Va avea sau nu Moldova un nou sistem electoral mixt?

1081345_621579424568275_1864020436_nPropunea Partidului Democrat de adoptare a sistemului electoral mixt va fi apreciată de Comisia de la Veneția în cadrul unei sesiunii ce va avea loc în martie curent. În cazul în care noul sistem electoral va fi aprobat, alegerile parlamentare vor fi amânate pentru 2015.

Secretarul Comisiei Thomas Merkert a declarat: „Este o reformă importantă, care solicită pregătiri. Anul acesta în Republica Moldova vor avea loc alegerile parlamentare şi o modificare grabnică a legii generează anumite întrebări. Vom studia toate circumstanţele şi în primăvară vom prezenta o opinie detaliată”.

După discuțiile dintre secretarul Comisiei și reprezentanţii Partidului Democrat, Marian Lupu a comunicat că dacă Comisia de la Veneţia va aproba proiectul, Coaliţia de guvernare va examina posibilitatea de a desfăşura alegerile parlamentare în martie 2015.

Mihai Ghimpu, liderul PL a specificat că noul sistem electorat mixt este o nouă șmecherie a democraților. „Din moment ce totul în Republica Moldova este controlat, se vrea să se controleze și votul cetățenilor.”

Reprezentatul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a refuzat să facă concluzii în privinţa acestui proiect, menţionând că „partidele Coaliţiei de guvernare trebuie să continue dialogul”.

Deputaţii din partea Partidului Comuniştilor, au atras atenţia lui Markert asupra faptului că „proiectul examinat de Comisia de la Veneţia a ajuns pe masa europenilor cu grave încălcări ale legislaţiei”.

Delegaţia Comisiei de la Veneţia se află în Moldova cu o vizită, în cadrul căreia demnitarii europeni au avut întrevederi cu partidele de la putere şi cele din opoziţie, ministrul Justiţiei şi Procurorul General, precum şi cu reprezentanţii societăţii civile. Potrivit proiectului, 51 de deputaţi vor fi aleşi conform listelor de partid, iar restul 50 – în baza circumscripţiilor uninominale.

Nicolae Osmochescu, expert în drept constituțional consideră că proiectul privind schimbarea sistemului electoral ar putea fi adoptat în anul curent. „Este suficient timp pentru implementarea proiectului privind sistemul electoral mixt”, iar cu referire la faptul că ne aflăm în an electoral, a declarat că „din moment ce nu se cunoaște data alegerilor parlamentare nu putem afirma că s-a început anul sau campania electorală”, a declarat expertul pentru JURNAL.

Cristina Straton