Un basarabean a servit masa lui Obama şi Medvedev!

Iulian Bobeică, un tânăr din Drochia, lucrează la restaurantul preferat al preşedintelui Statelor Unite, Barack Obama. În timpul celei mai recente vizite preşedintelui rus Dmitri Medvedev în America, cei doi şefi de stat au luat prânzul la restaurantul specializat în hamburgeri şi fripturi din sudul Washingtonului, „Ray’s Hell Burger”. Ziarul „apropo magazin” a reuşit să ia legătura cu singurul moldovean care lucrează în localul respectiv!

Lucrează şi la ziarul „The Washington Post”

Iulian Bobeică are 23 de ani şi de 5 ani munceşte în SUA. După primul an de facultate a plecat printr-un program de schimb intercultural care dă posibilitatea studenţilor din alte ţări să muncească legal pe perioada vacanţei universitare şi nu s-a mai întors. A avut probleme cu agenţia prin care a ajuns acolo şi nu a putut să semneze un contract cu angajatorii, astfel că a fost nevoit să-şi caute singur un loc de muncă şi să rămână pentru a-şi recupera banii.

A avut mai multe joburi în diverse regiuni ale SUA, iar acum lucrează la restaurantul preferat al lui Barack Obama din Arlington, Virginia, şi totodată este distribuitor la „The Washington Post”. Ştia că preşedintele american a făcut o adevărată pasiune pentru localul în care munceşte, dar până pe 24 iunie 2010 nu a avut ocazia să-l întâlnească. „Acest restaurant este un loc îndrăgit de preşedintele Obama, el mai fusese de câteva ori, dar, din păcate, în acele momente eu nu eram acolo, tocmai îmi terminasem tura. Iniţial, mi-a părut rău că ratasem ocazia de a sta alături de preşedintele Obama, dar până la urmă am avut fericirea să mă întâlnesc concomitent cu doi preşedinţi”, precizează Iulian.

Despre ziua în care Obama şi Medvedev au intrat să mănânce hamburgeri Iulian spune că nu o va uita niciodată. „Fără să ne aşteptăm, au întrat bodyguarzii lui Obama şi ne-au prevenit că în curând vor intra cei doi preşedinţi. Ne-au dat indicaţii cum să ne comportăm, au verificat dacă nu avem arme sau alte obiecte care ar pune în pericol viaţa şi securitatea celor doi preşedinţi. Mai apoi, a apărut Obama în faţa localului, iar noi am rămas surprinşi – nu ne venea a crede. Preşedinţii au intrat foarte lejer în cafenea şi s-au salutat cu noi, au dat mâna cu fiecare din personalul localului”, ne-a declarat, în exclusivitate, Iulian Bobeică, adăugând că atunci când Dmitri Medvedev i-a întins mâna el i-a vorbit în rusă: „Dobro pojalovat’ v Ameriku, gospodin prezident!”. Iulian mai spune că preşedintele Rusiei l-a privit mirat şi i-a răspuns cu „spasibo”, fiind convins că tânărul „american” a învăţat pe de rost trei cuvinte în rusă. „Nu şi-a imaginat că pot fi din altă ţară”, afirmă Iulian.

A vorbit în rusă cu Medvedev

După ce cei doi preşedinţi au comandat mâncarea – Obama a ales un cheeseburger clasic, iar Medvedev a adăugat ardei iute, ciuperci şi ceapă, ei împărţind împreună şi o porţie de cartofi prăjiţi – au luat loc la masă, iar angajaţii restaurantului au putut comunica cu ei fără impedimente. „Am vorbit cu preşedintele Medvedev în limba rusă şi, din nou, am remarcat cât de uimit este. Într-un final a fost curios şi m-a întrebat: „Otkuda tî?”. I-am spus de unde vin, iar el iată ce mi-a replicat: „Horoşo, horoşo, vsio ravno naş. Kak tebia zovut? Kak siuda dobralsea?”. M-a lăudat şi a spus că „zdes ne vsio horoşo, a u nas eşcio huje, u vas takje”. A vorbit cu mine foarte cald, se interesa ca un tată, practic”, spune Iulian Bobeică, precizând că la început a avut emoţii, dar, după câteva schimburi de replici, a înţeles că cei doi preşedinţi sunt oameni simpli. „Sau oameni mari care îşi permit să fie prietenoşi cu cei mici”, adaugă tânărul din Drochia, care nu a scăpat momentul să se fotografieze cu cei doi lideri politici.

Iulian revine acasă

După întâlnirea la nivel înalt, Iulian Bobeică şi-a sunat prietenii şi părinţii la Drochia. Emilia şi Alexandru Bobeică s-au bucurat pentru fiul lor şi spun că „America este o ţară unde poate să se întâmple orice”. Acum îl aşteaptă cu nerăbdare pe Iulian să revină din Statele Unite pentru a-şi relua, din toamnă, cursurile la facultate şi sunt încrezători că, indiferent unde se va stabili, fiul lor va reuşi în viaţă.
Presa de peste Ocean scria că Obama are o slăbiciune pentru fast-food-ul cu pricina. În luna mai a anului trecut, preşedintele SUA a luat prânzul cu vicepreşedintele Joe Biden în acelaşi loc. De atunci, a devenit aproape imposibil să prinzi un loc la Ray’s Hell Burger.

Alina GUŢU

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău