Unirea, mai „despătimită”?

Pe 26 martie, în cadrul Muzeului Naţional de Istorie şi Arheologie a Moldovei, Institutul Cultural Român, Academia de Științe a Moldovei și Asociația Istoricilor au organizat simpozionul ,,93 de ani de la Unirea Basarabiei cu Țara-mamă”. E vorba de cea mai importantă şi interesantă conferinţă ştiinţifică dedicată Unirii Basarabiei cu România, dintre cele organizate de ani buni.

Dezbaterile simpozionului s-au axat, în primul rând, pe necesitatea teoretizării evenimentului din 27 martie 1918.

În context, Petre Guran a sugerat Asociaţiei Istoricilor ca problematica unirii să fie abordată într-un cadru mai larg, cu „un public mai numeros, mai divers şi mai despătimit”.

Preşedintele Asociaţiei Istoricilor, Gheorghe Negru, a remarcat că o teoretizare a subiectelor privind unirea Basarabiei cu România va fi posibilă doar după ce vor fi puse în circuitul ştiinţific documentele referitoare la acest eveniment istoric.

În opinia lui Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, bucovinenii şi basarabenii sunt indignaţi că românii din Ţară tratează Marea Unire de la 1918 ca simplu eveniment al istoriei naţionale.

I. G.

The following two tabs change content below.