Un cronicar al decadenţei

Într-un dicţionar al literaţilor basarabeni contemporani, portretul lui Adrian Ciubotaru s-ar intitula „cronicar al decadenţei”. Ar intra sub umbrela acestui titlu atât preocupările filologice pentru un estetism de factură baudelairiană, cât şi cele pentru viziunile de ansamblu, sintetice, integratoare, asupra unor epoci. Cu tot tacâmul de instrumente operaţionale: filosofice, sociologice, estetice.

Întâmplarea face ca teza sa de doctor în filologie să aibă ca obiect de cercetare epoca numită „fin de siècle” sau decadentă (şi decadentismul literar), iar una dintre „temele” sale săptămânale să fie cronica unei lumi în (de-)cădere. Al doilea caz, aparent insipid şi irelevant, e un mare teren de cercetare a unor procese într-o dinamică năucitoare şi cu multe contradicţii.

Lumea (mare) trăieşte un soi de fin de siècle, cu prăbuşiri de imperii, dar şi de idealuri, cu ascensiunea mediocrităţilor şi cu decepţiile elitelor. Un reflux. La noi mai există iluzia unei renaşteri (adevărat: chinuite, mereu amânate), a unui flux particular, alimentat, ce-i drept, de un sărman izvor, poluat din nepăsare. E ca şi cum am re-trăi epoca paşoptistă pe vremea lui Păstorel. Micimii caracterelor li se adaugă ipostaza caricaturală, de Dandanache mai curând decât de Caţavencu (acesta încă era un tip romantic). Nimic nou, nimic de mirare, de vreme ce „pentru antici – citez din cartea lui Adrian Ciubotaru, cu trimitere la lucrarea lui Quintilian, De causis corruptiae eloquentiae – apare ca evidentă sinonimia decădere=corupţie”.

Această lume e obiectul cronicarului politic A.C. Să fie de mirare că îi place să evadeze din decadenţele politice în decadentismele literare? Cartea sa Fin de siècle românesc. Decadenţa şi decadentismul în literatura română (Ştiinţa, 2016) este unul dintre cele mai solide studii la acest subiect în literatura română (doar Angelo Mitchievici îi face concurenţă) şi una dintre cele mai bine scrise cărţi din Chişinăul ultimului timp.

Cartea lui Adrian este dialogică. Autorul e într-o permanentă discuţie cu teoreticienii şi scriitorii la care apelează. Există un soi de exemplaritate în ceea ce face Adrian Ciubotaru cu sursele. În contextul cvasigeneral al citatelor „ca argument”, introduse invariabil prin formule gen: „După cum afirmă G. Călinescu (sau Hertzen sau Marc Aureliu), …”, Adrian Ciubotaru invocă sursele ca suport logic, nu ca afirmaţie-beton; ca pretext şi, adesea, ca motiv polemic. El contextualizează spusele altora (care nu sunt niciodată citate fără a fi digerate). Autorul merge neapărat la sursele originale. Am aplaudat alăturarea trimiterilor la Matei Călinescu şi la Mateiu Caragiale ca repere cu aceeaşi forţă de argumentare. Sau a lui Baudelaire-poetul alăturat lui Baudelaire-eseistul. El gustă cu aceeaşi plăcere din argumentele teoreticienilor decadenţei şi din textele decadenţei (care, în literatură, nu au conotaţie negativă).

Cititorul nostru de azi, grăbit împreună cu veacul (încotro, că-i fin de siècle?!), are nevoie de ceva condimente în plus. Acest ceva este scriitura, venind la rândul ei din cultura autorului, din lecturile bune. Acceptându-le cu respect, dar nu neapărat cu pietate, or, unul dintre condimentele scriiturii sale este caracterul polemic, continuitatea prin adaos şi lectură critică a afirmaţiilor anterioare.

Autorul cărţii se întreabă dacă există o decadenţă/ un decadentism românesc. Dar tot atât de importantă este achiziţia teoretică, inserarea conceptului în istoria literaturii române.

Lansarea volumului (o carte de teorie – sic! – şi istorie literară, despre bătălia în jurul unui concept) a umplut sala Librăriei din Centru (zisă şi „Academia lui Emil”, având în vedere că lansările moderate de Emilian Galaicu-Păun sunt mici spectacole şi lecţii de cultură totodată).

Dacă lumea noastră începe să citească şi cărţi serioase, nu numai „Arta războiului” (una dintre preferinţele de lectură ale lui Igor Dodon), poate că vom ieşi [şi noi] din spaţiul gândirii primitiv-agresive. Dar dacă acest şfichi de ţară promovează mediocrităţile războinice şi nu pune preţ pe mintea şi talentul tinerilor dotaţi, de unde încredere în viitor?

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)