Un ajutor pentru părinţii care au copii cu dizabilităţi

 

Adrian şi Elvira Bulgac, logoped, şefa Serviciului de Asistenţă Psihopedagogică a Direcţiei Educaţie, Criuleni

Copiii cu sindrom Down ori autism, tulburări auditive, locomotorii şi de vorbire au participat alături de părinţii lor la o tabără organizată în comuna Răculeşti, raionul Criuleni.

Tabăra este o iniţiativă a Asociaţiei Obşteşti „Femeia şi Copilul – Protecţie şi Sprijin” şi este organizată al şaselea an consecutiv, cu susţinerea financiară a organizaţiei suedeze „Individuell Manniskohjalp/The Swedish Organization for Individual Relief” (IM/SOIR).

Scopul acestei tabere e de a-i aduna împreună pe părinţii copiilor cu dizabilităţii şi pe specialiştii care să le ofere consultanţă şi sprijin în ceea ce priveşte asistenţa pe care le-o pot oferi copiilor în familie ca aceştia să depăşească mai uşor anumite obstacole în creştere şi dezvoltare.

Interacţionează cu specialiştii

Adrian, originar din Criuleni, este elev în clasa a doua la o şcoală specială pentru copii cu hipoacuzie. A venit la tabăra din Răculeşti împreună cu mama sa. Copilul poartă un aparat auditiv, dar calitatea lui nu este cea mai bună. În pofida acestui fapt, Adrian a reuşit să înveţe în perioada cât a stat la tabără, împreună cu logopedul Elvira Bulgac, să pronunţe cuvinte răzleţe, a învăţat să-şi pronunţe numele, a încercat să comunice cu alţi copii, fapt ce i-a bucurat nespus pe specialişti şi pe părinţi.

Mama lui Adrian, Natalia Jelamschi, s-a arătat foarte emoţionată. „Adrian pronunţă cuvinte, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. El a început să pronunţe cu voce literele, sunetele. Este o bucurie enormă pentru noi şi o speranţă că, într-o bună zi, băiatul va păşi pragul unei şcoli obişnuite şi nu va mai fi nevoie de instruirea lui într-o şcoală auxiliară. Copilul poartă un aparat auditiv, dar care se defectează foarte des sau i se descarcă bateriile. În afară de serviciile logopedului, la tabără ne mai consultă un psiholog. E un plus mare, pentru că am încercat să mă apropii de alţi specialişti de asemenea profil, dar care nu sunt obligaţi să ne consulte, şi ne-au spus că nu au timp să se ocupe de noi. Adrian a devenit foarte sociabil la tabără, a căpătat mai multă încredere în sine, stabileşte uşor relaţii cu copiii şi maturii. Cu regret, nu se poate adapta la şcoala auxiliară, suferă foarte mult când se sfârşesc vacanţele şi trebuie să mergem la studii”, spune Natalia Jelamschi, mama băiatului.

Pentru prima dată printre copii

Un alt beneficiar al taberei este Mihaiţă, de cinci ani, din satul Izbişte, acelaşi raion, care suferă de paralizie cerebrală infantilă. Mama acestuia, Natalia Marulea, nu-şi poate găsi un serviciu, fiind nevoită să stea tot timpul cu Mihăiţă, pentru că el nu merge de sine stătător. Natalia ne spune că este pentru prima dată când copilul său se află într-un colectiv de copii şi că îi place foarte mult să se afle în compania lor. A încercat să-l ducă la grădiniţa din sat, lui Mihăiţă i-a plăcut comunicarea cu copiii, este foarte ager, dar faptul că nu se poate deplasa este un impediment în acomodarea acestuia la mediul din jur. Visul părinţilor lui Mihăiţă este ca băiatul să se reabiliteze cât mai mult posibil şi să înceapă instruirea în treapta primară odată cu semenii săi. „Aici, la tabără, avem posibilitatea să învăţăm cum să ne ajutăm copilul cu ajutorul exerciţiilor speciale pe care le învăţăm de la kinetoterapeut. Pentru reabilitare facem exerciţii speciale cu mâinile, cu picioarele, masaj, după care aceleaşi exerciţii le vom repeta zilnic acasă. Paralel cu exerciţiile, urmăm şi tratamente medicamentoase pentru sistemul osos. Marea noastră speranţă este reabilitarea lui Mihăiţă şi deprinderile pentru o viaţă independentă”, subliniază Natalia Marulea.

Pe lângă consultaţiile specialiştilor, copiii au participat la diverse activităţi distractive, specifice unei tabere de odihnă, iar diplomele din partea organizatorilor le-au prilejuit emoţii plăcute de care-şi vor aminti până la următoarea tabără. Începând cu anul 2008, organizaţia suedeză IM/SOIR, prin intermediul AO „Femeia şi Copilul – Protecţie şi Sprijin”, a susţinut financiar şase tabere de vară, de care au beneficiat în total cca 120 de copii cu cerinţe educaţionale speciale, inclusiv cu dizabilităţi, şi părinţii acestora.

Svetlana Cernov

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău