Un bust al lui Dumitru Matcovschi va fi înălțat pe Aleea Clasicilor din Chișinău

Un bust al poetului Dumitru Matcovschi ar putea fi instalat pe Aleea Clasicilor Români din Chișinău. O solicitare în acest sens a venit pe 1 iulie din partea primarului municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, în cadrul ședinței operative de la Primărie. Edilul a dispus ca, până la următoarea ședință a Consiliului Municipal, care s-ar putea desfășura în cel mult două săptămâni, să fie elaborate toate demersurile necesare.

Municipalitatea trebuie de asemenea să identifice străzi şi instituţii care urmează să poarte numele poetului, dar şi să estimeze costurile pentru turnarea în bronz a bustului lui Dumitru Matcovschi, transmite IPN.

Şeful Direcţiei construcţii capitale, Roman Sofroni, a menţionat că doar pentru postament cheltuielile se vor ridica la 250 de mii de lei.

„Consider corect ca o stradă din Chişinău să-i poarte numele, să-i fie instalat un bust pe Aleea Clasicilor şi, dacă sunt solicitări din partea unor instituţii de învăţământ, să-i poarte numele, pentru că poetul merită pe deplin acest lucru. În ceea ce priveşte turnarea bustului din bronz, vă rog să contactaţi Uniunea Artiştilor Plastici. Până la 31 august cred că nu ne încadrăm, dar poate de ziua lui, în toamnă. În ce priveşte strada, rog să fie o stradă principală”, a cerut primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă.

Deciziile finale în ceea ce priveşte redenumirea unei străzi, dar şi atribuirea numelui Dumitru Matcovschi unei instituţii de învăţământ, urmează să fie discutate şi aprobate de Consiliul Municipal Chişinău.

I.N.

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)