Analiză: Republica Moldova, între România şi Rusia

platforma da DSC_2635f.nadea-roscovanu

Foto: Nadea Roşcovanu

Dan Dungaciu, director al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, şi Petrişor Peiu, coordonator al Departamentului economic al Fundaţiei Mării Negre, susţin, într-o amplă analiză, că principală problemă a Chişinăului în acest moment este, la nivel de populaţie, o enormă criză de încredere în clasa politică, care se extinde şi asupra încrederii în proiectul european.

Alianţa pentru Integrare Europeană aflată la guvernare (AIE 3) rămâne încremenită în faţa „furtului secolului” (un miliard dispărut la un buget de un miliard şi jumătate!), iar zecile de mii de oameni ieşiţi pentru a protesta (mitingul din 4 octombrie 2015) îşi descarcă frustrarea în PMAN într-o manifestare civică cu un potenţial de proiect politic (Platforma DA). Platformă DA este expresia unei nemulţumiri profunde, nu proruseşti, nici proromâneşti, ci proeuropene de tip moldovenesc, care vrea o soluţie de tip „prin noi înşine” şi cere alegeri anticipate prin care să fie propulsate – clamează liderii ei – forţe politice sincere, necorupte şi neimplicate în scandalurile de până acum.
Pe de altă parte, forţele proruse din R. Moldova, reprezentate de două partide (Partidul Nostru şi Partidul Socialiştilor), au scos şi ele oameni în stradă, dar n-au forţat până acum (nici măcar la 4 octombrie) o schimbare de regim de tip 7 aprilie. De ce se abţine Rusia? În acest moment, Rusia e implicată în negocierile din Siria, având pe cap de gestionat, inclusiv financiar, chestiunea ucraineană, Donbasul, Crimeea şi Transnistria. Este foarte greu pentru Moscova acum să genereze o mişcare de protest la Chişinău, care ar fi foarte greu de explicat partenerilor ei de negociere internaţională.

În acest moment, Rusia nu are niciun motiv să facă un „contramaindan” în Republica Moldova, pentru că n-ar putea-o gestiona nici politic, nici financiar. Dar e prezentă pe teren, ţine situaţia din R. Moldova în criză, pentru că dintr-o criză poţi să câştigi la eventualele negocieri şi poţi să blochezi ca alte evoluţii nefavorabile Rusiei să se petreacă acolo. Rusia se uită la Republica Moldova, dar prin grila ucraineană şi siriană. Deocamdată, e mai degrabă element de negociere, cu o singură linie roşie nenegociabilă, nu odată anunţată de oficialii ruşi: linia Nistru.

Provocarea şi oportunitatea estică

Eventualul eşec al protestelor din stânga Prutului nu va anula însă nemulţumirea publică. Efectul va fi doar consumarea şi a acestei (teoretice) alternative, respectiv şansa ca societatea civilă să compenseze eşecurile clasei politice. Dacă AIE 3 nu va lua măsuri radicale, chiar cu preţul sacrificării unor politicieni proeminenţi din rândurile ei, orice şansă de a continua proiectul european prin intermediul acestei coaliţii este ratată.

Proiectul investiţional românesc în Republica Moldova trebuie să înceapă cu municipiul Chişinău. Chişinăul este, în primul rând, un loc dornic de România. Aici alegerile au dat câştig de cauză în ultimii ani celui mai apropiat politician şi partid de identitatea românească. Aici este terenul celei mai mari bătălii cu miză geopolitică din Republica Moldova. Chişinăul este mare geografic şi concentrează un sfert din Republica Moldova. Rezultatele unei investiţii aici se vor „vedea” foarte repede si pot fi spectaculoase; acest lucru poate genera o percepţie pozitivă faţă de România şi poate accentua sprijinul faţă de politicienii cu asumarea identităţii româneşti.

Ceea ce va rămâne este o pulverizare a speranţelor că R. Moldova poate, din resurse interne (clasă politică sau societate civilă), să genereze schimbarea aşteptată de populaţie. Va urma o alegere pe care R. Moldova va trebui să o facă curând, fie că vrea, fie că nu: opţiunea euroatlantică prin intermediul şi parteneriatul României şi opţiunea Eurasiatică prin intermediul Federaţiei Ruse. Terţul este exclus. (Cu menţiunea că Rusia nu îi poate oferi sprijin financiar sau investiţional nici pe termen scurt, nici mediu, deci „opţiunea eurasiatică” se va compromite, şi ea, în scurtă vreme.)

