Un proiect nerealizat la Chişinău: monumentul Unirii Basarabiei cu România

Din cauza neunirii fiilor săi, Basarabia e văduvită de un simbol al unității naționale

Ideea edificării la Chişinău a unui monument al Unirii a fost lansată chiar în primii ani de după Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918). După unele surse, animatorul acestei idei a fost marele patriot basarabean Pan Halippa. Despre necesitatea ridicării acestui însemn comemorativ s-a scris şi s-a vorbit mult, însă timpul trecea, dar ideea rămânea nerealizată.

Un comitet organizatoric a început colectarea fondurilor

Pe la mijlocul deceniului patru, generaţia Unirii hotărî să ridice în centrul Chişinăului un monument care ar păstra vie amintirea despre măreţul eveniment de la 1918. În scopul materializării frumoasei şi nobilei idei s-a constituit un comitet organizatoric din care făceau parte Ion Costin, primarul Chişinăului, Pan Halippa, fostul vicepreședinte al Sfatului Țării, generalul I. Ciupercă, Ion Inculeţ, fostul președinte al Sfatului Țării, etc., şi s-a purces la colectarea mijloacelor băneşti pentru realizarea proiectului.

Însă, la scurt timp, măreaţa idee, în loc să unească pe toţi fiii Basarabiei sub acelaşi stindard, a devenit prilej de dezbinare şi măr al discordiei în rândurile fruntaşilor basarabeni. În sânul comitetului de iniţiativă s-a creat o disidenţă, în frunte cu Gherman Pântea, fostul vicedirector al Armatei Republicii Democratice Moldovenești și fostul primar de Chişinău, care ulterior s-a desprins de grupul iniţial, formându-se astfel două comitete de iniţiativă care au acţionat concomitent: unul sub conducerea lui Pan Halippa, care opta pentru realizarea proiectului inițial, şi al doilea, sub auspiciile Asociaţiei Ofiţerilor Basarabeni în Rezervă, condus de Gherman Pântea, care dorea să realizeze un monument dedicat Regelui Ferdinand I al României. În repetate rânduri, s-au făcut propuneri pentru fuzionarea celor două comitete pentru a se realiza un monument măreţ, însă situaţia conflictuală s-a menţinut, fiecare grup urmărind să realizeze proiectul său.

Măreaţa idee, măr al discordiei

Comitetul pentru ridicarea monumentului Unirii, condus de Pan Halippa, a urmat calea legală, relevantă fiind în acest sens corespondenţa purtată cu Ministerul Cultelor şi Artelor, precum şi cu Ministerul Apărării Naţionale.

Expresia plastică a monumentului Unirii a fost prezentată la cele trei concursuri organizate în 1924-1925, la care au concurat sculptorii Cornel Mendrea, Ion Jalea, B. Hette, Th. Burcă, Alexandru Plămădeală şi alţii. Comisia pentru ridicarea monumentelor publice a Ministerului Cultelor şi Artelor a declarat câştigător proiectul prezentat de Alexandru Plămădeală. Astfel, după consumarea etapei pregătitoare, realizarea proiectului monumentului Unirii a fost încredinţată sculptorului basarabean, acesta fiind asistat de inginerii Profiri şi Buciuşcan.

La scurt timp, grupul de creaţie a realizat macheta monumentului, ţinând cont de sugestiile formulate de comitetul de iniţiativă şi comisia ministerială. Între timp, a fost ales şi locul de amplasare a monumentului: intersecţia bulevardului Carol al II-lea (artera principală a oraşului) cu strada Regele Carol I (actuala stradă Al. Puşkin).

