Un pământ numit…

Vechi şi nou într-o Estonie modernă

Estonia exportă nu forţă de muncă, ci cultură

Am fost impulsionat să scriu aceste note de două evenimente, produse oarecum la distanţă în timp, dar legate în demersul pe care mi l-am propus.

Primul eveniment este o amintire. În 2000, revista „Contrafort” a prezentat o serie de materiale sub genericul Un pământ numit Estonia. Genericul consuna cu articolul de fond al lui Vasile Gârneţ, directorul publicaţiei, care scria: „…din ’91 încoace nu prea mai ştim ce se întâmplă acolo. Acum doi ani, când Estonia a fost invitată să înceapă negocierile de aderare la Uniunea Europeană, am realizat că ei se situează înaintea noastră şi în aceste timpuri ale tranziţiei postcomuniste. De atunci, ideea de a vedea la faţa locului realizările estonienilor ne-a urmărit pas cu pas. Era şi normal, de altfel, ca după ce aduseserăm în paginile „Contrafort”-ului spaţii culturale mai îndepărtate şi mai exotice (Germania, Austria, Mexic, SUA, Franţa, Cehia etc.) să privim şi la experienţa unor fraţi de suferinţă sovietică.” (http://www.contrafort.md/old/2000/63-65/). Din acel insert estonian dens am aflat câte ceva despre cultura şi literatura dintr-un ţinut care se îndepărta de noi tot mai mult.

Mai suntem percepuţi ca o oază sovietică

La începutul anilor ’90, mai ales după ce au fost editate în Ţările Baltice primele două numere ale ziarului Glasul, se formase o solidaritate – noi şi balticii – exprimată uneori în termeni sentimentali. Eram a patra republică încă sovietică ce adoptase grafia latină. Circulau fel de fel de zvonuri despre realizările balticilor şi părea să le aţinem calea, deşi, îmi dau seama acum, rămâneam în urmă faţă de ei cu vreo 30-40 de ani în ceea ce priveşte durarea unei civilizaţii şi a unei culturi. Apoi ne-am cufundat brusc într-o mizerie, al cărei liman nu se mai vede nici astăzi, după mai bine de 20 de ani de independenţă.

Numărul din „Contrafort” a fost o încercare de a ne opri puţin din mers şi a privi în altă parte pentru a ne vedea în primul rând pe noi. Ce se întâmpla cu adevărat în Estonia nu se putea afla atunci, căci Internetul era abia la începuturi.

Al doilea eveniment este de dată recentă: Uniunea Scriitorilor din Moldova a încercat în repetate rânduri să-l invite pe preşedintele actual al Uniunii Scriitorilor din Estonia, dl Karl-Martin Sinijärv. După o comunicare defectuoasă, acesta însă a declinat propunerea motivând că e ocupat cu alegerile de la USE.

Refuzul în sine este minor, nesemnificativ, şi totodată are o conotaţie simbolică mai mult decât ipotetică în contextul izolării noastre culturale. M-am gândit că suntem probabil percepuţi, în continuare, ca o oază sovietică, ca un pământ lipsit de minimă atractivitate. Preşedintele putea să vină din orice impuls, inclusiv din curiozitate, dar nu a făcut-o. Acest caz m-a determinat în fine să purced la o documentare pe Net.

Scriitorii estonieni publică anual câte 30-40 de cărţi traduse în cele mai diferite limbi

Internetul este atât de dezvoltat în Estonia, încât îţi oferă o imagine cvasi-completă a ceea ce are loc acolo. M-a interesat – lucru firesc – domeniul culturii, în speţă cel al literaturii. Interesul meu a fost cu atât mai motivat, cu cât USM depune eforturi disperate în ceea ce priveşte căutarea de sponsori (USM nu are finanţare de la buget) pentru a construi un site modern. Estonia, fosta republică-soră, este acum unul dintre cele mai prospere state din Uniunea Europeană, în concurenţă serioasă chiar cu ţările care au stat la baza UE sau au aderat printre primele.

După ce navighezi pe site-urile literare estoniene, ai un adevărat şoc. Asta este senzaţia pe care o trăieşti din plin. Deja suntem rămaşi în urmă cu vreo 100 de ani. Cum s-a ajuns că scriitorii estonieni publică anual câte 30-40 de cărţi traduse în cele mai diferite limbi: de la limbi de circulaţie până la unele restrânse, cum este albaneza sau slovaca? Doar în Rusia apar anual câte 10-15 volume. Răspunsul e la îndemâna oricui: au demarat o politică de stat, promovată metodic încă de la începutul anilor ’90.

