc, m-am blocat! Mi-am cerut scuze, le-am spus că am emoţii foarte mari, incomparabile cu cele pe care le ai atunci când ieşi pe scenă. Însă după două săptămâni am prins la curaj şi m-am convins că am suficiente cunoştinţe pentru „Choreomundus”. Aici sistemul de învăţământ este foarte diferit, iar norvegienii sunt organizaţi şi se respectă unul pe celălalt. În ţara lor totul este făcut pentru oameni, e tocmai ceea ce am căutat. Acesta a fost încă unul din motivele pentru care am luat decizia să plec din R.Moldova. Atât eu, cât şi colegii mei, suntem mici vedete în ţările de unde venim. Când ne povestim unii altora despre viaţa noastră de până acum, rămânem cu gurile căscate. Suntem dansatori de toate genurile, de la salsa la hip-hop”.

3

Va reprezenta R. Moldova la o conferinţă UNESCO

Şi cum în Norvegia preţurile sunt mari, pe măsura veniturilor, Elena Lupu a ales să locuiască la cămin, iar pe odaie achită peste 300 de euro, asta în condiţiile în care bucătăria şi baia o împarte cu alte trei fete.
În curând, la universitatea din Trondheim va avea loc o conferinţă UNESCO, iar coregrafa noastră, alături de colegii săi, va trebui să susţină un program de dans.

„Mi-am luat cu mine un costum naţional, pe cel mai uşor din toate, însă zilele acestea i-am spus mamei să mi-l trimită şi pe cel care-mi e cel mai drag. La conferinţă vreau să reprezint R.Moldova la cel mai înalt nivel”, precizează ea.
După aproape o oră de discuţii, am lăsat-o pe Elena Lupu să-şi facă temele, însă înainte de a-şi lua rămas bun aceasta ne-a spus că-şi doreşte ca experienţa pe care o va acumula în aceşti doi ani de studii să o aplice şi în R.Moldova, fie şi prin intermediul unui proiect.

Lena NEGRU