Un hectar de lună de la Sandu Grecu

Cu Sandu Grecu s-a întâmplat să nu ne prea înghiţim mai mulţi ani la rând. Eu îi criticam în presă spectacolele, el îşi etala sarcasmul faţă de piesele şi opiniile mele. În orice caz, lucrurile în ce priveşte comunicarea noastră de mai departe păreau clare şi bătute în cuie.
Cu vreo şapte ani în urmă însă directorul de la „Satiricus” a năucit dramaturgii basarabeni cu o ofertă pe care nu a mai făcut-o niciodată un teatru de la noi. „Domnilor dramaturgi, i-a zis el tagmei noastre, înaintaţi-ne piese şi Teatrul „Satiricus” este gata să le monteze pe cele mai bune”.
Când am fost contactat şi eu în acest sens de „teatrul lui Grecu”, am luat-o, bineînţeles, ca pe o farsă. Şi… mi-am înaintat piesa. Zic, să vedem până unde vor împinge ironia glumeţii de la „Satiricus”. Au împins-o departe de tot, ne-au confecţionat nişte ditamai diplome laminate în care eram declaraţi candidaţi fermi la montare. Puteai cu acelaşi succes să le consideri titluri de proprietate pentru  nişte hectare de Lună.
Pentru a ridica diplomele respective însă urma să urcăm în scenă în prezenţa unui public numeros şi, în acel moment, am înţeles că „actul execuţiei” se va produce anume acolo. Când ne-am pomenit, cei şapte „candidaţi” în scenă, ca o „scară a proştilor”, eu fiind cel mai înalt, iar Crudu încheind şirul, mă aşteptam, că, din clipă în clipă, din culise va da năvală, aşa cum se întâmplă de obicei la emisiunea „Camera ascunsă”, o echipă de filmare şi, în aplauzele vesele şi batjocoritoare ale publicului şi ale actorilor, ni se va spune: „Aţi nimerit la emisiunea de farse „Cine vrea să fie montat la Teatrul „Satiricus!”.
Ceea ce s-a întâmplat în realitate însă ştiţi foarte bine. Piesele noastre, inclusiv ale subsemnatului, au ajuns bine-merci pe scena teatrului şi se joacă până astăzi. După această întâmplare, mulţi dintre noi am început să credem că, dacă Grecu ar avea vreo atribuţie şi la treburile cosmice, precis ne-am alege şi cu câte un hectar de Lună. Eu unul, după ce Sandu mi-a mai montat acum un an şi o a doua piesă, cred că aş putea conta pe un hectar şi jumătate.
Sandu Grecu este pentru mine singurul om din teatrul de la noi (şi nu numai din teatru) care a avut înţelepciunea să nu răspundă la rău prin rău. Nu mai am alte exemple în acest sens. Am altele, în schimb. Nu mă refer la cele cu care v-aţi confruntat aproape fiecare atunci când, pentru binele făcut, aţi fost răsplătit cu rău. Nu mă refer nici la năravul unora de a nu te suporta fără să le fi făcut nici bine, nici rău. Vă vorbesc doar despre un exemplu din lumea noastră a teatrului. Se întâmplă să lauzi ani de zile spectacolele unui regizor, el, la rândul lui, îţi ridică în slăvi piesele, jurându-se că îţi va monta cel puţin trei din ele, dar ştiţi foarte bine amândoi că omul n-o să-ţi monteze niciodată măcar o replică.
Sandu Grecu nu mi-a promis niciodată nimic, mi-a pus, pur şi simplu, în scenă piesele. Care, lăsaţi-mă să fiu lipsit de modestie şi să declar, că se joacă cu mult succes.
Presupun că multora Sandu Grecu li se pare un tip dur şi închis, exact cum mi se părea şi mie cândva. Acum ştiu că nu este decât o mască, este modul lui de a se apăra de o lume care s-a întâmplat să îl lovească din spate. Nu ştiaţi desigur că acest om puternic a căzut ca şi secerat la un moment dat în faţa teatrului, inima sa spunându-i că nu are puteri nelimitate.
De fapt, nu-i place deloc să poarte mască în viaţă, dacă îi câştigi încrederea ţi se deschide cu toată sinceritatea. Urăşte să aibă duşmani, îi place să creadă în oameni, chiar aş putea spune că este un om foarte credul.
Grecu este mult mai blând decât trupa pe care o conduce. Dacă el m-a primit uşor în teatru, „balaurul acela cu 30 de capete”, adică trupa sa, nu m-a agreat mult timp. Unii dintre actori cred că nici astăzi nu-mi pot ierta criticile de cândva. Nu din cauza că se gândesc la ei, pur şi simplu, aşa înţeleg ei să îşi protejeze liderul.
Este un subiect aparte, acela al relaţiei dintre Sandu Grecu şi trupa sa. Nu există astăzi în Moldova o echipă mai sudată şi mai sănătoasă decât cea de la „Satiricus”. Nu există o relaţie mai puternică între un lider şi o trupă. Iată de ce Teatrul „Satiricus” este astăzi cel mai dinamic şi mai viu, cel mai deschis spre actualitate şi experiment.
De obicei, Sandu Grecu este omul care îi laudă şi îi promovează pe alţii – actori, regizori, dramaturgi – atât în postura sa de director de teatru, cât şi de preşedinte al Uniunii Teatrale.
Să facem o excepţie, să îi adresăm şi noi cuvinte de bine. Măcar astăzi, când împlineşte 50 de ani.
Constantin Cheianu
The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău