Un succes periculos // BOGATU

Titlul de mai sus doar în aparenţă este paradoxal. În mod normal, un succes înseamnă rezultate pozitive care trebuie să aducă satisfacţii şi să creeze premise pentru obţinerea altor victorii. În cazul nostru însă, o izbândă incontestabilă repurtată recent de Guvernul de la Chişinău riscă să genereze probleme sufocante.

Se poate şi fără mediatori, dar până unde?

Oricum ai întoarce-o, ultima întrevedere dintre premierul moldovean Vlad Filat şi şeful administraţiei din stânga Nistrului, Evgheni Şevciuk, este un succes autentic. Prin semnarea acordului privind reluarea totală a transportului feroviar între cele două maluri se înregistrează un progres promiţător. Ca să nu mai spun că, la un prim bilanţ, politica paşilor mici adoptată anterior de guvernarea democratică de la de Chişinău în relaţia cu Tiraspolul cunoaşte o reuşită apreciabilă. Ceea ce se numea iniţial diplomaţia fotbalului aduce astăzi roade vizibile.
Dincolo de dimensiunea lui practică, dialogul Filat-Şevciuk capătă şi o semnificaţie morală surprinzătoare. Se constată că părţile aflate într-un vechi conflict îngheţat pot negocia de sine stătător, fără intermediari, fapt remarcat deunăzi şi de premierul moldovean. Această situaţie este încurajatoare, bineînţeles. Sunt puţine cazuri când actorii unui diferend de genul celui transnistrean se dovedesc a fi în stare să dialogheze fără implicarea unor mediatori. Preşedinţii Armeniei şi Azerbaidjanului, de exemplu, se întreţin doar în prezenţa unor mijlocitori din Occident sau din Federaţia Rusă.

De altfel, şi formatul 5+2 există, în fond, pentru că până mai ieri Chişinăul şi Tiraspolul s-au arătat incapabili să identifice o soluţie a chestiunii transnistrene fără antrenarea directă în negocieri a unor jucători externi. În aceste condiţii, capacitatea impresionantă de dialog demonstrată de Filat şi Şevciuk riscă să trezească nişte aşteptări exagerate la unii observatori internaţionali. Altfel spus, întrevederile lor ar putea să provoace, după cum ar fi zis Stalin, o „ameţeală de pe urma succeselor”.

După câte ştim noi, de la un timp încoace încep iar să crească presiunile exercitate din afară asupra autorităţilor moldovene pentru a le determina să facă cedări principiale. Chiar şi în cercurile diplomatice din Occident există încă destui naivi care consideră că în cazul în care Chişinăul se va resemna şi va consimţi să se federalizeze sau să excludă „Istoria românilor” din şcoli, Moscova şi Tiraspolul vor cădea pe spate de bucurie şi vor accepta să reîntregească neîntârziat teritoriul Republicii Moldova.

Nu ne trebuie luna de pe cer

O, sfântă simplitate! după cum ar fi spus reformatorul religios Jan Hus. Nimic nu justifică o cedare, nici măcar recuperarea regiunii separatiste, dacă aceasta periclitează cursul european sau identitatea naţională a Republicii Moldova. Parafrazându-l pe Ronald Reagan, sunt lucruri mai importante decât reglementarea unui conflict. Problema transnistreană nu poate fi rezolvată cu orice preţ.

Unde mai pui că întrevederile dintre Filat şi Şevciuk, dar şi succesele notabile repurtate în cadrul acestora, se datorează tocmai faptului că ei nu şi-au propus obiective imposibile. Dacă actuala guvernare de la Chişinău ar fi urmat exemplul lui Voronin şi ar fi condiţionat orice întâlnire dintre premierul moldovean şi şeful administraţiei de la Tiraspol prin soluţionarea grabnică, definitivă şi globală a diferendului, dialogul era să fie cu neputinţă. Aşa însă, pentru că părţile nu cer luna de pe cer, ci preferă să discute doar subiecte accesibile, devine posibilă detensionarea raporturilor dintre cele două maluri, precum şi soluţionarea unor probleme curente cu care se confruntă populaţia şi din stânga, şi din dreapta Nistrului.

Fără presiuni şi proiecte utopice

Astfel stând lucrurile, orice proiecte utopice externe şi iluzii în ceea ce priveşte întâlnirile de succes Filat-Şevciuk sunt periculoase. Încercarea de a forţa nota, de a impune părţilor nişte concesii inadmisibile pot da peste cap creşterea nivelului de încredere reciprocă pe care o construiesc migălos cei doi negociatori.

S-o spunem pe şleau. Pe moment, conflictul transnistrean nu se pretează soluţionării din multiple motive. Priorităţile geopolitice diametral opuse ale Chişinăului şi Tiraspolului, paradigmele culturale diferite, interesul strategic al Moscovei de a-şi perpetua prezenţa în enclava separatistă şi multe altele fac imposibilă aplanarea diferendului în viitorul previzibil.

În aceste împrejurări, singurul scop plauzibil pe care trebuie să-l urmărească toţi cei antrenaţi în procesul de reglementare transnistreană este identificarea unei formule raţionale de coexistenţă a celor două maluri. Orice tentativă de a plusa, de a mări miza va fi contraproductivă, riscând să împingă diferendul pe un teren lunecos.

The following two tabs change content below.
Petru Bogatu

Petru Bogatu