Un vânător de comori care a petrecut ultimii 40 de ani în căutarea trenurilor NAZISTE încărcate cu aur dezvăluie secrete TERIFIANTE // GALERIE FOTO

tadeuz1

O familie a fost ucisă cu brutalitate, a primit amenințări din partea serviciilor secrete, iar telefoanele i-au fost intercetate decenii la rând. Mai mult, câinele i-a fost otrăvit, iar locuința devalizată, susține un vânător de comori polonez care, vreme de 40 de ani, a căutat trenul încărcat cu aur al naziștilor. El afirmă că știe cine sunt cei doi care ar fi reuşit să dea de urma fabulosului tren blindat nazist despre care se spunea că era plin cu aur, nestemate, opere de artă şi arme, garnitură care a dispărut, în mod misterios, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Tadeusz Slowikowski, cunoscut în Polonia pentru expertiza sa, deoarece și-a petrecut 40 de ani din viață pentru găsirea trenului misterios, despre care a auzit pentru prima dată în 1950, a dezvăluit, pentru “Daily Mail”, că toate aceste lucruri macabre s-au întâmplat pentru ca secretul naziștilor să nu se afle. El mai spune că a fost amenințat de atât la telefon, cât și față în față de “trei oameni îmbărcați în negru”, atunci când s-a apropiat de aflarea adevărului.

Slowikowski, acum în vârstă de 85 de ani, a mărturisit că a aflat unde s-ar putea afla trenul cu aur nazist, de la un neamț, muncitor la calea ferată când gura tunelului a fost astupată. Bărbatul, care ar văzut cu ochii săi cum garnituri încărcate intrau în tunel și nu se mai întorceau, se numea Schulz. Tadeusz Slowikowski l-ar fi salvat de alți doi indivizi care îl urmăreau și, drept recunoștință, atunci când se afla pe patul de moarte, i-ar fi spus unde se află intrarea în tunelurile de sub castelul de Ksiaz, tuneluri care ar fi fost special construite pentru a ascunde comorile naziștilor.

tadeu3

Deși nu i-a dat locația exactă, Slowikowski povestește că i-a lăsat o hartă din 1928 pe care era marcată o șină de cale ferată despre existența căreia nu se știa nimic și care în prezent nu există. Vreme de peste patru decenii vânătorul de comori a căutat trenul misterios ce ar fi ascuns în măruntaiele pământului, iar în 2003 chiar a obținut de la autorități permisiunea de a face prospecțiuni pentru a-și confirma descoperile. El spune că cei care vor ca secretul să nu se afle nu s-au dat în lături de la nimic.

Nu numai calea ferată a fost ștearsă de pe fața pământului, dar o întreagă familie, a cărei fotografie o are în posesie, care a trăit într-o casă cu vedere la intrarea în tunel a fost ucisă fără milă, în 5 mai 1945, de către naziști. Era doar cu câteva zile înainte ca sovieticii să intre mărșăluind în Polonia.

Oamenii care au lucrat la calea ferată, printre care și Schulz, au fost convinși atunci că acest lucru s-a petrecut pentru ca ei să nu poată spună ce au văzut cu adevărat. În plus, parcă pentru a le fi confirmate suspiciunile, casa a fost dărmată până la temelie.

Întrebat dacă știe cine sunt cei doi care au făcut descoperirea trenului nazist, descoperire confirmată de oficiali, Slowikowski susține că știe foarte bine identitatea lor și că aceștia i-au și trecut recent pragul pentru a-și prezenta scuzele față de el. Cu toate acestea, preferă însă să nu dezvăluie public nici numelelor, nici locul exact unde se află gura tunelului din Walbrzych care ascunde mult râvnita comoară.

 

tadeuz2

Autoritățile din voievodatul polonez Silezia Inferioară, unde s-ar afla îngropat ”trenul cu aur nazist”, ce a stârnit fascinație în rândul opiniei publice din Polonia și din străinătate, s-au arătat luni sceptice în privința existenței legendarului convoiului plin de comori. Cu toate acestea, Thomasz Smolarz care administrează regiunea, a anunțat o serie de acțiuni ce vizează protejarea zonei indicate de către așa-zișii descoperitori, iar declarațiilor lor vor fi ”analizate din punct de vedere istoric, geologic, geografic și tehnic”. În plus, oficialii locali au precizat că zona indicată de către potențialii descoperitori și care reprezintă peste trei hectare de teren în Walbrzych va fi protejată de către poliție și de către alte servicii competente, precum poliția feroviară.

Vineri, conservatorul general al monumentelor din Polonia, Piotr Zuchowski, declara însă că a văzut pe imaginile unui radar de cercetare a solului o ramă blindată, lungă de peste 100 de metri și îngropată sub pământ. El s-a declarat convins în proporție de 99% în legătură cu existența “trenului nazist”.

SURSA: evz.ro