Un weekend petrecut la Tbilisi, Georgia

Una dintre reformele cele mai reușite este reforma poliției. De câțiva ani poți circula în orice oră a nopții pe străzile din Tbilisi, fără frică

La Rike Park mă impresionează monumentul „Mama Georgiei” – un simbol al orașului Tbilisi, construit pe dealul Sololaki în 1958, prima dată din lemn, apoi înlocuit în 1963 cu aluminiu. În 1990, statuia din aluminiu a fost demontată și în locul ei a fost instalată alta, „Mama Georgiei”, îmbrăcată în rochie modernă. Sculptura simbolizează caracterul național al Georgiei, în mâna stângă „Mama” ţine o cană cu vin pentru prietenii care vizitează Georgia cu gânduri bune, iar în dreapta – o sabie, pentru dușmanii poporului georgian.

Vineri, 28 septembrie, ora 7.20, decolăm de la Chișinău spre Tbilisi, cu escală la Kiev.

Ajungem la Aeroportul Internaţional Tbilisi la ora 16.35. Ceasul de la mână îmi arată 15.35, iar telefonul – 16.35. La ieșirea din aeroport așteaptă un taximetrist care ne conduce la hotel. Suntem împreună cu doi colegi de la Chișinău. Șoferul ne informează că la hotel vom ajunge într-un ceas deoarece e oră de vârf și sunt ambuteiaje pe fiecare stradă.

Pornim spre strada Al. Kazbegi 15, unde se află hotelul Ramada Encore. Acolo ne vom afla patru zile. Traficul e intens, dar printre mulțimea de mașini observ străzile curate ale orașului. Taximetristul ne întreabă dacă am mai fost la Tbilisi. Suntem pentru prima dată în Georgia.

Îl întreb care este nivelul de trai al orășenilor. Zice că toți se descurcă diferit, în funcţie de cât câștigă fiecare. În general, viața nu e deloc ușoară, ne spune bărbatul trecut de 60 de ani. Povesteşte că, de jumătate de an, de când la cârma orașului se află un fost fotbalist (Kakha Kaladze), orașul prosperă, iar în prezent se renovează sistemul de apeduct, canalizare vechi încă de pe timpul Uniunii Sovietice, drumurile, s-au construit terenuri de joacă pentru copii și de sport în curțile blocurilor.

Șoferul amintește că schimbările spre bine în Georgia s-au început a simți de pe timpul lui Saakashvili, care a făcut multe lucruri bune, dar a făcut şi rele. Una dintre reformele cele mai reușite este reforma poliției. De câțiva ani poți circula în orice oră a nopții pe străzile din Tbilisi, fără frică. Orice s-ar întâmpla angajații poliției sunt pe loc. Ne vorbește despre poliție și în același timp ne arată clădirea Ministerului Afacerilor Interne al Georgiei – un edificiu nou, cu un design deosebit, din sticlă de culoare verde, care se deosebește de clădirile vechi din jurul lui. „Noi nu avem corupție”, spune sigur taximetristul și continuă: „poate este, dar puțină”. Acesta zice că de trei luni a fost legalizată marijuana și oricine o poate fuma.

Referindu-se la „răul adus poporului de Sakaashvili”, taximetristul spune că pe lângă fostul demnitar era un grup de persoane care au monopolizat multe domenii ale businessului, lichidând afacerile mici.

În drum spre hotel mergem pe strada principală a orașului – Rustaveli, unde orice clădire merită admirată. Taximetristul este un ghid bun, ne vorbeşte despre clădirile renovate frumos de pe bulevardul principal. În treacăt observ Filarmonica Națională, Opera, Primăria orașului. Pe o altă stradă observ monumentul construit în cinstea eroilor căzuți pentru integritatea teritorială a Georgiei.

Ghidul nostru voluntar afirmă că în capitală businessurile mari le dețin câțiva oligarhi. Ne arată niște case impunătoare din sticlă cu un exterior asemănător muzeelor, construite pe cel mai înalt deal al orașului.

La hotel recepționistele zâmbitoare și drăguțe vorbesc engleza, rusa – nu prea. Hotelul este nou, modern. La cină fac cunoștință cu alți colegi de breaslă, participanți la training, din Rusia și Georgia.

După cină, cu o hartă a orașului și a metroului, ies din hotel. Aerul cald îmi creează o stare de bine, cu toată oboseala drumului. Intru în prima stație de metrou. La ghișeul de bilete, un bărbat tânăr îmi întinde o carte care-mi permite să iau călătoria tur-retur cu o reducere de 50% pentru mine și colegul meu. Casierița zâmbește și-mi oferă tichetele pentru intrarea în metrou – doi lari. Tânărul ne întreabă de unde suntem. Ne prezentăm. Discuția se deapănă încet.

