Unde duce patima de a nu te opri la o femeie

ADULTER // Milica îl ascundea în casa ei pe Vasile cu iubitele lui, iar Vasile o apăra pe Milica în faţa lui Ghenadie, bărbatu-său, spulberându-i acestuia toate bănuielile despre soţie-sa

Nici nu bănuiţi cât de mult vă iubesc, dragii mei cititori! Ori de câte ori răsfoiesc însemnările mele, îmi apar în faţă oamenii pe care i-am cunoscut. Fiecare dintre voi îmi rămâneţi apropiaţi sufletului. Aşa sunt eu, bolnavă de oameni! Am încercat uneori să mă distanţez de eroii poveştilor mele, dar nu mi-a reuşit. Nu mă lăsaţi să vă uit! Am ajuns să mă interesez cum o duceţi, ce schimbări aveţi în familie, de ce boli suferiţi, ce fac copiii, nepoţii voştri. Mă bucur că îmi telefonaţi mereu şi mi le înşiraţi pe toate ca unei rude.

Îmi spuneţi lucruri pe care nici celei mai apropiate fiinţe nu o să i le mărturisiţi vreodată. Şi dacă înşir aceste poveşti în paginile ziarului pe care îl ţineţi acum în mână o fac ca să amintesc unora că viaţa îi scurtă, că, dacă suntem vinovaţi faţă de cineva, e cazul să o recunoaştem şi să ne cerem iertare, că, dacă ne-am îndepărtat de prieteni, e timpul să ni-i apropiem, dacă te înstrăinezi de soţie şi îţi pare că ai greşit o dată luând-o de nevastă, ar trebui să te întrebi dacă n-a greşit ea oare că te-a ales pe tine de bărbat… Doar oamenii înţelepţi, la răscruci de drumuri, se aşază pe iarbă şi cântăresc – nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul – ce au trăit şi cât au să o mai ducă până vine cea cu coasa să-şi ia dobânda. Şi acum vă spun o istorie care m-a mişcat până la lacrimi.

Năravul de a-şi schimba partenerii în pat

Într-un sat trăiau doi verişori: Milica şi Vasile. Ţineau unul la altul, se întâlneau aproape în fiecare zi. Aveau deja familii şi locuiau la câteva case unul de altul. Milica era o femeie veselă şi plăcea bărbaţilor, Vasile, verişorul ei, nu era nici el de lepădat. Dar ştiţi ce i-a apropiat după căsătorie? Năravul de a-şi schimba partenerii în pat. Milica îl ascundea în casa ei pe Vasile cu iubitele lui, iar Vasile o apăra în faţa lui Ghenadie, spulberându-i acestuia toate bănuielile despre soţie-sa. Lucrurile astea ar fi mers la nesfârşit dacă întâmplarea nu le-ar fi jucat festa. Lizica, soţia lui Vasile, s-a pornit până la spital. Avea o problemă de sănătate atunci şi, cum trecea pe lângă casa Milicăi, şi-a zis femeia: „Ia să trec să o văd”.

Uşa casei era sprijinită cu mătura, semn că Milica nu era acasă. Dar pentru că erau rude, femeia a dat mătura la o parte şi a intrat în casă să bea un pahar cu apă. Şi dacă a auzit zgomote, cum să nu vadă ce-i acolo? Când colo, Vasile al ei fosăia în patul Milicăi cu o muiere. Şi cum Lizica nu era de mers la biserică, a pus mâna pe ce a nimerit şi a pornit, fraţilor, să-i zdupăiască pe cei doi cu toată puterea. Nu se uita unde nimereşte, lovea cu ură şi deznădejde.

Punctul celor 12 ani de căsnicie

Rivala era soţia unui brigadier din colhoz, o femeiuşcă dolofană şi înfocată. I-a spus soţului său că nu mai are ce căuta acasă, că de data asta a întrecut măsura şi a pus punct celor 12 ani de căsnicie. În fierbinţeala ceea, l-a căutat şi pe brigadier, i-a spus toată păţania şi, până în seară, satul vuia ca un stup de albine. Pentru că Mihail aşa de tare a mai bătut-o pe nevastă-sa, fraţii acesteia au luat-o şi au dus-o la mama lor până se va lămuri povestea. Până în seară, şi Milica a venit la soţia verişoru-său să se îndreptăţească: „Crede-mă, Lizica, n-am ştiut nimic…” Fireşte că Lizica n-a crezut-o deloc. S-a răstit la Milica: „Să nu calci în casa mea că nu te iert în ruptul capului! Nu te ştiu şi nici tu nu mă cunoşti. O să afle şi bărbatu-tău ce poamă de muiere eşti. Am eu grijă de asta, nu-ţi bate capul!”.

