Unirea dreptei

PLDM, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) şi Partidul Politic DA (PPDA) vor avea un candidat comun în alegerile prezidenţiale

1

Trei partide de orientare proeuropeană, PLDM, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) şi Partidul Politic DA (PPDA)  şi-au unit forţele în preajma campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. Potrivit declaraţiei semnată de către cele trei formaţiuni, alegerile din 30 octombrie 2016 reprezintă o oportunitate de spargere a sistemului corupt, antidemocratic şi antipopular, iar interesul naţional trebuie să primeze în competiţia şi disputele politice. Cele trei partide vor înainta un candidat comun, iar numele acestuia va fi anunţat la finele lunii septembrie. Cert este că va fi Andrei Năstase sau Maia Sandu.

Victoria Popa

Potrivit liderului PLDM, Viorel Cibotaru, negocierile nu au fost uşoare şi au durat patru luni. Cetăţenii Republicii Moldova vor avea posibilitatea să se exprime pentru ce candidat vor opta în cadrul unor sondaje şi cercetări sociologice care vor fi efectuate în preajma alegerilor. „În urma discuţiilor, am analizat şi alte variante, dar alegerea preşedintelui, în condiţiile statului capturat, ale unui regres enorm în parcursul european, în condiţiile unei guvernări autoritare, acest proces trebuie să îi includă pe toţi. Am examinat şi alte candidaturi, este adevărat. Ne-am limitat la cei doi pentru că nu avem timp. Orice vot care va merge pentru candidatul unic va fi un vot pentru R. Moldova”, a menţionat liderul PLDM în cadrul emisiunii Cabinetul din umbră de la Jurnal TV.

„Pe lângă faptul că ne sporim şansele de a accede în turul doi, micşorăm şansele lui Plahotniuc să-şi numere şi să-şi împartă candidaţii. Ştim sigur că nu va fi doar un candidat pe care va miza Plahotniuc. Declaraţia noastră demonstrează că nu ne dorim Preşedinţia ca pe un trofeu, am demostrat că ne interesează să scăpăm de acest regim”, a declarat liderul PPDA Andrei Năstase.

Lidera PAS Maia Sandu a confirmat faptul că înțelegerea negociată cu PPDA şi PLDM este doar o alianță pentru a susține un candidat unic la Președinție. „Obiectivul principal este să nu admitem ca Președinția să fie câștigată de o persoană din actuala guvernare sau de candidatul Partidului Socialiștilor”, a declarat ea.

„Să fie mai deschişi”

Analistul politic Oazu Nantoi a salutat decizia celor trei partide de dreapta de a-şi uni forţele, deşi o consideră una „niţel întârziată”. Mai mult, acesta regretă că decizia nu a venit şi din partea PPEM, formaţiune politică din care face parte.  „În opinia mea, partidele care doresc să rupă statul din captivitate trebuia să se prezinte mai deschis în faţa societăţii, să informeze cetăţeanul şi să nu dispară, să fie prezenţi în faţa oamenilor şi să menţină totodată spiritele pozitive legate de perspectiva consolidării forţelor proeuropene de opoziţie. A fost o pauză de discuţii în culise, cetăţenii nu au fost informaţi despre ceea ce se discută şi din această cauză, probabil, societatea civilă este puţin derutată, dar acum aceste partide nu au decât să compenseze acest lucru prin poziţie clară, tranşantă”, a opinat Nantoi.

În Declaraţia semnată de cele trei partide se menţionează că alegerile prezidenţiale reprezintă o oportunitate de deoligarhizare şi de scoatere a statului din captivitate. Oazu Nantoi crede că politicienii trebuie să se prezinte într-o manieră convingătoare, în situaţia în care societatea a trecut prin mai multe deziluzii. Să ne aducem aminte doar de aşa-zisele partide care au speculat perspectiva europeană: „Altă soluţie nu există decât să participăm la alegeri şi să încercăm să schimbăm, să rupem statul din captivitate prin alegerea unui preşedinte care se va identifica univoc şi clar cu acei cetăţeni care doresc să fie cetăţeni ai unui stat democratic, de drept, şi nu acceptă starea mizerabilă şi ruşinoasă în care am ajuns.”