Rezolvarea problemei naţionale şi a celei sociale a românilor basarabeni

Conform proiectului, monumentul se constituia din trei elemente majore. Pe postament era aşezată statuia ecvestră a Regelui Ferdinand I, făuritorul unirii tuturor provinciilor româneşti, în uniformă de mareşal al armatei, ţinând în mâna dreaptă un buzdugan, imaginea regelui fiind proiectată pe geana liberă a cerului. Cele două figuri feminine amplasate în faţa soclului – chipul României reprezentat de Regina Maria şi chipul Basarabiei îmbrăţişate – simbolizând Unirea Basarabiei cu Patria-mamă, formau elementul central al ansamblului monumental. Pe două basoreliefuri, din bronz, montate pe părţile laterale ale postamentului, erau reprezentate scene din activitatea Sfatului Ţării; în dreapta, şedinţa solemnă a Sfatului Ţării din 27 martie 1918, la care s-a votat actul Unirii, în stânga, şedinţa Sfatului Ţării din 26–27 noiembrie 1918, la care s-a votat reforma agrară şi unirea necondiţionată. În aceste două scene (basoreliefuri) se conţinea esenţa activităţii Sfatului Ţării: rezolvarea problemei naţionale şi a celei sociale a românilor basarabeni.

Pe soclu, deasupra figurilor feminine, urmă să fie făcută inscripţia – 27 martie 1918, iar mai sus, stema Ţării.

Pe platformă, în partea din dreapta a monumentului, pe fundalul unui fragment de zid de cetate, era proiectată figura sculptată în piatră a dorobanţului român, iar în partea din stânga, în plan, figura ţăranului din Basarabia, sculptată tot din piatră, rupându-şi lanţurile robiei trecute. Pe platforma pe care autorii au amplasat monumentul urmau să fie aşezate şase coloane cu imaginea stemelor provinciilor istorice ale Basarabiei.

Ansamblul monumentului avea înălţimea de 17–18 m

Către 1937, lucrările de elaborare a proiectului monumentului Unirii se încheiaseră. Grupul de creaţie elaborase şi macheta acestuia la scara 1/10 din mărimea naturală. În martie 1937, Ion Inculeţ, care în acel moment deţinea funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, a prezentat fotografia machetei monumentului Majestăţii Sale Regelui Carol al II-lea şi a obţinut aprobare pentru această lucrare.

La rândul său, Pan Halippa, preşedintele Comitetului de ridicare a monumentului Unirii, în timpul unei recepţii la Palat, a prezentat Majestăţii Sale Reginei Maria fotografia machetei monumentului. Regina s-a pronunţat elogios asupra machetei, transmiţând cu această ocazie sculptorului şi tuturor basarabenilor mulţumirile Majestăţii Sale pentru faptul că aceştia n-au uitat rolul său şi al Regelui Ferdinand I la înfăptuirea Unirii şi s-au gândit să le eternizeze chipurile lor pe monumentul dedicat Unirii Basarabiei.

În 1924, la Cernăuţi a fost inaugurat Monumentul Unirii Bucovinei cu România

Firesc ar fi fost, ca după obţinerea acestor aprobări, să se treacă la materializarea proiectului. Dar când toate lucrurile erau puse la punct, a intervenit acţiunea celuilalt comitet, preocupat de realizarea şi amplasarea monumentului regelui Ferdinand I la circa 100 m de locul aprobat pentru monumentul Unirii. În această conjunctură, comitetul pentru ridicarea Monumentului Unirii, analizând situaţia creată, s-a văzut nevoit să renunțe la proiect şi a decis ca fondurile colectate (comitetul reuşise să adune suma de 2 300 000 lei, costul integral al lucrării în 1938 a fost estimat la suma de 4 500 000 lei) să le întrebuinţeze pentru finisarea lucrărilor de construcție la Palatul Culturii din Iaşi, definindu-l şi ca Palat al Unirii.

Astfel, nobila idee de a înălţa la Chişinău un monument al Unirii, idee, care a antrenat simţiri şi forţe ale oamenilor de bună credinţă, a rămas nerealizată, iar Basarabia, din cauza neunirii fiilor săi, văduvită de un simbol al unității naționale românești.

Menţionăm că, la 11 noiembrie 1924, la împlinirea a şase ani de la intrarea armatei române în Bucovina, la Cernăuţi, în piaţa centrală a oraşului, în prezenţa familiei regale, a membrilor guvernului şi a delegaţilor din toate provinciile României, a avut loc ceremonia de inaugurare a Monumentului Unirii Bucovinei cu România. Construcţia lui a durat doi ani.

dr. Ion NEGREI, istoric