Este de neconceput pentru noi gradul înalt de conştiinţă socială şi culturală care există la toate nivelurile. Estonia este un stat mic, lipsit de piaţă, cu toate consecinţele de rigoare, de aceea statul îşi asumă rolul de sponsor şi manager cultural. Instituţiile care finanţează cultura sunt numeroase. Unele sunt strict specializate în promovarea cărţii, în primul rând, a cărţii traduse în alte limbi (guvernanţii şi funcţionarii sunt conştienţi de faptul că estoniana are o arie mică de răspândire şi cea mai rentabilă soluţie este de a transgresa hotarele geografice şi lingvistice).

Crearea unei imagini scriitoriceşti

Estonia exportă nu forţă de muncă, ci cultură. Astfel, fundaţiile şi asociaţiile care contribuie financiar şi logistic la crearea unei imagini scriitoriceşti (din lipsă de spaţiu vom face abstracţie de spaţiul cultural, cu mult mai vast) sunt: Fundaţia Culturală a Estoniei, Fundaţia Naţională Culturală Estoniană, Institutul Estonian şi, nu în ultimul rând, Centrul Estonian de Literatură. Centrul este strict specializat în traducerea şi promovarea cărţii autohtone contemporane în lume. Nu am menţionat Muzeul Literaturii şi Departamentul de Literatură al Academiei de Ştiinţe a Estoniei, care se ocupă şi ele de literatură, vizând alte aspecte. De exemplu, în nota informativă despre Institutul Estonian citim între altele: „Over the years the Institute has … received journalists, researchers and lecturers, translators and writers…” Deci este indicat că una dintre prerogativele institutului va fi cea legată de activitatea scriitorilor şi a traducătorilor.

Datorită acestor eforturi conjugate, eficiente, fişa fiecărui scriitor este exemplară. Rubrica „Traduceri”, obligatorie, însumează de la zeci de cărţi, ca în cazul lui Mati Unt (scriitor notoriu, autorul unui roman celebru, Balul de toamnă (1979)), până la câteva.

La noi însă cultura a devenit o minoritate demnă de tot dispreţul

USE are un site relativ simplu (în general, uniunea se concentrează exclusiv pe probleme de sindicat şi de creaţie). Toată informaţia, database, se conţine pe site-ul Centrului Estonian de Literatură (http://www.estlit.ee/centre/), site-bibliotecă, creat cu ajutorul Fondului European de Dezvoltare Regională.

Undeva la polul opus ne aflăm noi. Back to Epigonii. În toţi aceşti ani am produs o societate cu o cultură formată fragmentar, pe apucate. Nu avem reviste culturale, nemaivorbind de cele scriitoriceşti. Cultura a devenit o minoritate demnă de tot dispreţul. Unde ne-a adus acest tip de „civilizaţie” poate fi redat printr-o gradaţie de termeni sugestivi: dezaxare, degradare, depopulare.

Experienţa Estoniei ne-ar fi indispensabilă

Aş vrea să pomenesc de unele victime colaterale: studenţii de la filologie. Tot mai puţini sunt interesaţi de cultura, limba şi literatura română. Prosperă doar limbile moderne, pentru că studenţii se gândesc, aproape în masă, de a-şi găsi un rost în străinătate. Arta scrisului şi arta traducerii, practicate aici, ar oferi o şansă tinerilor să se realizeze acasă. Pentru aceasta este nevoie de fundaţii sau măcar de o fundaţie care să se ocupe de problemă. O fundaţie alimentată de la buget, una mică pentru început. S-ar putea elabora, după model estonian, pliante în limbile de circulaţie pentru a fi promovate prin intermediul ambasadelor din străinătate, pe alte canale. Tocmai aici experienţa Estoniei ar fi indispensabilă. Înţelepciunea şi patriotismul acelui pământ numit Estonia, apărut acum ca într-o pâclă de vis, cu oameni care citesc întruna şi îi contaminează pe toţi cu patima lecturii.

Grigore Chiper

 

 

The following two tabs change content below.