Un muzeu de artă modernă la Chişinău

SUS CENTRAL Mihail+Grecu

Mihail Grecu. „Istoria unei vieţi”

Adunate într-o colecţie („Maeştri basarabeni din secolul XX”), cele 14 studii-albume ale Editurii Arc se constituie într-o veritabilă galerie de artă. Intri în această galerie ca în muzeul imaginar al lui Malraux, care punea faţă în faţă civilizaţii diferite. Într-o privire succesivă (sală cu sală, carte cu carte), simultană ori paralelă, descoperim nu numai stiluri, şcoli, direcţii diferite, ci şi lumi diverse, complementare sau contrapuse flagrant.

Pavel Şillingovski, artistul basarabean cu viză de reşedinţă la Sankt Petersburg, ne duce în lumea estetismului mişcării „Mir Iskusstva”; Eugenia Maleşevschi (dar nu numai ea) vine cu ornamentele lui „Art nouveau”; Miliţa Petraşcu ne aduce parfumul bulevardelor pariziene şi al atelierelor lui Bourdelle şi Brâncuşi. Ceramistul Serghei Ciokolov coboară în lutul autohton direct din saloanele nobilimii ruse, iar descendenta cosmopolită a socialiştilor basarabeni, Nina Arbore, aduce în acest muzeu virtual arabescurile lui Matisse. Artiştii s-au impus prin stiluri diferite chiar şi atunci când au activat în acelaşi spaţiu geografic (şi artistic), precum „misticul” Theodor Kiriacoff şi clasic-monumentalul Alexandru Plămădeală.

Foarte diferiţi sunt artiştii care au trecut aceeaşi experienţă formatoare românească dar s-au afirmat ca maeştri în mediul sovietic: Mihail Grecu, Valentina Rusu-Ciobanu şi Lazăr Dubinovschi. Grecu a fondat, de facto, modernismul plastic basarabean din postbelic, iar Dubinovschi, dimpotrivă, poate fi numit patriarh al „realismului socialist” în RSSM. Dar nu numai tripticul lui Grecu „Istoria unei vieţi” sau „Luna la Butuceni”, ci şi „Strâmbă-Lemne” al lui Dubinovschi (o replică moldovenească la „Heracle trăgând cu arcul” al lui Bourdelle) e parte a patrimoniului nostru. Valentina Rusu-Ciobanu, refuzând arta explicit angajată (ca şi disidenţa tranşantă), şi-a impus un stil propriu, plasat între căldura ironiei artei naive (în care şarja, grotescul, umorul bonom vin în replică la clişeele şi principiile artei oficiale) şi răceala distantă a realismului fotografic.

Muzeul acesta imaginar pune faţă în faţă, într-un contrast izbitor, lucrări ale unor plasticieni care au trăit în acelaşi oraş, în acelaşi timp, dar care au fost atât de diferiţi. Or, una e arta pictorului de curte al regimului, virtuosul acuarelist şi grafician Leonid Grigoraşenco, cu subiectele sale războinice şi „revoluţionare”… Şi cu totul altceva este arta pură, neangajată demonstrativ şi sfidător, a lui Andrei Sârbu, modelul perfect al rezistenţei prin cultură (care demonstrează că pentru artistul autentic timpurile ostile creaţiei nu sunt scuze pentru eventuale rateuri estetice), modernistul pursânge, cu un diapazon cuprins între abstracţionismul geometric şi coloristic pur şi palimpsestele picturale postmoderne, în care elementele de pop art sau de foto-realism sunt suprapuse pe chenarele coloristice ale neoplasticismului.

În fine (deşi perspectivele fiind nelimitate, niciodată nu poţi spune „în fine”), pe acelaşi spaţiu se regăsesc, faţă în faţă, artistul popular Igor Vieru, coborâtor din spiţa Meşterului Manole şi basarabeanul francez, cu şcoli la Amsterdam şi Sankt Petersburg, Auguste Baillayre.

Avem aici o istorie a secolul XX basarabean, privit prin prisma istoriei artei. Un secol zbuciumat, al migrării populaţiei, al migrării intelectualilor şi artiştilor, al intransigenţei unora, dar şi al conformismelor altora. Pe acelaşi, ecumenic, „spaţiu muzeistic” şi-au dat întâlnire artişti foarte diferiţi. Nu e o galerie de capodopere (există undeva vreun muzeu al – doar – capodoperelor?), dar, cu toată inegalitatea valorică a artiştilor şi diversitatea stilistică a operelor, există aici un liant, un factor coagulant.

Colecţia reprezintă, de facto, o panoramă dinamică a artei moderne din Basarabia. Modernitatea, în raport cu tradiţia şi cu arta academică, a însemnat, dincolo de toate, evadarea din ţarcul feudal, universalizarea esteticii. Având în vedere ostilitatea regimului comunist faţă de arta modernă („burgheză” şi „decadentă”) şi faţă de universalizarea ei, destinele unor artişti au fost nu numai neordinare, ci şi de-a dreptul dramatice. În timp ce unii pactizau cu ideologia de beton a „realismului socialist”, alţii au fost nevoiţi să emigreze. Unii s-au izolat în ateliere, fără să li se recunoască valoarea (pentru că nu se încadrau în marşul puterii sovietice), alţii au supravieţuit făcând concesii ideologice regimului, dar promovându-şi principiile estetice.

Această colecţie sugerează şi o altă idee. Irealizabil pe timpul comunismului, de ce nu ar fi posibil, azi, un Muzeu al Artei Moderne la Chişinău? Cuvântul „modern” ar trebui să fie cuvântul de ordine, dacă vrem să ne depăşim condiţia de restanţieri ai Europei. Colecţia „Maeştri basarabeni…” (după trierile de rigoare, stilistice şi valorice) sugerează o primă listă şi chiar o eventuală structură primară a muzeului.

Bineînţeles că, vorbind despre un spaţiu rezervat modernităţii, cuvântul „muzeu” ar fi o pură convenţie, ideea presupunând şi un spaţiu de expunere pentru artiştii activi (modernitatea imediată); invitarea unor expoziţii străine, dar şi un spaţiu cu deschidere spre alte arte: recitaluri literare, teatrale, muzicale, lansări de carte etc.

Dar cum noi nu stăm prost cu ideile, ci cu proiectele concrete (şi cu implementarea acestora), zic să aplaudăm şi să valorificăm, deocamdată, versiunea editorială a acestui virtual Muzeu de Artă Modernă: colecţia de carte „Maeştri basarabeni din secolul XX”. O colecţie despre feţele modernismului plastic autohton.

P.S. Ministerul Culturii a demonstrat că are antene pentru arta modernă, propunând colecţia la Premiul Naţional. Rămâne ca şi Comisia Naţională să dea dovadă de receptivitate şi atitudine profesionistă faţă de o operă de patrimoniu.

 

 

 

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu