Un divorţ între realitate şi mister

Făceau dragoste într-o pădure în care se spune că e bântuită de făpturi ciudate

Peste ochiul de pădure din Hârtoape pluteau istorii ciudate. Bătrânii spun că s-au tot abătut pe acolo ani în şir şatre de ţigani care, cu vrăjile lor, au făcut din pădure loc necurat. Acolo a fost găsit demult un om spânzurat şi tot acolo un copil a căzut dintr-un copac şi a murit pe loc. Se mai vorbeşte şi despre alte nenorociri. Satul zice că în inima acelei păduri nu-i nici întuneric, nici lumină şi poţi auzi pe înserate şoapte ciudate. Unii încercau chiar să confirme că, trecând pe acolo, ar fi auzit gemete. Ca să fie feriţi de primejdie, cei care credeau în cele auzite ocoleau pădurea.

Chemarea pădurii

Oricum o fi fost, Lucia şi Elisei, doi tineri îndrăgostiţi, s-au abătut într-o duminică pe înserat spre pădurice. Ţinându-se strâns de mâini şi cu ideea că unde-i teamă nu-i iubire, s-au pus pe ascultat. O linişte tihnită străjuia Hârtoapele. Cei doi s-au privit pătimaş şi au intrat în pădure, prăbuşindu-se pe iarba fragedă.

Cuprinşi de ispită, s-au aruncat în explozia sălbatică a dragostei. Nestingheriţi de vreun duh rău, spre miezul nopţii, fericiţii s-au întors pe la casele lor, fără a le spune pe unde au zăbovit. Deşi abia se despărţiseră, aşteptau din nou cu înfiorare „chemarea pădurii”. Nebuni de dragoste, au repetat plimbările o vară, iar toamna s-au despărţit, plecând la studii, Lucia – la Chişinău, Elisei – la Timişoara.

În vara următoare, la fel de îndrăgostiţi, plecau duminicile spre pădurea misterioasă. Erau în ultimul an de studii. Într-una din duminici, flăcăul a mers la părinţii iubitei şi a cerut-o de nevastă. Şi mama, prietenă bună a fiicei, cu respiraţia tăiată de emoţie, a zis: „De acum nu mai eşti doar a mea. Eşti şi a lui Elisei. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”. Nunta a fost frumoasă. După nuntă, tinerii n-au mai dat pe la pădure şi n-au mai trecut niciodată pe acolo. La o săptămână se pregăteau deja de drum. Lucia îşi urma soţul în România.

Vestea plecării a venit pe neaşteptate şi cu o undă de mare tristeţe pentru părinţi. Unica lor fiică pleca de acasă. În ziua despărţirii, Lucia, radiind de bucurie, a încercat s-o ogoiască pe maică-sa, care plângea în hohote: „Da’ nu mai plânge, mamă, că nu mă duc la moarte! Numai de acolo nu te întorci, dar de la Timişoara o să vin pe acasă”. Şi au plecat.

Consătenii îi petreceau cu privirile zicând că n-au văzut niciodată pereche mai frumoasă şi mai îndrăgostită ca aceasta. O dragoste mare avea să-i poarte un an prin Timişoara, apoi această dragoste avea uşor-uşor să se destrame…

Au divorţat paşnic

Elisei, copilul unui inginer şi al unei contabile, a fost educat să muncească, să demonstreze că poate reuşi şi asta l-a ajutat să fie printre primii la facultatea de medicină generală. Şi pentru că salariul de medic începător i s-a părut mic în comparaţie cu salariul unui coleg stabilit la Viena, într-o zi, a urcat în autocar şi a plecat în capitala Austriei. Peste puţin timp, şi-a luat şi soţia. A plecat ca să-şi demonstreze că poate face ceva. Şi a demonstrat. După doi ani de muncă a fost selectat pentru a învăţa şi a face medicină performantă în America.

 

Când a anunţat-o pe Lucia că va pleca în America pentru o anumită perioadă, aceasta i-a zis: „Presimt că familia noastră se va destrăma”. „Nu se poate! Suntem o familie reuşită şi distanţa n-o să ne despartă, doar ne iubim”, i-a răspuns ferm Elisei.

Rezervată şi aşezată la vorbă, tânăra soţie a tăcut şi a rămas la Viena. Îşi împărţea timpul între predarea limbii engleze într-o grădiniţă şi munca de menajeră. Iar tânărul soţ în America, pătruns de curajul de a încerca mereu lucruri noi, lua cursuri de chirurgie şi arăta un interes special pentru tot ce descoperea învăţând. În orele libere, cu ghidul turistic în buzunar, străbătea oraşul. Aşa a cunoscut foarte bine oraşul Chicago într-un an. În acest oraş atât de mare şi atât de viu s-a plimbat într-o vacanţă cu Lucia, vorbindu-i la nesfârşit despre performanţele medicinei americane.

Soţiei însă nu i-a plăcut oraşul. A preferat să rămână la Viena şi să aştepte cu răbdare finalizarea studiilor soţului. Peste un an, barza a sosit cu micuţa Irina. Când li s-a născut copilul, Elisei era mai mult pe drumuri. Călătorea cu o echipă de medici americani prin mai multe ţări. Îi plăcea… Se ghida de un îndemn citit undeva: „Să ai curajul să străbaţi lumea şi să-ţi cauţi locul”.

Uşor-uşor dorinţa de a se realiza, de a vedea alte lumi, a devenit mai importantă decât familia. Avea un obiectiv prioritar – să înveţe cât mai mult. Chiar dacă la intervale lua avionul şi venea la Viena, Lucia a obosit să-l aştepte. Viaţa ei pulsa între bucuria sosirilor şi tristeţea plecărilor. Având libertatea şi curajul de a alege între familie şi meserie, bărbatul a ales în cele din urmă meseria. Au divorţat paşnic, civilizat, constatând că idealurile lor nu mai corespundeau.

S-a întors la covata spartă

Fetiţa nu avea încă trei ani când Lucia s-a întors în R. Moldova. A luat-o de la zero, angajându-se ca profesoară la şcoala din satul natal. Cel mai tare s-au bucurat părinţii bătrâni. Sunt mândri şi de nepoţică şi le tratează pe ambele cu dragoste şi înţelegere. Absenţa tatălui e înlocuită de prezenţa bunelului, şi copila creşte mângâiată şi iubită dublu de el. Cu tata se vede din când în când pe Skype.

La 29 de ani, tânăra şi frumoasa Lucia se îndrăgostise din nou. Toată lumea zicea că destinul i-a surâs pentru că a dat peste un băiat foarte bun. Ea însă nu s-a grăbit. A descifrat atentă misterele inimii şi secretele dragostei şi a rămas să trăiască cu speranţa că, într-un târziu, Elisei se va întoarce în familie, chiar dacă la despărţire, când i-a amintit de pădurea din Hârtoape, el i-a spus: „Nu trebuie să privim înapoi, doar înainte. Ceea ce a fost ieri a trecut. Trăieşte-ţi ziua, avansează!”.

Iar mama Luciei, după ce a aflat povestea tulburătoare de dragoste trăită în pădurea din Hârtoape, i-a zis fiicei foarte sigură: „Blestemata de pădure e de vină! S-o ştii de la mine! Diavolul v-a ademenit ca să vă despartă”…

 

The following two tabs change content below.