Un moldovean va juca în primăvara europeană

FC Sheriff mai are de muncit pentru a obţine calificarea în primăvara Europa League. Totuşi un moldovean va juca în această fază a competiţiei. Este vorba de fundaşul naţionalei Republicii Moldova, Vitalie Bordian, al cărui echipă, Metalist Harkov, s-a calificat în optimile competiţiei în urma victoriei împotriva italienilor de la Sampdoria Genova.

Bordian a jucat titular în acest meci, chiar a avut o ocazie de a marca în prima repriză. „A fost un meci foarte greu, mai ales din cauza condiţiilor climaterice. În plus, cei de la Debreceni s-au apărat foarte bine”, a spus Bordian. Tricolorul a mai adăugat că şi-ar dori primul loc în grupă. „În ultima etapă, vom juca cu olandezii de la PSV Eindhoven, sperăm să-i învingem. Asta se poate întâmpla graţie faptului că noi suntem deja calificaţi în faza următoare şi nu mai avem presiunea pe care o au ei”, a conchis jucătorul naţionalei noastre.

Juventus out din Liga Europei

35 de goluri s-au înscris miercuri seară în Europa League. Cele mai spectaculoase partide s-au disputat la Madrid şi Berna. În capitala Spaniei, Atletico a pierdut cu Aris, 2-3, după ce, la pauză, conducea cu 2-1. O răsturnare spectaculoasă de scor s-a petrecut şi în Elveţia unde Young Boys, condusă cu 2-1 din minutul 80, a revenit incredibil şi s-a impus cu 4-2. Şocul acestei etape a avut loc la Poznan, Polonia, unde Juventus Torino a spus adio competiţiilor europene. Lech a jucat la egalitate, scor 1-1 cu Juventus, şi s-a calificat în primăvara europeană graţie rezultatelor directe cu italienii (3-3 în deplasare, 1-1 acasă).

Grupa A:

Manchester City – FC Salzburg 3-0 (Balotelli ’18, ’65, A. Johnson ’78)

Lech Poznan – Juventus Torino 1-1 (A. Rudnevs ’12 / Iaquinta ’84)

Grupa B:

Atletico Madrid – Aris Salonic 2-3 (Forlan ’11, Aguero ’16 / S. Koke ‘ 3, ’51 – pen, Lazaridis ’81)

Rosenborg Trondheim – Bayer 04 Leverkusen 0-1 (S. Sam ’35)

Grupa C:

Sporting Lisabona – Lille OSC 1-0 (Polga ’28)

KAA Gent – Levski Sofia 1-0 (Wallace ’77)

Grupa G:

Zenit Sankt-Petersburg – Anderlecht Bruxelles 3-1 (Ionov ’12, A. Bukharov ’65, S. Huszti ’88 / Kanu ’87)

Hajduk Split – AEK Atena 1-3 (J. Buljat ’90 / I. Scocco (pen.)’50, K. Manolas ’61, I. Blanco ’84)

Grupa H:

Young Boys Berna – VfB Stuttgart 4-2 (D. Degen ’39, S.L. Sutter ’82, E. Mayuka ’85, ’86/ P. Pogrebnyak ’48, S. Schipplock ’68)

Odense BK – Getafe CF 1-1 ( H.H. Andreasen ’90 / Rios ’17)

Grupa I:

FC Metalist Harkov – Debreceni VSC 2-1 (D. Oleynik ’52, D. Oleynik ’88 / P. Czvitkovics ’48)

Sampdoria Genova – PSV Eindhoven 1-2 (Pazzini ’45 / Toivonen ‘ 51, ’90)