Unioniştii din „Orăşelul Demnităţii” sunt vecini cu adepţii lui Petrenco

IMG_1293

Adepţii lui Grigore Petrenco. Foto: Nadea Roşcovanu

Tabăra protestatarilor din centrul capitalei a mai crescut cu zece corturi. Chiar dacă anterior unii protestatari s-au arătat deranjaţi de drapelele României şi lozincile „Vrem Unire!”, reprezentanţii Mişcării unioniste „Tinerii Moldovei” şi-au instalat ieri seară corturile în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Vecinii unioniştilor sunt nimeni alţii decât oamenii care au participat împreună cu Grigore Petrenco la protestul organizat în faţa Procuraturii Generale. Constantin Svetlicinîi se prezintă drept şef al „Asociaţiei pentru sprijin şi ajutor reciproc internaţional”. Este proprietarul unui cort mare verde, în spatele căruia se află „tabăra” unioniştilor. E înconjurat de câţiva tineri, care par să-i execute ordinile. „Păzim orăşelul de provocatori, acesta e cortul meu personal”, ne spune Svetlicinîi. Duminică acesta a fost implicat în altercaţia cu unioniştii. „I-am rugat să-şi scoată steagurile, pentru că e un protest naţional anticorupţie. Era să mă doboare, să mă facă praf. Eu reprezint o mare parte din populaţia rusă la acest protest. Nu mă deranjează că unioniştii şi-au instalat corturile în preajmă. Important e să nu afişeze lozinci despre unire”, afirmă Svetlicinîi.

Întrebat cu ce s-a soldat reţinerea sa la protestul organizat pe 6 septembrie de Grigore Petrenco, la Procuratura Generală, el ne spune că pe numele său a fost deschis un dosar penal, în cadrul căruia este anchetat pentru organizarea protestului. „Eu nu am lovit pe nimeni atunci, dar asociaţia pe care o reprezint e una din organizatori”, mai spune Svetlicinîi, precizând că procuratura acumulează probe.

Acesta se mai prezintă printre altele drept „comisar pentru drepturile omului în Moldova”. Potrivit unei investigaţii jurnalistice, Svetlicînîi şi-a racolat membri în organizaţia sa contra unui preţ de 60 de euro, persoane expulzate din Federaţia Rusă cărora le promitea că le rezolvă problemele, motivând că are cunoscuţi influenţi la Moscova, fapt calificat de unii drept escrocherie.

IMG_1272

Unioniştii au amenajat o masă cu cărţi în faţa corturilor lor. Foto: Nadea Roşcovanu

La rândul lor, tinerii unionişti care şi-au instalat ieri corturile în faţa Guvernului ne-au spus că prima noapte de protest pe care au petrecut-o în PMAN s-a scurs în linişte. Au instalat o masă în faţa corturilor, plină cu cărţi. Sunt o parte din donaţia „O carte pentru Basarabia”, acţiune organizată de Acţiunea 2012. Potrivit lui Nicolae Capcelea, un tânăr unionist originar din Floreşti, o parte din donaţia de carte au transmis-o în şcoli, o parte o fac cadou doritorilor care trec prin „Orăşelul Demnităţii”, promovând astfel cartea românească.

Corturile unioniştilor, spre deosebire de celelalte, au câte un drapel românesc la intrare. „Ieri, am avut unele probleme din cauza acestora, dar, până la urmă, le-am soluţionat. Susţinem protestul organizat de Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr”, pentru că e imposibil să trăieşti în R. Moldova. Avem un scop comun, să fie demisă guvernarea aceasta coruptă, mai târziu se va vedea ce va fi. Unii vor să vină alţii la putere, noi însă optăm pentru unire…”, ne spune tânărul.

Vlad Caragea din Chişinău spune că, deşi nu doarme în corturi, vine să susţină tinerii unionişti aici, în piaţă. „Sunt tineri minunaţi, cu adevărat demni, care fac un lucru nobil pe moment. Ei susţin protestul, eu îi susţin pe ei”, spune el.

IMG_1288

Cât discutăm cu tinerii, de masa lor se apropie mai mulţi chişinăueni, care îi încurajează şi le transmit că îi susţin şi îi simpatizează. Sunt însă şi dintre cei care încearcă să-i convingă să nu mai afişeze drapelele României şi mesaje despre unire la acest protest. „Eu lupt pentru un scop, dar aţi venit cu alt steag. Voi vorbiţi despre unire, dezorientaţi astfel lumea, că mâine pot veni cei din Găgăuzia, ori cei care vor unire cu Rusia. Noi vrem ca societatea să se consolideze în jurul unei idei, scopul nostru e să-i dăm jos pe criminali”, li se adresează un tânăr protestatar care se prezintă Sergiu.

Artur Stahii, un adept al unioniştilor care stă mai într-o parte, ne spune că „lumea e dezorientată” şi că avem o societate dispersată. „Susţin revendicările legate de reforme, nu şi pe cele legate de alegerile anticipate. Vreau să înceapă reformele, în special în domeniul justiţiei. Pentru realizarea unirii e nevoie însă de timp. Oamenii trebuie să conştientizeze beneficiile acesteia. Deocamdată, promovăm ideea de unire”, ne mai spune tânărul.

Preşedintele „Uniunii veteranilor Războiului de pe Nistru”, Eduard Maican, a negat faptul că oamenii din anturajul lui Grigore Petrenco, în speţă, Constantin Svetlicinîi, ar asigura securitatea în rândul protestatarilor din PMAN. „Suntem la curent că aceştia au venit în piaţă. Nu-i putem alunga, pentru că, dacă vor să protesteze, au tot dreptul să o facă, dar au fost atenţionaţi că, la cea mai mică provocare, vor fi înlăturaţi din piaţă, noi monitorizăm atent situaţia”, ne-a spus Maican.