Interlocutorul, 30 de ani, lucrează în calitate de manager de vânzări la un magazin de tehnică, este căsătorit și are o fiică de patru ani. Îl întreb cum o duc intelectualii din capitală. „Greu, modest, salarii mici, profesorii au circa 220 de dolari lunar. Pe unii îi salvează orele suplimentare, dacă sunt specialiști buni. Pensiile sunt mult mai mici. Multă lume pleacă la muncă peste hotare, pentru că aici uzinele, fabricile nu sunt funcționale. Sunt funcționale doar businessurile mici și mijlocii, dar salariile oricum sunt mici. În ultimii ani, turismul s-a dezvoltat fulminant în Georgia.

Ghidați de el, ajungem în centrul vechi al orașului. Metroul e arhiplin. E ultima zi de lucru a săptămânii și lumea se întoarce de la muncă. Metroul din Tbilisi are două linii şi 23 de stații. Stația de metrou din care ieșim e în reparație. Observ un oraș curat și luminat. Dalele vechi mi sugerează că am ajuns în centrul istoric al capitalei Georgiei. Mulți tineri pe stradă. Terasele cafenelelor și restaurantelor sunt pline, în unele se cântă. Îmi amintesc spusele taximetristului că în multe localuri cântă mici formaţii, iar prețurile pentru turiști nu sunt mari. Sunt impresionată de casele și blocurile ridicate pe dealurile ce înconjoară orașul. Luminate, acestea creează imaginea unui munte cu lumânări, care urcă spre cer.

Sâmbătă, 29 septembrie. Fac cunoștință cu toți participanții la training. Majoritatea jurnaliștilor ruși reprezintă presa regională – din Piatigorsk, Stavropol. În timp ce ne prezentăm, jurnaliștii ruși spun că ei nu au presă liberă și independentă, iar articolele de problemă și investigațiile pe care le-ar putea scrie în viitorul apropiat, prin intermediul programului pentru care ne aflăm în Georgia, nu au unde le publica. Nicio publicație nu vrea să dea articole ce scot la iveală scheme de corupție, chiar dacă sunt scrise bine și au acoperire documentară.

Una din jurnalistele ruse, Olga Vasilieva, remarcă: „Sunt pensionară, liber profesionistă. Nu am frică, pot scrie investigații, pentru că subiecte sunt. Problema e că nu am unde le publica”.

La pauza de cafea, jurnalistele din Rusia cu o experiență mare în domeniu mă întreabă despre traiul de la noi. Motivează că, de ceva timp, nu cunosc absolut nimic despre R. Moldova. În discuție mă conving că într-adevăr cunosc puține, iar despre situația social-economică actuală, chiar nimic. Acestea nu știu nici că limba română și „moldoveneasca lui Dodon” este una și aceeași. Cred că sunt două limbi diferite. Nu e pentru prima dată când cetățeni ai Rusiei pun întrebări legate de limba pe care o vorbim. În discuție le amintesc despre anexarea Basarabiei prin pactul Molotov-Ribbentrop de la 23 august 1939. Acestea dau din cap că știu. „Poneatno”, spune Olga Vasilieva. Una din jurnalistele din Rusia se interesează dacă cetățenii din R. Moldova vor să se unească cu România. Îi răspund că marea majoritate vor.

Jurnalistele din Georgia sunt drăguțe, sociabile, zâmbesc întotdeauna.

Închei seara cu o ieșire în oraș pe un traseu recomandat de Nana Naskidashvili spre dealul Mtatsminda – cel mai înalt punct din oraș, unde ajungi cu funicularul. Panorama ce mi se deschide este uluitoare – orașul e în întregime luminat de zeci de mii de lumini multicolore. De la înălțime se aude muzica din restaurantele de pe deal.

Duminică, 30 septembrie. Din cele patru reprezentante ale Georgiei prezente la training, îmi este simpatică Tiko Tsomaia (45 de ani). Are patru copii pe care-i crește cu ajutorul soțului de care a divorțat. Predă la o școală superioară de jurnalism, unde învață studenți din Georgia, Armenia și Azerbaidjan. Ziua se încheie cu participarea la o degustare de vinuri georgiene și cu o masă copioasă cu bucate tradiționale delicioase – khinkali, hachapuri etc. Jurnaliștii aduc mulțumiri organizatorilor. Colegele din Rusia se întrec la toasturi spuse la un pahar cu vin roșu și alb georgian.

 

Victoria Popa

The following two tabs change content below.