Va creşte preţul pâinii

Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), Vasile Bumacov, a admis ieri că pâinea urmează să se scumpească în următoarele câteva luni. „Calculele de care dispunem ne arată că nu vom putea evita scumpirea pâinii în câteva luni. Prin anumite măsuri, dorim să evităm scumpirea excesivă sau dramatică”, a declarat ministrul MAIA după o şedinţă cu exportatorii de cereale.

Pentru a elimina o eventuală criză a pâinii, MAIA intenţionează să restricţioneze exportul de grâne. Această măsură a fost luată după ce, anul trecut, exportul de cereale s-a triplat. „În cazul în care apare pericolul ca ţara să rămână fără pâine, vom reduce exportul. Dacă vom continua să exportăm cu asemenea frecvenţă, există pericolul să rămânem fără grâu”, a spus Bumacov.

Exportatorii nu sunt de acord cu această decizie. Aceştia susţin că ar trebui să fie ajutaţi de stat, nu împiedicaţi să-şi desfăşoare activitatea. „Statul trebuie să se implice în alt mod în rezolvarea acestei probleme, nu prin restricţii. Dacă o să fie impus acest blocaj, cine o să mai producă carne sau cereale în RM?”, se întreabă Alexandru Slusari, preşedintele Uniunii Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”.

Agenţii economici susţin că această restricţie înseamnă pentru ei pierdere de contracte, lipsă de seriozitate faţă de partenerii străini. „Statul trebuie să activeze cum o fac oamenii de afaceri – ai probleme, contractezi credite”, a menţionat unul dintre exportatori. „Nu se rezolvă problema pe seama oamenilor de afaceri”, a conchis acesta.

Potrivit MAIA, această restricţie nu se va răsfrânge asupra exportului de porumb.

De menţionat că preţul unui kilogram de grâu pe piaţa internă este de 2,9 lei, în timp ce la export, acesta este vândut cu 3,1 lei kilogramul. În 2010, producţia de grâu alimentar a fost de circa 800 de mii de tone, în timp ce necesităţile interne sunt de aproximativ 400 de mii de tone.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)