Un vis împlinit după 35 de ani

Aveam 18 ani, mă aflam la ştrand şi eram dusă pe gânduri, priveam verdeaţa din jurul meu şi m-am lăsat învăluită de liniştea din jur şi de un aer romantic care plutea în septembrie 1977.

Deşi era într-o sâmbătă, pe vremurile acelea numai duminica nu se lucra, aşa că nu era multă lume, razele soarelui îmi încălzeau obrajii. Am simţit că sunt privită şi uitându-mă spre cel care mă fixa, am întâlnit doi ochi verzi, plini de tandreţe, candoare şi iubire, care m-au făcut să mă îndrăgostesc instantaneu.

Pe aripile dragostei

Ne-am îndrăgostit amândoi iremediabil şi pentru totdeauna. Am trăit o poveste de iubire, totală, descoperind împreună tainele dragostei inocente şi dăruindu-ne unul altuia, cu toată curăţenia izvorâtă din sentimentele pure care ne stăpâneau sufletele şi nu numai. El era cu trei ani mai mare şi convorbirile dintre noi erau atât de fluente, ne completam reciproc. Învăţam bine la facultate şi parcă sentimentele lui mă susţineau în tot ceea ce făceam. După trei ani de prietenie am început să vorbim despre căsătorie, despre copiii pe care-i vom avea. Fiecare zi era diferită cu el. Dimineaţa când mergeam la studii parcă zburam. Fericirea noastră s-a terminat odată cu vizita făcută la el acasă cu scopul de a mă prezenta părinţilor lui. Eu eram dintr-o familie cu mulţi copii şi duceam un trai modest, părinţii mei fiind lucrători ai colhozului din localitate. Ai lui erau medici la unul din spitalele orăşeneşti. Concluzia părinţilor lui era că nu ne potrivim nici noi, dar nici rudele, prea mare fiind şi diferenţa dintre părinţi.

Intervenţia brutală şi nedreaptă, nemiloasă a familiei lui a reuşit să mă convingă că este „pentru binele lui”, iar eu îl iubeam prea mult ca să nu fac tot ce este posibil să-i fie lui bine. Am cugetat singură că relaţia şi chiar căsnicia nu va merge din cauza părinţilor. Fiecare dintre noi îşi iubea familia în care a crescut. Relaţia s-a rupt brusc. Am suferit mult timp. Mă străduiam să nu dau ochii cu el, deşi aveam prieteni comuni.

Ne-am mai văzut după un an de zile, la nunta fratelui meu. El a venit însoţit de o fată simpatică, eu singură. După care a fost o linişte de aproximativ treizeci şi cinci de ani în care am sperat tot timpul să-l mai văd măcar din când în când. Voiam să ne întâlnim o dată, să mă sărute şi să mă strângă în braţe aşa cum numai el a făcut-o. Visam să retrăiesc emoţiile de atunci, care nu s-au mai repetat.

Destinul unei femei

Anii au trecut şi după ce am lucrat o perioadă contabilă la o întreprindere de stat am întâlnit un băiat cumsecade, care m-a cerut în căsătorie după câteva luni de cunoştinţă. Fără a se interesa de reacţia părinţilor şi de faptul dacă mă vor accepta, Mihai mi-a spus că mă va face fericită. După o nuntă frumoasă în satul lui, a început viaţa de zi cu zi. Am adus pe lume două fete, iar toţi treizeci de ani de familie am fost numită numai Dusica (numele meu fiind Eudochia). Am avut de toate în viaţă şi clipe fericite şi mai puţin bune, dar deseori gândurile mă duceau la el. Mă interesa ce face, cum se descurcă. Ştiam că este plecat peste hotare împreună cu familia.

Odată cu apariţia Internetului mi-am deschis un cont pe unul din site-urile de socializare. Aici mi-am revăzut mulţi colegi şi săteni pe care nu i-am văzut zeci de ani. Seară de seară, navigam pe Internet în căutarea colegilor şi a cunoştinţelor de altădată. Fiicele locuiau separat de mine împreună cu familiile, soţul decedase în urma unui atac de cord. Singurătatea îmi era prietenă, iar serviciul îmi devenise cel mai bun prieten, pentru că munceam zilnic alături de un colectiv bun.

Emailul rătăcit

Mi-am deschis într-o dimineaţă de toamnă târzie mail-ul şi mă pregăteam să dau delete, ca de obicei la mai multe mesaje pe care nici nu obişnuiesc să le deschid. Printre acestea i-am zărit numele, la văzul căruia m-am cutremurat toată. Mă găsise, după mai mulţi ani de căutări pe un site de socializare, cu foşti prieteni. Am aflat că locuieşte în Germania şi este fericit alături de soţie şi doi fii, care i-au urmat profesia de medic.

Am început să comunicăm pe Internet, pe urmă şi la telefon, ne redescopeream şi ne-am reîndrăgostit unul de altul după mai bine de trei decenii. Aveam aceleaşi gusturi, gânduri, dorinţe, doruri.  Ne era din ce în ce mai greu să aşteptăm venirea lui, aşa că într-o zi mi-a spus că şi-a luat bilet şi a doua zi va fi în republică pentru cinci zile.

Emoţionaţi, cu riduri şi fire de păr încărunţite, apărute odată cu trecerea anilor, stăteam aşezaţi la o masă într-unul din localurile din capitală. Emoţiile au trecut după ce am comunicat mai bine de două ore despre ce am obţinut fiecare în timpul anilor lăsaţi în urmă. Seara târziu, am ajuns acasă ameţită de dragostea revăzută – un bărbat chipeş, cumpătat, dar cu privirea de altădată.

Săptămâna a zburat ca gândul. Ziua îmi părea că a trecut ca o oră. Au fost cele mai frumoase, incredibile şi împlinite zile din viaţa mea. O iubire desăvârşită, aproape ca în filme. Ne simţeam, iubeam şi ne ghiceam unul pe altul, de parca n-am fi fost despărţiţi nicio secundă. Imaginile trecutului s-au contopit cu prezentul şi au împlinit un vis pe care ni l-am dorit tot timpul, amândoi, pentru că nici unul nu încetase să-l iubească pe celălalt, doar că n-am ştiut acest lucru.

S-a întors înapoi în Germania, după cum trebuia. Trăiesc şi activez mai departe aici, pentru că aşa trebuie să fac. Sunt alături  de fiicele mele, care degrabă îmi vor aduce pe lume primii nepoţei. Aceştia îmi vor acoperi golul pe care-l am în suflet, rămas în urma plecării lui Nicolae.

Nu este o poveste cu un sfârşit fericit, dar este povestea mea de viaţă, povestea unui vis împlinit, care s-a transformat în dulce amintire.

Eudochia, 52 de ani, Chişinău