Ursul cu blană de oaie

„Sunt îngrijorată pentru viitorul OSCE”, a spus Hillary Clinton la conferinţa ministerială recentă a OSCE de la Dublin. După 20 de ani de la sfârşitul războiului rece, „procesul de creare a unei Europe care să fie întreagă, liberă şi în stare de pace rămâne neîncheiat”, a specificat ea, citată de thejournal.ie.

Clinton a vizat în mod particular Rusia, referindu-se la planurile acesteia de fondare a unei noi uniuni vamale cu unele state postsovietice. Din punctul de vedere al secretarului de stat al SUA, se încearcă astfel o „re-sovietizare a regiunii”, indiferent dacă se va numi „uniune vamală sau Uniunie Eurasiatică”.

„Noi ştim care e scopul şi încercăm să identificăm căi efective de a-l încetini sau a-l împiedica”, a avertizat Clinton.

Această declaraţie nu lasă loc de interpretări. E un semnal că „reformatarea” relaţiilor dintre SUA şi Rusia s-a încheiat cu revenirea la Kremlin a lui Vladimir Putin, care este autorul noului proiect nostalgic, restauraţionist. E o declaraţie făcută pentru cei care încearcă, inclusiv în RM, să pună semnul egalităţii între UE şi Uniunea Eurasiatică.

Declaraţia lui Clinton vine să explice mult mai clar şi noua abordare de către UE a problemei transnistrene. Faptul că Bruxelles-ul nu mai condiţionează aderarea RM la UE de reglementarea conflictului transnistrean marchează o schimbare de atitudine nu atât faţă de RM, cât faţă de Rusia, care este privită drept un pericol pentru „Europa întreagă”.

Occidentul a înţeles, în sfârşit, că sub pielea de oaie se ascunde acelaşi… urs. (N.N.)

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)