Din punctul de vedere al României, există o singură miză reală. Menită să rămână cel puţin zece ani stat de frontieră euroatlantică, va fi obligată să gestioneze, practic, trei frontiere într-una singură: frontiera naţională, frontiera europeană şi frontiera NATO. Bucureştiul nu are posibilităţi de negociere pe dimensiunea mare a relaţiei SUA-UE (Germania)-Rusia, dar ce trebuie să facă e un singur lucru: să se asigure că dincolo de frontiera sa estică nu se creează nicio o situaţie şi mai periculoasă şi impredictibilă decât cea prezentă.

Din această perspectivă, este obligaţia morală şi strategică a României să pună pe masa elitelor politice de pe ambele maluri ale Prutului un proiect realist de ancorare ireversibilă a R. Moldova de Vest şi de reducere a decalajelor între cele două maluri ale Prutului. Cum se poate face asta? Primul pas este un gest politic, de tip „Pactul de la Snagov pentru R. Moldova”, o reiterare a Pactului de la Snagov din 1995, cel care a stat la baza consensului politic pentru integrarea euroatlantică a României. Pe baza acestui consens politic, al doilea pas este gândirea unei proiecţii economice a României pentru R. Moldova, printr-un parteneriat între stat, companii şi investitori privaţi, pornind de la un „Fond Moldova” de tipul Fondului Proprietatea care să funcţioneze ca un Plan Marshall. Să le luăm pe rând.

Nevoia unui Pact de la Snagov pentru R. Moldova

Bătălia internă nu trebuie să împiedice elitele României să gândească relaţia cu Estul, precumpănitor cu R.Moldova, în afara agendei electorale, mai cu seamă când parcursul european al vecinilor de peste Prut a rămas doar pe hârtie. La baza oricărui proiect major trebuie să existe un consens societal, care trebuie construit. Este vorba despre un consens la nivelul societăţii, al clasei politice, al instituţiilor statului, parlamentului etc.

Singurul proiect major al României care a şi reuşit a fost desemnarea integrării euro-atlantice ca obiectiv strategic naţional. Iar reuşita s-a datorat faptului că acest consens a funcţionat, fie şi tacit, pe trei paliere: 1. Consens societal (la nivel de populaţie); 2. Consens politic la nivel de partide; 3. Consens la nivelul principalelor instituţii politice (Preşedinţie, Guvern, Parlament); 4. Instituţionalizarea proiectului (construcţie instituţională care să dureze mai mult decât un ciclu electoral) şi asumarea lui dincolo de culori de partid.

Aceasta a fost esenţa Pactului de la Snagov, iniţiat şi patronat de către Preşedinţia României şi Academia Română, semnat de toate partidele politice şi asumat politic şi social. Decizia strategică de a urma calea integrării în NATO şi UE a fost primul proiect de ţară, vizionar şi coerent, al României democratice. Deşi adoptat într-o conjunctură internaţională complicată, el a fost, în mod categoric, produsul voinţei politice bine cumpănite a societăţii româneşti în ansamblul său. Tocmai de aceea acest proiect a fost acceptat şi însuşit de populaţia ţării, care a consimţit să facă şi sacrificiile necesare în procesul dificil şi adesea dureros al tranziţiei. Nici atunci liderii politici nu mureau unul de dragul celuilalt, dar s-a reuşit depersonalizarea proiectului euroatlantic, în numele interesului naţional.

Astăzi, actorii construirii consensului în perspectiva unui Pact de la Snagov pentru Republica Moldova trebuie să fie tot Preşedinţia şi Academia Română. Aceste instituţii, în parteneriat, trebuie sa convoace întregul spectru politic reprezentativ laolaltă pentru a obţine un consens pe un set de politici pe termen lung (20 ani) care să reprezinte voinţa clasei diriguitoare de a susţine un proces de implicare majoră şi decisivă a României în problematica Republicii Moldova. Rezultatele acestui proces politic trebuie să fie asumate unanim, să fie suficient de clare şi punctuale (de exemplu: modalităţile de finanţare, procente din PIB alocate anual, ţinte şi obiective neechivoce).

