Unde-i miliardul? Ucraina naţionalizează cea mai mare bancă

Unde-i miliardul? Ucraina naţionalizează cea mai mare bancă

Guvernul de la Kiev a anunţat duminică seară naţionalizarea celei mai mari bănci comerciale din ţară, PrivatBank, într-o tentativă de a evita prăbuşirea sistemului bancar din această fostă republică sovietică devastată de război. Duminică, 18 decembrie, la ora 23:29, Guvernul de la Kiev a anunţat decizia despre naţionalizarea PrivatBank, cea mai mare instituţie financiară din Ucraina, controlată de miliardarii Igor Kolomoiski şi Ghennadi Bogoliubov, care ocupă locurile doi şi trei în ultimul clasament al celor mai bogaţi oameni de afaceri din Ucraina, alcătuit de revista „Forbes”, scrie jurnal.md, citând mold-street.com.

„În fruntea băncii a fost numit Oleksandr Şlopak, ex-ministru al Finanţelor din Ucraina. „Decizia a fost luată în baza propunerilor venite de la Banca Naţională a Ucrainei şi Consiliul pentru Stabilitaze Financiară”, arată într-un comunicat de presă Guvernul ucrainean. Totodată, autorităţile dau asigurări că trecerea băncii în proprietatea statului nu va afecta clienţii, iar PrivatBank îşi va menţine regimul obişnuit de activitate.

„Guvernul consideră că prin această decizie este salvată atât banca, cât şi întregul sistem financiar al Ucrainei”, se afirmă în comunicatul Guvernului. Această preluare a controlului intervine după mai multe luni de zvonuri, în care se anunţa despre o eventuală prăbuşire a PrivatBank ca urmare a unor sume uriaşe de credite neperformante.

Astfel, chiar la începutul lunii decembrie în presă au fost difuzate informaţii că banca se va prăbuşi. În consecinţă, în ultimele zile, clienţii îşi retrăgeau în masă banii de la bancă. Potrivit „Forbes” Ucraina, în medie câte două miliarde de hrivne pe zi.

Un cost de circa patru miliarde de dolari

„Decizia de a transmite benevol în proprietatea statului PrivatBank a venit exact în momentul în care a devenit clar că instituţia nu este în stare să facă faţă atacului informaţional”, a scris pe o reţea de socializare Dmitri Dubileţ, vicepreşedintele băncii.

În ultimii doi ani, banca a rezistat la şapte campanii informaţionale de discreditare, a mai adăugat Dubileţ.
PrivatBank este cea mai mare bancă comercială din Ucraina, concentrând circa o treime din toate activele şi depozitele bancare. Pentru a salva banca şi sistemul bancar, autorităţile vor fi nevoite să cheltuie peste 110 miliarde de hrivne (circa patru miliarde de dolari), susţine liga.net.

Schema „miliardul dispărut” realizată cu succes şi în Ucraina

De notat că în vara acestui an s-a anunţat că procurorii din Ucraina suspectează conducerea PrivatBank că ar fi scos în afară ţării peste 19 miliarde de hrivne (circa un miliard de dolari la cursul din 2014), acordate în 2014 de Banca Naţională pentru refinanţare. Totodată, Raportul companiei americane Kroll arată că suma de 13,7 miliarde de lei, scoasă din cele trei bănci moldoveneşti, a trecut prin conturile a cinci firme offshore de la PrivatBank din Riga, Letonia, care este o subsidiară a grupului bancar din Ucraina.

„Toate cele cinci companii offshore au primit fondurile de împrumut de la companiile Grupului Shor în conturile de la banca letonă, PrivatBank. Codul Swift pentru conturile beneficiare, PRTTLV2XXX este sediul PrivatBank din Riga, Letonia”, se precizează în raportul Kroll.

Potrivit paginii web, PrivatBank este liderul pieţei bancare din Ucraina şi una dintre cele mai mari bănci din Europa Centrală şi de Est şi ocupă locul 9 în clasamentul regional.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)