Un scăldat în Nistru l-a costat două decenii de Gulag

Spiridon Corobcean, tată a şase copii, a fost acuzat de „spionaj în favoarea României”

Arhipelagul Franz Iosif. Ruine de pe timpul Gulag-ului. Foto: Sevprostor.ru

Istoria incredibilă a lui Spiridon Corobcean, locuitor al unui sat de pe malul Nistrului, sechestrat în 1937 de sovietici, în timp ce se scălda în apele râului Nistru şi condamnat la ani grei de Gulag, ne-a fost relatată de nepotul acestuia, Ion Corobcean. Chişinăuianul ne-a trecut pragul a doua zi după anunţarea rezultatelor celui de-al doilea tur al alegerilor locale din or. Chişinău, mâhnit de „ciuma roşie” şi cizma rusească „sub care încearcă să ne bage iar socialiştii”.

„Mă mir că cetăţenii noştri pot fi atât de uşor manipulaţi cu promisiuni şi cu cât sunt mai frumoase acestea, cu atât sunt ei mai dispuşi să le creadă. Nu le place să facă recurs la memorie. Foametea, deportarea, deznaţionalizarea însă sunt crime care nu trebuie uitate niciodată”, a opinat bărbatul. Istoria bunicului său, Spiridon, vine să reflecte istoria a zeci de mii de cetăţeni basarabeni supuşi represiunilor politice în perioada regimului totalitar sovietic.

Hotarul de la Nistru

În dimineaţa zilei de 5 septembrie 1937, nimic nu prevestea furtuna. Era sâmbătă, o zi de toamnă însorită. Spiridon Corobcean, un ţăran de 50 de ani, tată a şase copii, din localitatea Ustia, judeţul Orhei, nici măcar nu a privit peste umăr când a ieşit din casă. Se ducea, ca de obicei, să muncească la câmp. N-ar fi crezut în ruptul capului că, odată ieşit pe poartă, se va întoarce aici abia peste 19 ani. În urmă rămâneau soţia Tatiana (43 de ani), fiicele Axenia (14 ani), Olga (zece ani), Domnica (şase ani), feciorii: Alexandru, care îşi făcea serviciul militar la Craiova, Gavril, care îşi făcea serviciul militar în or. Chişinău, şi fiul Ion, plecat la muncă în România – întreaga familie, despre care nu va şti nimic timp de aproape două decenii.

Seara, când se întorcea obosit de la lucru, Spiridon Corobcean a zărit câţiva consăteni scăldându-se în apele Nistrului şi a decis să se mai răcorească şi el. Era un înotător bun, ca mai toţi cei născuţi pe malul Nistrului. A înotat zece, poate 20 de metri de la mal, era înaintea tuturor în largul Nistrului, când a auzit un glas dogit care i-a ordonat ceva de pe celălalt mal. Erau soldaţi ruşi. L-au somat să se apropie, pentru că a încălcat hotarul sovietic, altfel va fi împuşcat. Şi chiar au răsunat împuşcături. Gloanţele i-au trecut pe deasupra capului. Speriat, bărbatul s-a conformat. A înotat până pe malul stâng al Nistrului, aici a fost luat în primire de un grup de militari sovietici din RASSM.

„Evadat în URSS”

Potrivit documentelor din dosarul din Arhiva Naţională, Spiridon Corobcean, cetăţean român, a fost reţinut în seara de 5 septembrie în preajma or. Dubăsari şi a fost transportat şi încarcerat la Închisoarea de la Tiraspol. Era acuzat că ar fi trecut ilegal frontiera dintre România şi Uniunea Sovietică. („nelegalno pereşiol graniţu s rumstoronî v storonu SSSR”).  În dosar se menţionează că este tatăl unei familii numeroase, este ţăran, se îndeletniceşte cu lucrarea pământului. Anterior, nu a fost judecat şi nu a mai încercat să treacă frontiera de la Nistru. Ştie carte şi este apartinic.

Conform datelor din dosar, la primul interogatoriu ţăranul ar fi recunoscut că a decis „să evadeze” în Uniunea Sovietică, „din cauza condiţiilor grele de viaţă din România”. La întrebarea: cine ştie de fuga sa în URSS, bărbatul le-ar fi spus că l-a înştiinţat pe un vecin, Anton, că vrea să evadeze şi că acela ar fi încercat să-l convingă să renunţe la idee, dar nu i-a reuşit.