Atâta timp cât nu se va declanşa un proces similar în privinţa raportării României la R. Moldova, ne putem aştepta ca dezbaterile pe această temă să se desfăşoare în continuare sub semnul diletantismului, improvizaţiei sau stridenţelor lipsite de realism. Nu ne mai putem permite ca retorica folosită şi semnalele transmise de diferitele instituţii ale statului român să genereze confuzii sau interpretări contradictorii în rândul propriilor noştri aliaţi, al partenerilor regionali şi, nu în ultimul rând, al prietenilor din R. Moldova. Dar ar fi păcat să pierdem, ambele state, o oportunitate care, în mod realist, se întrezăreşte. Şi care poate fi ultimul tren. Nu e cazul să facem doar declaraţii politice entuziaste, ci să ne asigurăm că, dacă istoria va bate şi la uşa noastră, să nu ne prindă nepregătiţi. Indiferent de evoluţiile (geo)politice, geografia nu se schimbă. E timpul să o punem să lucreze în interesul nostru.

Decalogul expansiunii economice a României

Concomitent şi fundamentat pe un Pact de tip Snagov pentru Republica Moldova, România trebuie să elaboreze un proiect economic croit explicit pentru malul stâng al Prutului. Este în avantajul ambelor părţi. Pe fond, România are nevoie de expansiune pentru a asigura creşterea propriei industrii, dar şi pentru a câştiga relevanţă şi importanţă la nivel european. Republica Moldova are nevoie de investiţii şi asistenţă financiară pentru a ieşi din groapa de „potenţial economic” şi din situaţia de criză permanentă. Conceptul de expansiune economică exprimă cel mai bine ceea ce avem nevoie ca naţiune: un ansamblu de politici investiţionale si comerciale, proiectate unitar, pe termen lung şi coordonate la nivelul întregii societăţi, în vederea concentrării tuturor forţelor/resurselor disponibile.

1. Fondul Moldova – Planul Marshall pentru Republica Moldova

Nu vom (mai) insista acum asupra acestui aspect pentru că am făcut asta anterior în paginile ziarului Adevărul.
Pe scurt, este vorba despre un fond deschis de investiţii listat la Bursa de Valori Bucureşti. El va începe cu constituirea, prin aportul statului român, a unui fond de investiţii cu 100 milioane de euro, ajutor pe care România îl promite oricum Republicii Moldova. În prima etapă, Ministerul de Finanţe va subscrie integral suma de 100 milioane de euro. În etapa a doua, se vor emite acţiuni noi în valoare de aceeaşi sumă (100 milioane de euro) care se vor subscrie de către investitorii interesaţi, în două tranşe (una pentru investitorii instituţionali şi alta pentru investitorii de retail). În etape ulterioare, Fondul va emite acţiuni noi (prin majorare de capital social) în tranşe de câte 100 milioane de euro pe măsură ce vor exista proiecte de investiţii identificate. În trei ani se poate atinge o valoare a fondului de 1 miliard de euro.

2. Parteneriatul stat-companii-cetăţeni

Al doilea pilon important în drumul spre succesul unei politici globale faţă de Republica Moldova este construirea şi fundamentarea unui parteneriat trilateral stat-companii (mediul de afaceri)-cetăţeni, adică o platformă comună prin care statul să poată interveni în sprijinul companiilor care sunt dispuse să creeze investiţii majore în teritoriul dintre Prut şi Nistru şi, în acelaşi timp, să coaguleze energiile investiţionale ale cetăţenilor români care nu dispun, individual, de resurse şi instrumente suficiente pentru investiţii individuale.

Orice leu cheltuit pentru investiţii în Republica Moldova trebuie să aibă destinţie precisă şi să se integreze în efortul colectiv de a urmări un plan de expansiune românească. Nu suntem suficient de bogaţi pentru a ne risipi resursele în mişcări haotice, individuale şi, pe de altă parte, statul trebuie să ajute la concentrarea investiţiilor în punctele nodale urmărite astfel încât să se obţină efectul maxim cu resursele minime alocate. Nu în ultimul rând, companiile româneşti trebuie ghidate să ocolească capcanele administrative din Republica Moldova.

3. Un plan de investiţii pe termen lung

Reuşita unui proiect de ţară medie ţine de capacitatea unei naţiuni de a-şi concentra maximul de resurse disponibile, pe o perioadă lungă (minim 20 de ani) pe un obiectiv clar şi unic. Ţările mari îşi pot permite luxul de a avea obiective globale şi îşi mai pot permite şi luxul de a „risipi” resurse pe diverse tipuri de politici divergente; România este un stat încă insuficient de puternic, de vechi și de matur pentru a se „risipi” în mai multe obiective şi zone de interes.

România are dimensiunea geografică, politică, economică şi etnică potrivite pentru a-şi fixa un singur obiectiv major pentru următorii 20 de ani: expansiunea economică spre Est, spre Republica Moldova; acest gen de politică ar fi şi o abordare pro-ciclică, ar curge în sensul istoriei şi ar oferi posibilitatea întregirii şi unificării unei pieţe de talie medie (25 de milioane de consumatori).

Extinderea spaţiului economic românesc în Republica Moldova se poate face numai pe piloni stabili, numai gândind politici investiţionale cu „bătaie lungă”; Republica Moldova este genul de piaţă care nu poate oferi rezultate speculative, pe termen scurt sau mediu. În Republica Moldova trebuie schimbată paradigma dezvoltării economice în sensul unei abordări globale de dezvoltare a infrastructurii mari, de conectare la reţelele româneşti, de conectare la sistemul bancar şi financiar occidental, de creştere a gradului de urbanizare; acest lucru nu se poate obţine decât prin proiecte pe termen lung.

4. Investiţii financiare condiţionate

România este membru al comunităţii occidentale, deci România trebuie să respecte reguli şi principii de comportament economic de tip occidental. Orice intervenţie financiară pe piaţa titlurilor de stat sau a creditului guvernamental din Republica Moldova trebuie să fie condiţionată de îndeplinirea de către statul dintre Prut şi Nistru a unor standarde de comportament macroprudenţial; practic, condiţiile esenţiale pentru acordarea de împrumuturi româneşti către Republica Moldova sau pentru investiţii româneşti în titluri emise de către Guvernul de la Chişinau este existenţa unui acord de tip stand-by cu FMI, rămânerea Republicii Moldova în parametrii acordului convenit precum şi reluarea pe baze regulate a asistenţei financiare de la Uniunea Europeană. Oferirea de asistenţă financiară statului din dreapta Prutului ar trebui să se facă numai în sensul dat de direcţia asistenţei financiare a comunităţii occidentale.

5. Abordarea „Chişinău first”

Proiectul investiţional românesc în Republica Moldova trebuie să înceapă cu municipiul Chişinău. Chişinăul este, în primul rând, un loc dornic de România. Aici alegerile au dat câştig de cauză în ultimii ani celui mai apropiat politician şi partid de identitatea românească. Aici este terenul celei mai mari bătălii cu miză geopolitică din Republica Moldova. Chişinăul este mare geografic şi concentrează un sfert din Republica Moldova. Rezultatele unei investiţii aici se vor „vedea” foarte repede si pot fi spectaculoase; acest lucru poate genera o percepţie pozitivă faţă de România şi poate accentua sprijinul faţă de politicienii cu asumarea identităţii româneşti. Nu în ultimul rând este mult mai uşor să investeşti şi să administrezi investiţii într-un oraş mare decât pe suprafeţe foarte întinse; infrastructura concentrată este mai „abordabilă” şi mai spectaculoasă decât cea distribuită.

6. Infrastructura de transport

Republica Moldova este total nepregătită pentru accederea în economia globală pentru că nu are o infrastructură extinsă, modernizată şi nici nu este conectată la infrastructura de transport occidentală. Acest lucru se poate schimba numai gândind împreună un proiect de dezvoltare şi conectare la infrastructura de transport în plină dezvoltare din România şi care este conectată la cea europeană. Avem nevoie de proiecte mari şi cu penetrare maximă: conectarea Nord-Sud si coridoarele de transport rutier şi feroviar Iaşi-Chişinău (care ar lega Republica Moldova de cel mai apropiat oraş mare european) şi Galaţi-Chişinău (care ar lega Republica Moldova de infrastructura de transport naval şi maritim a României). Un alt proiect mare ar putea fi trecerea la standardul european feroviar (ecartament normal si standardul ERTMS) concomitent cu calea ferată din România prin abordarea în ansamblu a unei infrastructuri feroviare comune.

