Un ciclist a concurat cu o aşchie în gambă

Malaiezianul Azizulhasni Awang a concurat cu o aşchie în gambă şi a terminat pe locul 3 la Cupa Mondială.

Isprava ciclistului din Malaiezia, Azizulhasni Awang, a scos din anonimat etapa de Cupă Mondială pe pistă desfăşurată, sâmbătă, la Manchester. În timpul unei curse din proba Keirin, Azizulhasni a căzut urât. S-a lovit la coapsa stângă, la cotul stâng, iar o aşchie de lemn i-a străpuns gamba stângă. În ciuda faptului că s-a accidentat grav, după ce şi-a revenit, ciclistul le-a spus celor strânşi în jurul său că doreşte să continue cursa. „Puneţi-mă înapoi pe bicicletă!”, a strigat Azizulhasni. Şi-a recuperat bicicleta şi a început să pedaleze din nou, terminând chiar pe locul 3.

După 12 ore de la accident, aşchia de lemn se afla tot în muşchiul ciclistului, aflat pe patul de spital. „Pacientul este supus mai multor analize imagistice pentru a vedea, înainte de a interveni, dacă aşchia i-a afectat nervi sau vase de sânge importante. Dorim să tăiem cât mai puţin pentru ca sportivul să se recupereze cât mai repede”, au anunţat medicii.