Ţăranul a mai spus că nimeni nu l-a zărit când a intrat în apă. Şi-a lăsat hainele pe malul drept al Nistrului ca să înoate mai uşor. În URSS a ajuns doar în iţari. Nu a fost niciodată în URSS şi nu are aici prieteni ori rude. A călcat pe pământ rusesc în 1910, când şi-a făcut serviciul militar în armata ţaristă, în or. Tambov.

 

„Spion român”

În cadrul celui de-al doilea şi al treilea interogatoriu ţăranul menţiona deja altceva, că ar fi evadat în URSS după o ceartă cu soţia, Tatiana, şi nega că cineva ar fi ştiut de intenţia lui de a fugi de acasă. „Nimeni nu ştie despre fuga mea în Uniunea Sovietică, deoarece eu nu am spus nimănui”.

Dosarul lui Spiridon Corobcean conţine peste 50 de file. În cadrul ultimului interogatoriu bărbatul afirma deja că s-a certat cu soţia, a băut şi, fiind în stare de ebrietate, a trecut hotarul, fără să-şi dea seama ce face. „Nu intenţionam să ajung în URSS. Permiteţi-mi să mă întorc acasă, la copii şi soţie”, se ruga el.

Printre altele, anchetatorul s-a interesat dacă sunt jandarmi în satul din dreapta Nistrului şi de cât timp şi unde îşi fac serviciul militar fiii lui Spiridon, stabiliţi în România şi la Chişinău.

La 22 noiembrie, Judecătoria din Tiraspol l-a condamnat pe bărbat la trei ani de închisoare pentru „trecere ilegală a frontierei” de la Nistru. Tot atunci procurorul RASSM, cu numele Kolodii, a decis să trimită dosarul lui Spiridon Corobcean la Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS de la Moscova pentru a se lua decizia de a fi ori nu extrădat ţăranul autorităţilor române.

Verdictul a fost dat la 28 martie 1938. Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS a luat în calcul că bărbatul are trei fii – unul, Ion, munceşte în România, iar alţii doi, Alexandru şi Gavril, îşi fac serviciul militar în Armata Română, fapt ce a îngreunat condiţia lui Spiridon Coropcean. Ţăranul a fost condamnat la zece ani de Gulag, pentru „spionaj în favoarea României”. Ca măsură punitivă a fost deportat la munci silnice în regiunea Arhanghelsk, în unul din lagărele din arhipelagul „Franz Iosif”.

Pierdut fără urmă

„Familia noastră, bunica Tatiana, nu a primit nicio scrisoare de la el. Condamnarea lui era un subiect tabu în casa noastră. Odată cu venirea sovieticilor, am fost stigmatizaţi ca familie de „duşmani ai poporului”. În 1949, a fost deportat în Siberia unchiul meu, Alexandru Corobcean, feciorul lui Spiridon”, ne relatează nepotul lui Spiridon, Ion Corobcean.

Spiridon Corobcean şi fiul lui, Alexandru, au revenit din Siberia în 1956, marcaţi de povara pribegiei şi a suferinţelor îndurate. După expirarea termenului de condamnare de zece ani, în 1947, bărbatul nu a fost lăsat să plece acasă fiind obligat (ca “вольнопоселенец “) să muncească la scos cărbune timp de încă nouă ani.

Nepotul lui Spiridon, Ion Corobcean, soţia sa, Svetlana, şi strănepoţii Victor şi Viorel

„Suferinţele prin care a trecut au murit odată cu el. În familia noastră, mai ales după ce s-au întors bunicul şi unchiul Alexandru, se discuta foarte puţin pe această temă. Avea aproape 70 de ani când a revenit acasă. Era chinuit şi amărât. La orice amintire despre locurile de detenţie, se pierdea cu firea. Eram copil când tatăl meu a încercat să-l întrebe ceva despre locurile din lagăr. Bunicul a început să plângă. Cert e că nu se certase cu bunica înainte de a ieşi din casă. Nu intenţiona să evadeze în Uniunea Sovietică. I-au fabricat un dosar în stil KGB-ist. A fost sechestrat, el nefiind cetăţean sovietic pe atunci. Ţin minte că odată a văzut un ziar «Moldova Socialistă» în casa noastră. Mi-a arătat spre el şi mi-a spus: «Nu-i crede, e plin de minciuni!». Atunci încă nu am înţeles ce a vrut să spună…”

Spiridon Corobcean a fost recunoscut victimă a represiunilor politice şi a fost reabilitat la 16 ianuarie 1989, peste 18 ani de la moartea sa. Istoria lui vine să reflecte istoria a zeci de mii de cetăţeni basarabeni supuşi represiunilor politice în perioada regimului totalitar sovietic.

The following two tabs change content below.