7. Apă, canalizare şi managementul deşeurilor

O altă axă pe care Republica Moldova se poate conecta la lumea transatlantică prin investiţii româneşti şi împreună cu România este schimbarea paradigmei de dezvoltare regională şi urbanizarea teritoriului prin extinderea unei reţele naţionale de apă/canalizare şi prin introducerea standardelor şi practicilor europene de management al deşeurilor.

România se schimbă definitiv şi devine un stat de tip occidental datorită urbanizării masive a teritoriului şi populaţiei prin dezvoltarea uriaşă şi aproape „pe tăcute” a acestor tipuri de infrastructură urbană în lumea rurală şi a micilor oraşe. Republica Moldova are o şansă rară de a se putea conecta la infrastructura românească în domeniu, mai ales în condiţiile în care România deţine resurse uriaşe de apă (spre deosebire de teritoriul dintre Prut şi Nistru) şi, mai mult, în România există o industrie impresionantă în domeniu.

8. Administrarea investiţiilor

Una dintre marile probleme ale Republicii Moldova este lipsa de încredere a publicului local şi a investitorilor străini în procedeele şi standardele de administrare locale, precum şi în capacitatea instituţională de a proteja investiţiile. Corupţia şi lipsa unei abordări a acesteia din partea Guvernului de la Chişinău accentuează angoasa asociată investiţiilor pe piaţa locală. Această atmosferă se poate schimba numai prin administrarea, de către entităţi private româneşti, a propriilor investiţii în Republica Moldova, inclusiv a investiţiilor în infrastructura municipală sau naţională; astfel vom arată competenţă si va putea creşte gradul de atractivitate a pieţei locale. Implementând regulile de guvernanţă corporatistă vom da şi încredere investitorilor individuali şi instituţionali că vorbim totuşi despre investiţii care aduc profit.

9. Deţinerea a 50% din sistemul bancar

Principala piaţă care s-a prăbuşit în Republica Moldova, cauzând situaţia disperată de astăzi este piaţa bancară. Fraudele din sistemul bancar, dispariţia celebrului „miliard de dolari” au provocat colapsul sistemului bancar, cu trei banci (care deţin peste jumătate din activele bancare) ce urmează a fi lichidate. O direcţie de investiţii româneşti în Republica Moldova devine cu necesitate cea în sistemul bancar.

România a devenit suficient de matură bancar pentru a gestiona o expansiune a propriului sistem bancar în micuţa piaţa de peste Prut. Obiectivul de a deţine (în cel mult cinci ani) cel puţin jumătate din activele bancare este rezonabil şi ar conduce la creşterea spectaculoasă a gradului de încredere în piaţa locală şi a comerţului bilateral.

10. „Buy Romanian”

România trebuie să iniţieze şi să susţină activ în Republica Moldova o campanie de promovare a produselor româneşti. Dacă vom declanşa un proces investiţional important trebuie să avem sprijinul unor vânzări masive ale propriilor produse. Nu putem finanţa, cu bani româneşti, cumpărarea de tehnologie, soluţii, produse, servicii produse în altă parte (vezi proiectul de reabilitare a grădiniţelor din Republica Moldova care foloseşte doar bani româneşti, nu şi expertiză şi produse din România). Industria românească este îndeajuns de sofisticată să poată hrăni nevoia de dezvoltare din Republica Moldova.

Concluzii

Indiferent de evoluţiile regionale, România ca stat de frontieră euroatlantică, va trebui să răspundă provocării estice. Principală miză de politică externă pe acest spaţiu rămâne R. Moldova. În acord cu partenerii săi euroatlantici, în consens cu cetăţenii săi şi în parteneriat cu elitele politice de la Chişinău, România şi Republica Moldova pot şi trebuie să se pregătească de pe acum pentru o bună şi eficientă întâlnire cu consecinţele evenimentelor de amploare care se derulează în jurul lor, pe care nu le pot controla, dar ale căror consecinţe le pot fructifica. Este ceea ce românii au făcut de fiecare dată în istorie.

Dan Dungaciu, Petrișor Peiu

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău