„Unele poezii funcționează ca un cutremur”

Interviu cu poetul Alexandru Cosmescu, dr. în filologie, cercetător științific, AȘM

– Dragă Alexandru Cosmescu, cum te simți după cele câteva cutremure din noaptea de sâmbătă (5 octombrie) spre duminică (6 octombrie)?

Sâmbătă seară, m-am văzut cu un om foarte drag. Acela a fost cutremurul cel serios pentru mine, pot să zic, emoțiile mă copleșeau, când am intrat în casă îmi venea să zburd și am făcut ceai marocan (negru cu mentă) pentru maică-mea și pentru mine. Cutremurul de noapte – ca impact asupra mea – pălește în comparație cu ce simțisem câteva ore mai devreme. Doar m-am trezit, mi-am dat seama că se zguduie dulapurile și am adormit la loc.

– Ce să facă omul ca să se liniștească după astfel de Zdruncinături? Să meargă la biserică? Să lenevească mai mult în pat dimineața? Să citească niște poezii sau un roman? Să iasă la natură? Să dea o petrecere cu prietenii? Tu ce faci după cutremur?

Strategia prietenilor mei a fost să stea pe Facebook, după ce s-au trezit din cauza cutremurului. Să-și povestească despre cum a fost în blocul sau în căminul în care stau ei, despre cum pisicile au dormit fără să simtă nimic sau cum și-au trezit stăpânii, sărind peste fața lor. Să se întrebe dacă va urma cumva al doilea val. Să se autoironizeze și să-i ironizeze pe alții. Dimineața, când am intrat și eu pe net, am râs la câteva glume pe care le-au făcut. Cred că, dacă m-aș fi stresat și eu, aș fi făcut exact asta. Aș fi scris câteva cuvinte despre cum a fost pentru mine, aș fi citit cum a fost pentru alții și aș fi așteptat să-mi răspundă.

A vorbi cu alții despre ceea ce s-a întâmplat ajută. Mai ales în cazul unei comunități inteligente și prietenoase, cum sunt prietenii mei de pe Facebook. Te ajută să te descentrezi de pe ceea ce ți s-a întâmplat ție și să vezi cum a fost pentru alții.

– Cât de liniștitoare e poezia pentru tine?

Depinde cum e scrisă și ce vrea. Unele texte frumos și lin scrise au un efect aproape hipnotic asupra mea, altele mă fac să râd în hohote și să vreau să le învăț pe de rost ca să le spun prietenilor mei, altele îmi dau senzația de „ce adevărat e”, altele pur și simplu mă enervează, gen „cum naiba poți să scrii așa?”. Adică liniștește doar uneori. Și nu o citesc neapărat pentru liniște.

– Ai putea spune că poezia e un cutremur?

Unele poezii funcționează așa. Când asta își propun, să te răvășească, iar autorul se pricepe la scris.

– Ce cărți de filosofie sau teologie l-ar putea ajuta pe omul speriat de cutremur?

Nu-mi place să fac recomandări. Oricum, filosofia sau teologia bună nu-și propun să fie neapărat un sedativ, așa cum nici poezia bună nu-și propune neapărat asta. Liniștește, de obicei, literatura self-help (deseori cu pretenții filosofice sau teologice), cea care îți spune că totul e bine și că poți să faci tot ce vrei cu viața ta. Dar cum să te liniștească un text care îți arată că te minți pe tine însuți și îți repeți poveștile cu care încearcă societatea să te adoarmă sau unul care îți spune că ești păcătos și nu faci nimic pentru mântuirea ta?

Iarăși, depinde ce aveți în vedere prin a ajuta. Dacă e vorba să-și ia viața în mâini, frica nu trebuie neapărat anulată, calmată. Ea poate, tocmai, să te reveleze pe tine ție însuți – când ți-e frică, ți-e frică pentru tine, pentru însăși viața ta. Și poți începe să te întrebi dacă o viață așa cum o ai acum merită într-adevăr să-ți fie frică pentru ea.

Îmi amintesc chiar de o carte a teologului existențialist Paul Tillich. Ghiciți cum se cheamă? „Zguduirea fundamentelor”.

– Ai scris niște versuri sau reflecții filosofice în dimineața de după cutremur? Sau n-ai scris nimic?

Nu. Poate, dacă aș fi vrut să mă liniștesc sau să fixez ceea ce am trăit, aș fi făcut-o. Dar scrisul – și cel poetic, și cel teoretic – are pentru mine, de obicei, altă funcție. Să descopăr ce simt și ce gândesc, atunci când lucrurile astea nu sunt clare pentru mine. Și cum sunt eu, și cum sunt ființele și lucrurile din jurul meu. Și să le spun și altora cum e pentru mine.

– La editura „Cartier” e în curs de apariție o nouă carte de poezie a ta. Când o să apară?

Atunci când o să apară, o să mă sune cineva de la editură. Nu știu nici eu, presupun că, în curând, săptămânile astea.

– Aștepți evenimentul calm sau foarte agitat?

Agitat am fost când lucram la volum, înainte de a-l prezenta la editură. Mă temeam că e insuficient de bine prelucrat, și tot tăiam și reformulam, nopți în șir. Până mi-am zis că e gata, mai bun n-o să-l fac oricum. Și, în cazul ăsta, de ce să mă mai agit?

– Cum se numește noul tău volum de poezie?

„Un spațiu blând, care mă primește cum m-ar îmbrățișa”.

– Ai vrea să-i cutremure pe cititori?

Aș vrea să-i facă să simtă niște lucruri pe care le-am simțit și eu și care m-au schimbat. Uneori și „cutremurele” de moment, și gândurile sunt insuficiente pentru așa ceva. Rămâne numai să simți. Și nu pot decât să sper că textele mele funcționează, că o să fie capabile să aibă efectul ăsta.

– Volumul are o temă? Poezia se descurcă și fără teme?

Limbajul are două dimensiuni de bază: când vorbim, vorbim cu cineva și despre ceva. Dimensiunea relațională și cea semantică sau tematică. Vorbim despre ceva și în poezie. Dar cel mai important, ca poet, e să-i dai cititorului senzația că vorbești cu el și despre el. Să-i dai posibilitatea să se regăsească în textele tale. Și, dacă reușești asta, temele vin de la sine. Sunt ceea ce avem cu toții în comun. Apropiere și distanță, înstrăinare și intimitate și așa mai departe.

– La ce carte lucrezi în prezent?

Un capitol dintr-un tratat pe care îl scriem la Academia de Științe. Partea mea e despre clasificarea textelor.

– Mulțumesc și mult succes!

Interviu de Irina Nechit

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)