„Un preot bogat este o contradicţie în termeni”

Interviu cu preotul profesor universitar dr. Vasile Mihoc, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu

 

parintele mihoc 1.NADEJDA.ROSCOVANU 

– Părinte, ce trebuie să facă un credincios când îşi pierde încrederea în duhovnicul său?

Noi nu credem în preoţi, ci în Dumnezeu. Preoţii sunt şi ei oameni şi au slăbiciuni şi păcate. Însă aceasta nu afectează în niciun fel Taina săvârşită. Desigur, pentru noi e important să avem un duhovnic în care să avem încredere, pentru că duhovnicul este un taumaturg, un doctor. Şi când ai o suferinţă, o boală, cauţi un doctor în care să te poţi încrede că îţi va rezolva situaţia, că te va vindeca. Duhovnicul se caută. În „Scara” Sf. Ioan Scărarul este un capitol întreg despre cum trebuie să îţi cauţi duhovnicul, iar acesta este numit doctor.

Când eşti bolnav, cauţi doctor şi întrebi de oameni despre un doctor care ar putea să vindece boala ta, spune Sf. Ioan Scărarul. Deci, nu eşti obligat să rămâi la un anumit doctor, dacă te-ai convins că nu te poate ajuta. Dar, pe de altă parte, să fim atenţi să nu cădem în mândrie. În R. Moldova, cu toată moştenirea grea din comunism, cu două mitropolii, apar asemenea situaţii, care, din nefericire, pot apărea peste tot, dar este foarte important ca să contribuim spre a le rezolva după voia lui Dumnezeu… Ascultare, ascultare şi smerenie sunt calea cea bună.

Vă daţi seama că asta este cu totul nepotrivit. Nu judecăm pe nimeni, însă preotul este slujitorul lui Dumnezeu şi, slujind lui Dumnezeu, îi slujeşte pe fraţi, slujește mântuirea fraţilor, a credincioşilor. Şi, ca preot, nu se poate să nu pui la inimă situația lor, greutăţile lor – așa de multe, sărăcia lor, lipsurile lor. Astfel că nu ai cum să fii bogat. Un preot bogat este o contradicţie în termeni.

– În R. Moldova au fost în ultima vreme înregistrate cazuri când unii preoţi au refuzat să înmormânteze oameni din considerentul că aceştia nu ar fi plătit taxe…

Când un credincios nu a vrut să audă de Biserică toată viaţa sa, respingând orice ajutor, vă daţi seama că şi biserica are o anumită atitudine. Nu cred că părintele nu ar fi vrut să oficieze serviciul divin în cazul în care cel răposat ar fi fost un om apropiat de Biserică. Probabil că a trăit în afara Bisericii. Există oameni care nu au legătură cu parohia şi tratează Biserica doar ca prestatoare de servicii. Vă daţi seama că aceasta nu este ceva normal. Este o mare anomalie. Preoţii sunt puşi de multe ori în situaţia aceasta şi, în caz de deces, închidem ochii, dar nu e normal. Orice creştin trebuie să aibă legătură cu Biserica. Poate nu va putea plăti nici cea mai mică contribuție şi Biserica trebuie să îl înţeleagă. De pildă, în Germania, toţi cei care se declară creştini plătesc un impozit de trei la sută din salariu, le ia statul impozit. Dacă cineva renunţă la confesiune, nu mai plăteşte acel impozit, dar, într-un astfel de caz, nici Biserica nu mai face nimic pentru el, nici nu îl mai înmormântează. În momentul în care cineva renunţă la confesiune şi nu mai vrea să plătească taxă, Biserica nu îi mai face nimic. Ei bine, nu trebuie să fim aşa de drastici. Dar pentru a evita astfel de situaţii, familia trebuie să aibă legătură cu Biserica. Ca o parohie să poată funcţiona, trebuie să existe o anumită participare a comunităţii la viaţa religioasă.

– Şi despre luxul preoţilor… Când vedem că unii preoţi, în general slujitori de cult, se plimbă în maşini de lux, chiar mitropolitul Vladimir. Şi acest lux în care trăiesc aceştia contrastează cu sărăcia din jur…

Vă daţi seama că asta este cu totul nepotrivit. Nu judecăm pe nimeni, însă preotul este slujitorul lui Dumnezeu şi, slujind lui Dumnezeu, îi slujeşte pe fraţi, slujește mântuirea fraţilor, a credincioşilor. Şi, ca preot, nu se poate să nu pui la inimă situația lor, greutăţile lor – așa de multe, sărăcia lor, lipsurile lor. Astfel că nu ai cum să fii bogat. Un preot bogat este o contradicţie în termeni.

În actuala confuzie socială, nu au cum să nu se dezvolte comunităţile neoprotestante, oamenii îşi pierd drumul şi cad victime oricărei promisiuni de bine, de stabilitate, de mântuire, dacă vreţi. Şi sărăcia este o cauză a dezvoltării comunităţilor religioase neortodoxe, în sensul că acestea vin cu sprijin din afară şi fac un prozelitism hulpav. Nu e rău că îi ajutăm pe săraci, când o faci însă în mod prozelitist, nu este bine.

parintele mihoc3.NADEJDA.ROSCOVANU

– Părinte, aţi putea să ne explicaţi lipsa de cultură religioasă în stânga Prutului?

Constatăm o lipsă de cultură religioasă nu numai în stânga Prutului, ci şi în toată Europa. Noi, cei din România, am avut o situaţie mai bună în ceea ce priveşte libertatea religioasă înainte de 1989 şi, cu toate acestea, situaţia nu este suficient de bună. Avem acum foarte multe publicaţii, cărţi, dar trebuie să fie cineva care să trezească gustul pentru învăţătura religioasă. Şi acei cineva trebuie să fie apostoli care să deschidă inima oamenilor, să îi facă să Îl dorească pe Hristos şi învăţătura Evangheliei. Dacă nu există apostoli, degeaba stau cărţile în librării sau pe rafturile bibliotecilor. Pentru că oamenii nu le citesc şi nu le pricep. Foarte mulţi, de pildă, spun că încearcă să citească Noul Testament, dar că nu pricep, deoarece e nevoie să le deschidă cinema mintea şi inima.

– Începând din anii 90, mulţi tineri basarabeni au fost instruiţi pe cheltuiala statului român, după care s-au întors în R. Moldova şi au intrat în Mitropolia Moscovei. Ce atitudine ar trebui să avem faţă de aceştia?  

Nu cred că trebuie neapărat să fie o problemă acest fapt. Ei, săracii, slujesc acolo unde au putut să-şi găsească un loc. Cred că dincolo de realitatea că există două mitropolii ar trebui să domine faptul că facem cu toţii parte din trupul Bisericii Ortodoxe. Nu aş considera că acesta este cel mai grav caz, al acestor tineri, care, săracii, s-au născut unde s-au născut și trăiesc în condiţiile pe care nu ei le-au creat. Sigur că noi am dori ca lucrurile să fie altfel, dar dacă îşi fac datoria ca slujitori ai Bisericii, dacă Îl slujesc pe Hristos în mod conştiincios, plini de devoţiune, cred că este bine.

– În acest Post, mulţi creştini îşi cer iertare de la apropiaţii lor prin reţelele de socializare. Este corect acest lucru?

Faptul că ne cerem iertare nu e niciodată rău, este întotdeauna bine. Depinde cum o facem. Când e vorba de iertare, aceasta trebuie să vină din două părţi: din partea lui Dumnezeu, dar și din partea celor cărora le-am greşit. Şi dacă ne ducem la spovedanie şi cerem iertare din partea lui Dumnezeu, primim iertarea numai dacă am refăcut și relaţiile noastre cu aproapele. Dumnezeu nu ne poate ierta fără ca noi să fi restaurat relaţia cu aproapele. Ce spune Mântuitorul? „Dacă veţi ierta oamenilor greșelile lor, şi Tatăl vostru cel Ceresc va ierta greşelile voastre.” Dacă vom cere și vom primi iertare din partea semenilor noştri, Tatăl Ceresc le va ierta şi lor, şi nouă. Deci, nu e greşeală… Important e să ceară iertare. Avem cu toţii vini care trebuie depăşite prin smerenie şi prin dorinţa de a reface, în mod sincer și autentic, relaţia cu aproapele.

– Se discută acum foarte mult despre rostul Catedralei Mântuirii Neamului. Unii sunt pentru, alţii contra, Dvs. de ce parte sunteţi?

O ţară ca a noastră care şi-a propus de peste 100 de ani ridicarea unei catedrale, acum a prins, în sfârșit, momentul potrivit pentru o astfel de realizare. Da, e foarte bine că se face. Vă daţi seama că atâţia oameni primesc de lucru, pe plan social. Cei care nu pot suferi Catedrala nu văd nişte lucruri, nu văd că o mulţime de oameni primesc loc de muncă pe şantierele ei – de la cei care fabrică sârmă şi beton la cei care construiesc. Sunt o mulţime de oameni care lucrează şi e ceva pentru viitor, e ceva simbolic pentru poporul român. Orice capitală are cel puţin o catedrală mare, Bucureştiul nu a avut, a avut numai biserici mici. Cu mijloacele de construcţie de astăzi era cazul să se facă o catedrală. De ce li se pare oamenilor că Dumnezeu nu merită nimic?

De ce poate un stadion să coste sute de milioane de euro şi o biserică – nu? Aşa cum unii oameni au nevoie de stadion, sunt mulţi oameni care au nevoie de biserică, de Catedrală. Mie mi se pare că discuţia asta este foarte nepotrivită. Cei care urăsc Biserica nu scapă niciun prilej ca să lovească în ea. Li se pare că Biserica merge prea bine. Biserica merge bine pentru că e condusă bine. La noi Biserica este o instituţie foarte bine organizată, cred că e cea mai bine organizată instituţie din România. Şi, fiind bine organizată, lucrează. Se construiesc biserici, cu foarte mult efort, desigur. Şi noi am construit biserică nouă, numai noi ştim cum am ridicat-o. Că alţii se împiedică în biserici, e treaba lor, dar şi credincioşii au dreptul să aibă loc, fiecare, în biserică.

– Aici, în Basarabia, se sărbătoreşte Paştele Blajinilor. Şi aici se face multă risipă…

Greşeala este că se transformă această slujbă într-un prilej de păcat. Dacă oamenii se îmbuibă, se îmbată, nu e sărbătoare sau o pomenire a acelor adormiţi, ci o destrăbălare nepotrivită. Mergi la cimitir, asişti la slujbă, dai ceva de pomenirea celor adormiţi şi atât! Fără atâta abuz.

Interviu de Ilie Gulca

The following two tabs change content below.
Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ultimele articole de Ilie Gulca (vezi toate)