Un Dodon îl atacă pe Alexandru Ioan Cuza. Următorul e Ştefan cel Mare? // Cutia cu piuneze

Un proaspăt candidat la postul de primar al Chișinăului îl atacă foarte „curajos” pe Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Moldovei, ales, în 1859, domnitor al Principatelor Unite ale Valahiei și Moldovei, care au format statul unitar România.

„Cantidatul” îl numește pe domnitorul care a făptuit Unirea „târgoveț cu valorile statului de dragul profitului sau ambiţiilor personale”, acuzându-l că, „din dorinţa de a se aşeza cu orice preţ în fotoliul de domnitor comun al două principate unite – Moldova şi Ţara Românească –, a acceptat să facă cedări umilitoare din partea Moldovei, pe care a dat-o pe tavă masonilor de la Bucureşti”. Morala pretinsului „fabulist” e că, fiind înlăturat de la putere, „după o domnie superficială și pasageră”, Cuza a lăsat „fotoliul de domnitor şi ţara la cheremul Bucureştiului”.

Bucureștiul devenise capitală a Principatelor Unite. Prin urmare, „la cheremul Bucureștiului” înseamnă „la cheremul capitalei”. Să trecem și peste faptul stupid în sine de a-i învață minte și a le da note la purtare unor înaintași. Străduința de a reduce actul unirii la hatârul personal al unui domnitor de asemenea nu merită comentată. Alexandru Ioan Cuza nu are nevoie de avocat și nu vom polemiza cu autorul acestor inepții. Dacă o domnie de şapte ani, în care au fost efectuate reforme profunde în învățământ, justiție, armată, agricultură, inclusiv împropietărirea țăranilor, este calificată drept „superficială și pasageră”, este clar că politicianul nostru nu-și dă seama despre ce vorbește.

Ceea ce vrem să spunem e că el vede paiul în ochiul lui Cuza, dar ignoră bârna din propriul ochi. De dragul unui fotoliu, pentru a câștiga sprijinul comuniștilor românofobi în alegeri, dl Igor Dodon, căci despre el e vorba, lovește în mod josnic, dezgustător într-un simbol. Sigur, oricine are dreptul la opinie, dar nu are dreptul la prostie, la nesimțire. Cenzura bunului-simț ar trebui să-l oprească de la asemenea declarații. Nu te bați pe burtă cu un monument, oricât de suficient te-ai considera și cu atât mai mult nu încerci să-l răstorni cu „coarnele”.

Între atitudinea lui Dodon și cea, de exemplu, a lui Eminescu, care l-a vizitat pe Alexandru Ioan Cuza în exil, pentru a-și manifesta „solidaritatea, ataşamentul ideologic şi admiraţia față de fostul domnitor”, este o distanță prea lungă, care nu poate fi justificată decât prin ignoranță.

Odată ce ai deschis gura să spui ceva despre Alexandru Ioan Cuza, ești obligat, în mod normal, să citești câte ceva în prealabil. Să citești sine ira et studio ceea ce, se vede, a fost imposibil pentru antiunionistul post-factum care este Dodon. Chemându-ne la „unitate” și la „conciliere”, el ne sperie că „practic nu avem moldoveni la conducerea ţării, toţi declarându-se români”. Despre ce fel de conciliere e vorba în acest caz?

Articolul cu pricina a fost publicat înainte de plecarea sa la Moscova, cu o misiune de partid. Se vede că pentru a plăcea Rusiei dl Dodon a început cruciada sa românofobă din ultima vreme. Pune Moscova o asemenea condiție sau este o inițiativă personală, nu mai contează. Alegerile vin și trec, iar dl Dodon ar putea rămânea cu reputația pătată pentru totdeauna. De altfel, ce ar avea de spus candidatul comunist despre Șefan cel Mare care „a lăsat cu limbă de moarte fiului său ca, de va fi să închine ţara, să o închine turcilor care, pentru bani, măcar îşi ţin cuvântul, iar în cele bisericeşti nicidecum nu caută a se amesteca”. De ce nu rușilor? Nu cumva a avut un interes personal domnitorul? De ce taci, tovarășe Dodon? De ce nu îl înveţi minte pe Ştefan cel Mare?

 

Paul Borzac

 

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)