Un vis neîmplinit

Eram tineri şi frumoşi. Eu aveam 16 ani, el-18 ani. Ne iubeam ca doi porumbei gingaşi, tandru şi curat. Se născuse primele sentimente, prima dragoste, pe care o duci  cu sine toată viaţa. Tot ce e prima dată  e interesant şi te impresionează, deaceea şi se memorizează. În acest timp cât ne-am întâlnit acest tânăr mi-a scris trei poezii. Unicele poezii în viaţa mea scrise de un cavaler, pe care le-am păstrat mereu. El avea zece clase, eu numai patru. El câştiga bani lucrând ca ajutor de tâmplar. Era dintr-o familie numeroasă tatăl lui fiind bolnav nu putea lucra şi se descurcau cu mare greu. Eu, la fel, nu aveam nici casă, nici masă. Locuiam la un moş din satul natal, care nu avea copii. Mamă nu aveam de la un an, iar tata întors din Siberia, locuia într-un cămin cu mai mulţi bărbaţi în raion.
Vremea peţitului

S-au pornit peţitorii. Toţi credeau că moşii îmi vor da zestre mare şi mai ales, casă nouă, la care am muncit din greu şi eu. Dar ei singuri aveau câte 34, 28 ani şi toată viaţa le era înainte. Aşa că mi-au hotărât soarta fără ca să mă întrebe. Mi-au ales un băiat cu casă, cu masă şi serviciu bun. Protestele şi lacrimile mele pe ei nu i-a făcut să-şi schime decizia. Mi-au făcut nuntă frumoasă, devenind o bună gospodină cu de toate, dar fără dragoste –  un lucru care frige şi doare. El însă, văzându-mă măritată a intrat la universitate şi a devenit om mare. S-a căsătorit apoi cu o săteancă – o rudă de-a mea. A făcut doi copii şi au plecat cu traiul peste hotarele ţării. Toate le aflam de la rudele mele din sat.
Am adus şi eu pe lume doi copii, i-am învăţat, i-am căsătorit şi acum sunt bunică. Dar visul de a mă întâlni şi ai arăta poeziile păstrate, nu mă părăsea. Speram că-l voi întâlni pe stradă, în parc.
Fiind la pensie am scris o carte cu amintiri, unde am inclus şi poeziile scrise de el cândva. Atunci visul şi durerea în suflet s-a aprins şi mai tare. Voiam cu orice preţ ca poeziile şi cartea editată să ajungă în mâinile lui.
Întâlnirea de peste ani

Într-o zi de iarnă m-am urcat în troleibuzul ce circula pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. În urma mea s-a urcat un bărbat solid şi bine îmbrăcat. Văzând un scaun liber s-a aşezat, dar văzându-mă pe mine mi-a oferit locul. M-am incomodat, deoarece eram de aceeaşi vârstă. Stătea lângă scaunul meu, atingându-mă uneori cu corpul său. Simţeam o energie negativă. Mă irita, troleibuzul mergea lin şi nu avea cine să-l împingă! Nu ne vedeam la faţă unul pe altul, ca să-i arăt nemulţumirea. Dar, spre norocul meu, domnul s-a pornit spre ieşire, oprindu-se la uşă. Mă privea direct în faţă. Mă examina cu privirea. Îl examinam şi eu. Îmi părea cunoscut, dar nu l-am recunoscut. Au trecut atâţia ani.
A căzut o stea
Vara a sunat moşul să plec la ţară. Acolo am aflat că prima mea dragoste decedase câteva luni în urmă. Avea cancer şi ştia că nu mai are mult de trăit. I-am privit fotografia în care era în etate. Mi-am dată seama îndată că domnul din troleibuz era el. Am rămas şocată. Sufletul mi se  răscolise şi mă durea. Am visat 45 de ani la acea întâlnire, pe care am ratat-o în troleibuz. Am dorit numai să-i arăt poeziile scrise de el din adolescenţă, să-i dovedesc că l-am iubit cu adevărat şi i-am păstrat memoria , căci el mi-a zis atunci că nu l-am iubit. Ba da, l-am iubit curat şi frumos, dar destinul mi-a fost altul.
Ştirea despre moartea lui mă sufocă şi azi. Visul de a-l întâlni s-a prăbuşit şi eu mă uit la cer şi-l întreb pe Dumnezeu: ”De ce Doamne, eşti atât de nemilos cu proprii tăi copii, pe care i-ai făcut după chipul şi asemănarea ta? De ce îi îmbătrâneşti atât de repede şi crud, de nu se mai pot recunoaşte? De ce nu i-ai dat curajul ca să-mi vorbească atunci? El m-a recunoscut şi spera că şi eu îl voi recunoaşte.”
S-a dus în pământ prima mea dragoste, fără a şti că poeziile lui mai sunt şi astăzi şi vor rămâne atât cât vor exista cărţile.
Fiind cu credinţă în Dumnezeu, nu am vrut să fac nimic pentru a-l schimba. M-am bazat pe Domnul. El dă fiecărui om ceea ce merită. Şi nu mă pot plânge de viaţa-mi. Atât regret, că nu i-am spus fiind matură, că am ţinut mult la el., dovada sunt versurile  păstrate o viaţă-ntreagă.
Margareta din Chişinău
The following two tabs change content below.