Un jurnalist italian şi un militar din cadrul Gărzii Naţionale, ucişi într-un atac cu obuze comis în estul Ucrainei

By Editor Moldova.ORG

Un fotoreporter italian a fost ucis într-un atac cu obuze comis duminică în oraşul ucrainean Slaviansk, în cursul scrutinului prezidenţial din Ucraina, relatează presa italiană, citată de MEDIAFAX. Un militar din cadrul Gărzii Naţionale ucrainene a fost omorât, iar alţi doi au fost răniţi în timpul confruntărilor armate de dimineaţă.

Confruntările armate între armata ucraineană şi separatişti proruşi au loc în timp ce în Ucraina se desfăşoară scrutinul prezidenţial anticipat.

Tot la Slaviansk, un jurnalist italian a fost ucis duminică dimineaţă într-un atac cu obuze de mortieră.

Potrivit agenţiei ANSA, Ministerul italian de Externe a fost informat de autorităţile ucrainene că Andrea Ronchelli, în vârstă de 30 de ani, a fost omorât.

Jurnalistul se afla la Slaviansk pentru a relata despre scrutinul prezidenţial din această zonă separatistă situată în estul Ucrainei.

În afară de fotoreporterul italian, în atac a fost omorât şi un cetăţean rus.

Doar 20 la sută dintre secţiile de votare din regiunea separatistă ucraineană Doneţk sunt deschise în scrutinul prezidenţial din Ucraina, anunţă autorităţile ucrainene.

Sursa: diaspora.moldova.org

The following two tabs change content below.
Jurnalul Natiunii

Jurnalul Natiunii