Unioniştii, o sperietoare în R. Moldova?

Cum a fost petrecut pe ultimul său drum înflăcăratul patriot Procopie Raicev

Pe 22 august 2013, în preajma sărbătorilor naționale Ziua Independenței și Limba Noastră cea Română, l-am petrecut pe ultimul său drum pe Procopie Raicev, unul dintre cei mai cunoscuți luptători pentru cauza noastră națională. A fost deosebit de activ în toți anii Mișcării de Eliberare Națională.

S-a aflat mereu în vâltoarea evenimentelor politice, participând la toate întrunirile şi manifestaţiile de atunci. Fiind înzestrat cu harul artei oratorice, rostea deseori la mitinguri, comemorări ale evenimentelor istorice discursuri pe un ton atât de înflăcărat, cu atâta măiestrie retorică încât toți rămâneau înmărmuriți. Nimeni nu se mai mișca, nu mai vorbea. Toți îl ascultau cu cea mai mare atenție. Devenind foarte popular, i s-a oferit cuvântul și la Marea Adunare Națională.

S-au păstrat secvențe televizate din 1989–1990. Procopie Raicev își definea naționalitatea cu multă mândrie și dragoste de țară: „Eu sunt român de origine bulgară!”. Deseori afirma: „Numai reunirea cu Patria-mamă, România, ne mai poate salva de la dezastrul la care am ajuns!’’. Fiind profesor de matematică la Colegiul de Construcții din mun. Chișinău, Academia Militară „Alexandru cel Bun” și un mare patriot al neamului, mărturisea uneori: „Lecțiile mele de matematică sunt de multe ori însoțite de lecții de patriotism”, fapt pentru care era mult iubit și apreciat de către studenți și corpul didactic.

„Eu sunt român de origine bulgară!”

La Academia respectivă, cu ocazia trecerii în eternitate a răposatului, au luat cuvântul prietenii, colegii de muncă ce l-au cunoscut și l-au apreciat mult.

În discursul său, V. Saharneanu, deputat în Parlamentul R. Moldova, a evidenţiat pe bună dreptate deosebitele merite ale lui P. Raicev în cadrul Mișcării de Eliberare Națională din anii 1989-1993: „Lui i s-ar putea atribui titulatura de erou național al Basarabiei (R. Moldova) și a meritat întru totul să i se organizeze funeralii naționale!”. Și aceasta nu este o exagerare.

Procopie Raicev a avut mare noroc că a fost angajat al Academiei Militare „Alexandru cel Bun”. Numai datorită acestui fapt a fost petrecut pe ultimul drum cu garda de onoare alcătuită din studenții instituției și fanfara militară, ceea ce a conferit prestanţă şi nobleţe procesiunii funerare. E unica onoare de care a avut parte…

Este foarte regretabil că din toate mijloacele de informare din R. Moldova doar postul de radio „Vocea Basarabiei” a reacționat cu promptitudine la dispariţia subită a lui P. Raicev. Rememorările puse pe post, cu secvenţe din reportajele, emisiunile speciale, fragmentele de la mitinguri, din viata si activitatea mult regretatului profesor, s-au ținut lanț în zilele de până la înmormântare.

Cu părere de rău, Radio Moldova, precum şi posturile de televiziune Moldova 1, Publika TV, Jurnal TV, Pro TV, Euro TV ș.a. nu au trimis nici un cameraman la procesiunea de înmormântare a lui P.Raicev şi nici nu au difuzat nici o informaţie despre trecerea în neființă a cunoscutului patriot. De asemenea, n-am văzut nici un reporter sau fotoreporter de la cunoscutele organe de presă. Mă întreb cu nedumerire și stupoare: oare P. Raicev, vestit luptător pentru cauza națională, n-a însemnat nimic pentru armata de jurnalişti din capitala R. Moldova?

Cu regret, nimeni din consilierii primăriei mun. Chișinău n-au venit să-l petreacă pe ultimul drum pe Procopie Raicev. De ce l-au ignorat? De ce n-au ţinut cont cel puţin de faptul că s-a stins o personalitate decorată cu mai multe distincţii guvernamentale – Ordinul „Gloria Muncii” și Medalia „Meritul civic”?

Petrecut pe ultimul drum cu gardă de onoare și fanfara militară

De asemenea, au lipsit de la înmormântare deputații și membii partidelor unioniste.

De la PLR a participat doar deputatul V. Saharneanu și soția sa. E prea puțin. Oare Procopie Raicev, acest stegar al Mișcării de Eliberare Națională, să nu fi însemnat nimic pentru deputații și membrii partidelor unioniste?

Oricât de paradoxal și neverosimil ar părea, dar nici un scriitor din toată tagma Uniunii Scriitorilor din RM nu l-a petrecut pe P.Raicev pe ultimul drum al veșniciei.

A. Russo în studiul său „Cugetări” amintește de o zicătoare: „Sireacu Ștefan Vodă, unde-i să-i vadă?”. Eu o parafrazez astfel: „Sireacul P. Raicev, unde-i să-i vadă?”.

Vreau să fiu înțeles corect. Nu neg, unionişti au fost la înmormântare, dar într-un număr infim, Procopie fiind petrecut la Domnul mai mult de către rude, prieteni, colegi de muncă, profesori ai Academiei Militare „Alexandru cel Bun” și ai Colegiului de Construcții din Chișinău.

Desigur, după cum se obișnuiește la multe înmormântări ale personalităţilor acestui neam, ar fi fost necesar ca sicriul cu corpul neînsuflețit al răposatului să fie expus la Biserica Sf. Teodora de la Sihla pentru ca toți cei care l-au cunoscut să-și poată lua rămas bun de la el. Cu regret, faptul acesta n-a fost posibil din cauza arșiței.

Moartea lui P. Raicev a fost ca un dangăt de clopot, vestind că s-a stins o stea a națiunii române. Păcat că sute și mii de unioniști l-au auzit, dar nu s-au adunat la mormântul lui.

Pavel Mihailov, pedagog