„Unde nu-i provocare, nu-i schimbare”

Interviu cu Mitoş Micleuşanu, pictor, scriitor, muzician

Planeta Moldova // „Nekrotitanium” a intrat în topul celor mai citite cărţi
Mitoş Micleuşanu s-a născut în 1972 în oraşul Bahcisarai (Crimeea), a copilărit la Micleuşeni, Ialoveni. A absolvit Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chişinău. A frecventat Academia de Arte Vizuale „Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca. Este pictor, scriitor, muzician, cofondator al proiectului Planeta Moldova. A publicat cărţile „Amokalipsis”, „Organismecanisme”, „Tuba Mirum”, „Kasa Poporului”. Romanul „Nekrotitanium” (Editura „Cartier”), semnat de Mitoş Micleuşanu şi Florin Braghiş, cu ilustraţii ale cunoscutului pictor Roman Tolici, a intrat în topul celor mai citite cărţi apărute în 2010.
Câini cu colaci în coadă sunt tot mai puţini

– Mitoş Micleuşanu, cu prilejul apariţiei la Editura „Cartier” a romanului „Nekrotitanium”, ai revenit la Chişinău, după şapte ani de viaţă bucureşteană. Ce a însemnat pentru tine această întoarcere?

Revenirea la Chişinău a fost emoţionantă şi plină de dor. Oricum, Chişinăul a fost şi va rămâne oraşul meu de suflet! Mă gândesc de două-trei ori pe săptămână să mă întorc la Chişinău şi să rămân acolo definitiv, dar apoi îmi vine să plec undeva în Europa sau în Japonia, India, Australia, la Polul Nord… Lumea e mare, dar câini cu colaci în coadă sunt tot mai puţini. Şi chiar dacă mai sunt, colacii sunt cam uscaţi. De fapt, nicăieri nu-i uşor, asta am vrut să spun. Poate nouă aşa ne pare, uite cum o duc unii sau alţii, dar asta e doar o imagine de la distanţă. Cu cât stai într-o ţară sau în alta mai mult, cu atât începi să descoperi dedesubturi neplăcute pe care nu le-ai observat la început. Există şi un sindrom în acest sens: sindromul turistului miop. Când eşti miop, oamenii par mai rozalii la faţă şi fără riduri. Cu alte cuvinte, nu e om fără defect şi nici stat perfect.

– Colaborarea cu Jurnal TV e una din priorităţile tale? Emisiunea „Antişou cu Micleuşanu” de la Jurnal TV e un mod de a crea pentru cei de acasă?

E unul dintre modurile de a crea, dar în special îmi oferă posibilitatea să fac ceva util şi în plan socio-politic. De fapt, e datoria mea să spun ce cred despre ceea ce se întâmplă în R. Moldova. Chiar dacă politica nu mă atrage prea mult, cred că am un bun simţ al observaţiei şi sunt convins că o critică acidă îl ajută pe cel criticat să se vadă mai bine dintr-o parte. Chiar dacă se simte lezat sau jignit, trebuie să-şi depăşească orgoliul, să înveţe ceva din asta şi să progreseze. Doar lauda nu-l ajută pe nimeni să progreseze, e nevoie şi de critică politică. Comunismul este rigid şi lipsit de perspectivă fiindcă a fost prea multă vreme lăudat, mai ales din frică. Iar pe cel flămând e mai uşor să-l păcăleşti. O bucată de pâine, un sac de promisiuni şi l-ai rezolvat!
De fapt, te-ai rezolvat pe tine, ţi-ai rezolvat afacerile, ţi-ai rezolvat neamurile, prietenii, ţi-ai rezolvat traiul, iar celui care te-a ales îi mai dai din când în când nişte mărunţiş, atât cât să nu intre prea tare în depresie. Aşa o stategie n-are cum să funcţioneze la infinit, de asta e necesară schimbarea! Şi nu schimbarea părului, ci a năravului!

– Ai fost selectat recent pentru un stagiu de două luni în Austria, dar ai refuzat invitaţia. De ce?

Am refuzat invitaţia la Viena în favoarea altui proiect. Nu pot dezvălui prea multe despre acest nou proiect, deoarece sunt cam superstiţios. Este o lucrare la care mă concentrez de vreo doi ani şi în curând voi începe filmările. Pot spune doar că e un lung-metraj de ficţiune.

Viaţa, ca o piaţă uriaşă

– Romanul „Nekrotitanium” e una din cele mai citite cărţi ale sezonului. Felicitări!

Să trăieşti, „Cartier”! Din câte am auzit, cartea merge bine. Dar să nu uităm că există cărţi care merg foarte bine la început, iar apoi mor, şi cărţi care nu merg deloc bine, iar apoi explodează. Cred mai degrabă în ceva care creşte firesc, nu forţat, ca legumele în seră. Produsele împinse în faţă prin investiţii serioase şi mecanisme de marketing nu sunt neapărat şi cele care devin repere culturale în timp. De asta, încerc să-mi fac treaba cât mai bine şi să-mi depăşesc defectele… care nu sunt puţine. Uneori am impresia că nu scriu despre lucrurile cele mai importante, alteori dimpotrivă, simt că mă fixez tocmai pe chestiuni strigătoare la cer, insuportabile, greu de asimilat, mai greu de înţeles etc.

– Eşti un om echilibrat?

Nu, nu mă consider un om echilibrat, dar asta nu mă împiedică să caut un echilibru. Fiecare trebuie să tindă spre un echilibru interior şi exterior, dar culmea, acestea sunt interdependente. Aici importantă este „combinaţia ideală”, una suficient de vandabilă pentru vremurile acestea, un soi de „materialism idealist” care e ceva mai acceptabil decât un „idealism materialist” . Omul, dintr-o perspectivă genetică, este mai degrabă egoist, dar când se loveşte de societate, descoperă că egoismul este izvorul nefericirii lui. Şi atunci intervine schimbarea. Dacă măcar o dată în viaţă nu intervine schimbarea, omul se plafonează, ajunge într-o stare de inerţie. Cum am mai spus şi în alte rânduri: unde nu-i provocare, nu-i schimbare! Este greu să fii pus în faţa unor alegeri, dar viaţa este ca o piaţă uriaşă din care alegi configuraţia cutare sau cutare. Aici, sfătuitorii de bază sunt: intuiţia şi educaţia. Şi mai este un factor important: organizarea.
Urmează „Moş Pământ”

– Îl mai citeşti pe Edgar Poe? Ce autori citeşti?

Edgar Poe ocupă un loc aparte şi pe raft şi în mintea mea. Dar de citit, citesc alte chestiuni, în special cercetări. Cosmologie, antropologie, filosofie sau tot felul de prostii puerile, inclusiv tabloide. Asta mai rar, dar ştii cum e, uneori dai de o ştire incredibilă şi te întrebi cum a fost posibil aşa ceva. Şi arunci tabloidul cât colo cu sentimentul că ai coborât într-un loc odios. Iar apoi tot îi tragem cu coada ochiului la tragedii sau la curiozităţi deşănţate, că aşa suntem plămădiţi, din contradicţii.
– Vei continua povestea crudă, patologică, sinistră a Serafimei Cozonak, eroina romanului pe care l-aţi dorit împreună cu coautorul Florin Braghiş o primă mostră de cyberpunk moldovenesc?

De fapt, „Nekrotitanium” a fost o introducere pentru ceea ce va urma. Următoarea carte se va numi probabil „Moş Pământ” („Nekrotitanium 2”) şi va fi ceva de nedescris. Dar lăsând gluma la o parte, va fi mai mult de bine decât de rău, că de rău ne-am cam săturat. Am găsit şi o metodă bună pentru a reuşi asta. Mai puţin de jumătate din carte va fi despre rău, iar cealaltă jumătate, cu trei pagini în plus, va fi despre bine. Ca să nu-i supărăm nici pe cei obişnuiţi cu răul, nici pe cei răsfăţaţi de prea mult bine, chiar dacă aceştia sunt cei mai puţini şi nu prea ştiu pe ce lume trăiesc.

Interviu realizat Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)