Un artist care îl imită pe Barack Obama stârneşte aplauzele republicanilor // Lumi paralele

Un artist care îl imita pe preşedintele american Barack Obama a atras sâmbătă aplauzele şi zâmbetele simpatizanţilor republicani, reuniţi în cadrul unei conferinţe preelectorale a partidului conservator.

Republicanii reuniţi la New Orleans pentru a-i asculta pe principalii candidaţi la învestitura partidului au apreciat glumele artistului, care a explicat că abandonează celebrul slogan „Da, putem” („Yes, we can”), pentru a adopta altul: „L-am ucis pe Osama”.

Falsul Obama a intrat pe scenă însoţit de doi falşi agenţi Secret Service, poliţia de elită responsabilă cu protecţia preşedintelui, afirmând că şi-a petrecut vacanţa recent „în statul (său) natal Hawaii, sau, cum îl numesc membrii Tea Party (mişcarea ultraconservatoare a Partidului Republican – n.r.), Kenya”.

Această glumă făcea referire la o polemică potrivit căreia Obama nu s-ar fi născut pe teritoriul american şi, prin urmare, nu putea pretinde funcţia prezidenţială.

El a cerut de asemenea audienţei să schimbe locurile în sală pentru a reveni la poziţiile „dinainte de 1967”, făcând referire la apelul recent al preşedintelui Obama de revenire la frontierele dinainte de 1967 în Israel.

Medvedev respinge posibilitatea de a candida împotriva lui Putin la preşedinţie

Dmitri Medvedev a declarat că ar vrea un al doilea mandat la preşedinţia Rusiei, dar a respins posibilitatea ca el şi premierul Vladimir Putin să candideze unul împotriva celuilalt la alegerile din 2012, relatează „Financial Times”, în ediţia electronică de duminică.

Medvedev a reiterat că el şi Putin vor decide împreună cine va candida. „Cred că orice lider care ocupă un post ca cel de preşedinte trebuie pur şi simplu să vrea să candideze”, a declarat el într-un interviu pentru „Financial Times”.
Medvedev a respins speculaţiile potrivit cărora amândoi ar trebui să candideze la alegerile din 2012, afirmând că acest lucru „este greu de imaginat”. „Vladimir Putin şi cu mine – iar Vladimir Putin este colegul meu şi un vechi prieten – reprezentăm una şi aceeaşi forţă politică. Iar competiţia între noi ar putea fi în detrimentul sarcinilor şi scopurilor noastre”, a afirmat el.
Preşedintele rus a insistat că în pofida semnelor recente de dezacorduri, „a spune că există o prăpastie care se cască” între el şi premier „este absolut inadecvat”.

Problema privind cine va fi candidatul oficial la preşedinţie la alegerile din martie 2012 a devenit un subiect central al politicii ruseşti.

Pe de altă parte, preşedintele rus a sugerat că, în cazul în care va câştiga un al doilea mandat, va introduce un sistem politic mai competitiv, esenţial pentru realizarea viziunii sale privind modernizarea Rusiei. „Competiţia politică este necesară pentru dezvoltarea economiei”, a declarat el.

Într-una din cele mai liberale declaraţii ale sale, Medvedev a declarat că unele dintre măsurile implementate de Putin, mentorul şi predecesorul său la preşedinţie, ar trebui eliminate. El a sugerat că alegerea guvernatorilor, suprimată de Putin, ar putea fi restabilită. (mediafax.ro)