Lizica şi-a luat copiii şi s-a mutat la un frate de-al său în centrul raional. S-a angajat la un atelier de croitorie şi a depus actele pentru divorţ. Vasile nu a fost împotrivă. În sfârşit, scăpa de femeia pe care – le spunea tuturor – a luat-o de nevastă ca să acopere ruşinea acesteia. Lizica rămăsese gravidă de fată mare, tot de la Vasile, fireşte.

Necazul muieraticului

Anii treceau, Lizica s-a măritat cu un alt bărbat, un flăcău, şi viaţa şi-a urmat cursul. Vasile a plătit pensie alimentară, dar nu s-a mai căsătorit. Nu avea rostul să o facă, le spunea prietenilor că oricum nu s-ar fi oprit la o femeie. Erau atât de multe, atât de fragede şi atât de dulci! Urmaşi avea, casa părinţilor o reconstruise şi, din banii pe care îi făcea cu şoferia lui, trăia bine. Ce alta şi-ar mai fi dorit?

Satul se obişnuise cu năravul lui de a-şi schimba muierile după pofta inimii. Şi doar o mătuşă de-a lui îi dădea din deget: „Hai-hai, Vasilică, te joci cu norocul!”. Şi odată, când Vasile a ajuns socru mare şi bunel, o întâmplare a răsturnat starea asta de lucruri. A nimerit, fără vina sa, într-un accident rutier şi s-a ales cu o fractură la şira spinării care l-a imobilizat la pat. Cine să caute de el, dacă în lumea asta mare nu avea un om care să ţină cu adevărat la Vasile? Iubitele roiau în jurul lui cât avea bani şi era în putere. Şi-a înstrăinat copiii cu bună ştiinţă, nu avea nevastă, iar pensia de invaliditate abia de îi ajungea de pâine şi sare. Trebuia cineva să-l spele, să-l primenească, să-l tundă, ştiţi câte nevoi are un om imobilizat la pat?!

Şi a trimis Vasile vorbă să vină la dânsul Milica, verişoară-sa. Femeia îmbătrânise şi ea, suferea de inimă, nervii săi erau de nimica pentru că, după istoria ceea pe care v-am povestit-o, bărbatu-său nu a mai iertat-o. E adevărat, nu a lepădat-o, dar nici viaţă bună n-a mai avut cu el. Şi a rugat-o Vasile ca pe un neam să vină măcar o dată pe zi să-l ducă pe unde are nevoie, să-i facă ceva mâncare şi să-i spele rufele. Milica nu era sănătoasă şi apoi şi Ghenadie al ei s-ar fi opus să vină zi de zi în casa lui Vasile. Bărbatul ei nu l-a mai primit pe verişorul nevestei sale în ogradă de la întâmplarea ceea.

Vasile în grija fostei neveste şi a copiilor săi

Uite atunci i-a venit ideea lui Vasile să se dea de suflet. O pereche de tineri s-a mutat în casa lui şi, dacă în primul an l-au mai îngrijit, să nu intre cumva în gura lumii, mai târziu, le-au ieşit alte treburi în cale. Nu se duceau cu zilele să vadă ce face în camera lui. Nu ştiu cum s-a făcut, dar a venit în sat Lizica să-şi vadă neamurile şi şi-a zis femeia să treacă şi pe la Vasile. Tinerii nu erau acasă, aşa că a intrat pe nepoftite în camera lui şi s-a înspăimântat. A strigat la câţiva vecini să vină şi ei să-l vadă. I-a aşteptat pe tineri să se întoarcă de pe unde o fi fost plecaţi, a chemat primarul, poliţistul. Până în seară, cei care l-au luat de suflet pe Vasile au şters putina din gospodăria lui.

Peste două săptămâni, Lizica a venit din nou în sat cu fiul său mai mare, l-au încărcat pe Vasile şi l-au dus la casa lor, în centrul raional. Avea o căsoaie în curte şi l-a pus acolo. Acum toţi au grijă de el – şi fosta nevastă, şi copiii săi. Iată de ce zic eu că norocul, dacă e fudul, trage numai pe la case mari şi suflete alese.

The following two tabs change content below.