Un ucrainean jefuia tinere moldovence în plină stradă

Un ucrainean de 21 de ani, specializat în jefuirea în stradă a tinerelor domnişoare din municipiul Chişinău, a fost reţinut de poliţie. Acesta acţiona în sectorul Botanica al capitalei.
Tânărul este bănuit că a jefuit două tinere de 20 şi 21 de ani. Victimele au fost deposedate de telefoane mobile şi genţi,  valoarea pagubei ridicându-se la circa 8 000 de lei. Jaful a fost comis pe acelaşi segment de stradă de pe bulevardul Dacia din capitală.
La doar câteva zile de la comiterea infracţiunilor, suspectul a fost identificat şi reţinut. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr, originar din Ucraina, locuitor al municipiului Chişinău, în vârstă de 21 de ani. Audiat de poliţie, făptaşul a confirmat faptele incriminate, dezvăluind întreg scenariul acţiunilor ilegale. Potrivit depoziţiilor sale, suspectul îşi selecta victimele după vârstă şi gen. Preponderent, acesta ţintea tinere domnişoare, le ataca prin surprindere, iar după ce le deposeda de geantă sau telefonul mobil, dispărea într-o direcţie necunoscută.
Suspectul se află în arestul poliţiei. Oamenii legii cercetează cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor precum şi implicării acestuia în alte acte de acest gen.
Ucraineanul riscă privaţiune de libertate pe un termen de la trei la şase ani, cu sau fără amendă de la 10 la 20 mii de lei.
De asemenea, forţele de ordine fac apel către toţi locuitorii capitalei să fie prudenţi, în deosebi seara, şi să nu ezite să sune la poliţie în situaţia în care sunt filaţi sau atacaţi de persoane suspecte.