Un doctor – cadoul PD

Mai mulți medici însoțiți de reprezentanți ai PD-ului au ajuns la începutul acestei săptămâni la Nemțeni, Hâncești. Locuitorii de aici urmează să-și aleagă pe 20 mai, curent, primarul. La această funcție aspiră doi candidați – Maria Ghiţu din partea PD, și Timofei Şindilă – PSRM. Medicii sunt cadoul PD pentru locuitori. Potrivit oamenilor din sat, Maria Ghițu i-a informat la biserică încă duminică, 30 aprilie, că la Centrul de sănătate va veni o echipă de medici de la Chișinău care îi va consulta gratuit.

Vestea a făcut înconjurul satului. La Centrul de sănătate urmau să ajungă un cardiolog, un endocrinolog, un oftalmolog, un neurolog etc. Luni, adică peste o săptămână, ograda instituției medicale s-a dovedit a fi neîncăpătoare.

„Pauză” electorală pentru cei bolnavi și mai puțin bolnavi

Oamenii care au vrut să ajungă la medic au fost rugați să ia loc pe scaune afară și să se înscrie pe liste la ce specialist ar vrea să ajungă. Până una, alta, a fost anunțată „o pauză”. În fața lor și-a făcut apariția Anatolie Zagorodnîi, fost deputat comunist, actualmente – PD, președintele raionului Hâncești, democratul Ghenadie Buza, șefa organizației persoanelor în etate din PD, Nina Țurcan, și alții.

În fața instituției au fost afișate două panouri cu sigla democraților, care îi informau pe oameni că aceştia au grijă de sănătatea lor.

„Noi ne gândim la sănătatea voastră”, ne-au spus. „Să fie toți sănătoși. Noi avem grijă de voi”. Apoi ne-au îndemnat să votăm candidatul democraților la primărie. A venit o doamnă și a împărțit biscuiți oamenilor de pe scaune. A strigat cuiva: „Faceți, măi, un cadru!”. Pentru ce? Să arate că stăm cu biscuiții în mână? Să ne vadă toată republica?… Eu am sperat să ajung la un oftalmolog…”, ne-a spus revoltată Maria Cazacu, o femeie din localitate.

Îndemnați să cânte

În toiul întrunirii, oaspeții de la PD i-au mai informat pe cei prezenți că recent a fost ziua de naștere a lui Ghenadie Buza, președintele democrat al raionului. O doamnă a început să cânte „Mulți ani trăiască!”. A fost susținută și de ceilalți invitaţi, care au sărit să-l felicite pe președintele de raion. Unde și unde se auzea și câte un glas din rândul celor care sperau să ajungă la medic. „Eu n-am putut să cânt. Eram, așa cum suntem noi, un grup de oameni amărâți de la țară. Femeile de alături aveau probleme de sănătate, s-au revoltat, doar am venit să fim consultați de medic…”, ne mai spune doamna Maria precizând că a stat cât a stat și, văzând că nu mai e chemată conform listei, a plecat dezamăgită acasă.

Și Dumitru Doronceanu, pensionar din Nemțeni, fost angajat al primăriei, s-a arătat revoltat de acest caz. „La Centrul de sănătate s-au adunat oamenii care sperau să ajungă la doctor. S-au bucurat că vin specialişti la noi în sat. E una din marile probleme cu care ne confruntăm, accesul la servicii medicale. Folosindu-se de această vulnerabilitate, au făcut agitație pentru partid. Multe lucruri nu sunt normale în statul nostru. Parcă mai ieri Zagorodnîi făcea agitație electorală pentru comuniști, socialiști, acum face pentru democrați. Ce fel de spectacol e acesta? Își bat joc de oameni!”, a declarat revoltat pensionarul.

Am încercat să aflăm opinia șefului Centrului de sănătate, care e și singurul medic din localitate. Sora medicală ne-a informat însă că acesta lipsea în acel moment deoarece deservea pacienţii din satul vecin.

„Mă folosesc de orice găurică unde aș putea să intru”

În replică, la nemulțumirile oamenilor, candidata PD, Maria Ghițu, s-a arătat convinsă că prin aducerea medicilor de la Chișinău nemțenilor li s-a făcut un mare serviciu. „Medicii urmau să consulte 40 de oameni în total, dar au consultat peste 200. Dați-vă seama, este imposibil să primească un sat întreg. Sigur că au fost și nemulțumiți”.

Printre altele, candidata a ținut să ne dea și o lecție despre „calomnie” insistând că va ști să se apere în instanță dacă se va simți calomniată în articol. „Scopul meu a fost să fac un bine oamenilor”, a mai spus ea.

La întrebarea dacă nu este medicul un cadou electoral, din moment ce lumea a fost momită cu servicii medicale, dar i s-a spus pe cine să voteze ca primar de Nemțeni, Ghițu a răspuns: „Chiar dacă a fost o deviere, vă rog să mă înțelegeți – ne folosim de orice posibilitate de a face ceva pentru oamenii aceștia care nu se pot deplasa nicăieri. Mă folosesc de orice găurică unde aș putea să intru, ca să aduc ceva populației”.

Anatolie Zagorodnîi, deputat PD. Foto: Agora. md

Anatolie Zagorodnîi, deputat PD susţine că întrunirea nu ar fi avut scop electoral. „E o simplă coincidenţă că a avut loc în preajma alegerilor din 20 mai, curent, la care va fi ales şi primarul de  Nemţeni. Faptul că Maria Ghiţu, candidata PD, a fost prezentă la eveniment încă nu înseamnă că i s-a făcut publicitate electorală. Până în prezent, a ocupat funcţia de primar interimar şi era prezentă în calitate de autoritate locală. Planificăm astfel de  întâlniri cu medicii în patru localităţi din raionul Hânceşti. Dorim să aducem serviciile medicale mai aproape de cetăţenii care au de parcurs distanţe de zeci de kilometri până la cel mai apropiat spital”.

Expert electoral: „Cei de la guvernare mint obraznic”

Solicitat de JURNAL de Chișinău, fostul vicepreședinte al Comisiei Electorale Centrale, Ștefan Urîtu, a declarat că în cazul respectiv e vorba de o încălcare a  legislației electorale. Organele de drept ar trebui să se autosesizeze, iar concurenții electorali ar trebui să ceară CEC-ului să investigheze acest caz, care presupune inclusiv utilizarea resurselor administrative. Aceeași sursă precizează că ar fi bine ca serviciile medicale să fie aproape de cetățeni, dar acest lucru nu trebuie să fie o pomană în campania electorală.

„Anterior, Ministerul Sănătății promova reforma prin care își propunea să reducă numărul spitalelor de la 62 la 26, motivând că, chipurile, este transport, oamenii vor circula, vor fi duși cu ambulanța. Acum, în campania electorală, ei găsesc o altă explicație, își propun să aducă serviciile medicale mai aproape de populație. Acest fapt demonstrează că cei de la guvernare mint obraznic. Cazul de la Nemțeni trebuie să fie investigat de organele de drept și de CEC. E vorba de coruperea alegătorilor, dar și de utilizarea resurselor administrative”, a declarat Urîtu.

Potrivit PD, vizita grupului de medici la Nemțeni, Hâncești, face parte din proiectul „Cu grijă pentru sănătate”, inițiat de activiștii partidului și urmează a fi desfășurat în lunile mai-decembrie curent, în 23 de localități din zece raioane, adică pe întreaga durată a anului electoral.

The following two tabs change content below.