Un roman ca un vals de Strauss

Traiectoria creaţiei acestui scriitor este una antologică, fiindcă fiecare carte pe care o semnează devine un eveniment literar. Debutând cu Nimeni nu rămâne singur (1980), el trece cu mult înainte de restructurare la Grâu nou (1983), de unde ajunge la Pragul dinspre zi (1987), prevenindu-ne că survin schimbări în Ploi mari în secolul XX (1989), iar după o pauză semnificativă şi explicabilă pentru un martor al epocii ne aduce Viaţa mai târziu (2004). Recent, Haralambie Moraru, căci despre el e vorba, unul dintre cei mai importanţi şi originali autori de proză, a scos un roman nou – Scările.

 

O temă literară obişnuită – identitatea, dar care pentru noi pare un obstacol de netrecut, este măcinată încet, tenace şi cu multă simplitate. Despre probleme mari, nici pomină. Doar în prefaţă o mărturisire-cheie: „Cum veneau şi mai veneau, mi s-a părut că au tare mult în comun cu Alecu Russo, Mihail Kogălniceanu, cu mitropolitul Gurie Grosu, cu moş Ion Codreanu şi Constantin Stere, cu Nicolae Titulescu, marele ministru de externe şi marele diplomat al României, cu mareşalul  Ion Antonescu, în clipa când a dat ordin Armatei Române să treacă Prutul, cu Preşedintele Traian Băsescu, în clipele înălţătoare când se uita peste sârma ghimpată să vadă Basarabia.”

 

Două personaje centrale: Basarab şi Basaraba, adică Sveta şi Serioja, discută la un nivel de cunoaştere intuitivă a limbii, aproape ca nişte copii care abia  au învăţat să vorbească. Şi din aceste discuţii simple, treptat, se clădeşte o piramidă a dramei şi tragediei basarabene. A omului silit permanent să se dezică de sine, de Eul său şi să accepte o altă identitate, fie că din comoditate, fie că din simplul motiv de a parveni.

 

Sunt prinşi în acest roman nu numai anii ’40-’90 ai secolului XX, dar şi partea nevăzută a istoriei, când pe aceste meleaguri administrau turcii, grecii, armenii, ruşii.

 

Comoda depărtare de sine, impusă de conjunctură, a devenit un fel de a fi al nostru, fapt care la un moment dat pare să atingă cota maximă, dincolo de care omul dispare ca personalitate şi se transformă pur şi simplu în individ. Şi tinerii nu mai vor să accepte această formulă existenţială. Ei se opun. Nu la nivelul de clasă, de republică, ci la nivelul de jos, care se chema odinioară „celula societăţii” – familia.

Autorul îi ajută să-şi raporteze gândurile şi faptele la experienţa lor. Serioja are mereu în faţă oamenii satului din care a plecat. Cu temerile lor, cu apucăturile lor, cu tradiţiile frumoase şi mai puţin frumoase. Dar această  raportare la origini devine pe parcurs ecranul pe care se proiectează viaţa şi substanţa existenţei unei părţi a naţiunii, a felului ei neschimbător. Un conservatism care e ca un scut de protecţie în faţa unei realităţi dure.

 

Sveta are în faţă un alt model, cel al bunicului care-şi dorea un nepot Basarab ori o fată Basaraba. Era la mijloc şi acea misterioasă piatră funerară în care un ochi atent putea distinge trei culori. Tricolorul românesc pus în centrul subiectului romanului ca un simbol al permanenţei, eternităţii unui neam al Basarabilor.

Haralambie Moraru a mers pe lama îngustă a riscului de a cădea în patetic şi n-a căzut. Ne-a convins că se poate scrie, fără emfază, un roman despre lucruri sacre.

 

El a scris un roman în care nu există niciun cuvânt injurios, nicio hidoşenie lingvistică, iar lectura lui se aseamănă cu un film privit pe ecranul limpede al unei ape curgătoare, când dincolo de evenimentele proiectate intervine şi cursul neastâmpărat al timpului.

 

Acest roman aminteşte de felul poetic de a scrie al lui Zaharia Stancu şi de aroma fină a romanelor americane din partea a doua a secolului XX. O cultură literară solidă răzbate din fiecare pagină, din fiecare rând. E cartea pe care o aşteptam de mult timp. Indiferent dacă unii critici o vor accepta, iar alţii o vor nega, ea va rămâne în istoria literaturii noastre ca un model de roman care se aseamănă uimitor cu vârtejul unui vals de Strauss.

 

Cu multiple repetări de refren şi cu neaşteptate învăluiri, cu o încercare temerară de a te duce în altă lume şi de a deschide misterul acelei lumi care, de fapt, sălăşluieşte în inima noastră…

Iurie Colesnic

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)