Un 7 aprilie colorat de sângele tinerilor

Victor Bulgar şi Octavian Rusu sunt doi tineri care au fost torturaţi după evenimentele din 7 aprilie. În 2011, au primit câte zece mii de lei de la Primăria Chişinăului, pe care i-au cheltuit pe tratamente.

După 3 ani, Victor crede că Republica Moldova merge cu adevărat spre valori europene. Octavian consideră că atunci au existat valori pentru care merita să lupte, însă politicienii cu care au fost asociate aceste valori, l-au dezamăgit.

În aprilie 2009 Victor Bulgar avea 21 de ani. Pe 7 aprilie se împlineau trei săptămâni de când se întorsese din România, unde a lucrat la un şantier naval un an şi trei luni.

Cazul Victor Bulgar: „7 aprilie nu ne-a schimbat mentalitatea”

„Cât timp m-am aflat dincolo de Prut, m-am îndrăgostit de România. Condiţiile de lucru erau foarte bune, încât nu am simţit că munca a fost foarte grea”, spune Victor. El face parte dintr-o familie mixtă: s-a născut din mamă bulgăroaică şi tată moldovean. Limba de comunicare în familie este rusa, totuşi, tânărul vorbeşte o română bine pusă la punct, articulând frumos cuvintele.

Pe 7 aprilie a manifestat paşnic contra regimului, fraudelor electorale şi „mentalităţii comuniste”. Calvarul pentru Victor Bulgar a început în seara de 8 aprilie.

„N-o să mai ieşiţi din închisoare!”

Pe 8 aprilie Victor a ieşit să protesteze împotriva terorii aplicate de către organele de forţă asupra tinerilor în noaptea de 7 spre 8 aprilie. La ora 22.10 el se afla la staţia de troleibuz din preajma Teatrului Naţional de Operă şi Balet, cu intenţia de a merge acasă. Era cu fratele său mai mic. Totul s-a desfăşurat vertiginos. A auzit strigăte venite din întuneric. Şi-a dat seama că strigau mai mulţi tineri, în timp ce erau reţinuţi. Ca din senin au apărut nişte bărbaţi în civil, s-au apropiat de Victor şi de fratele său, le-au răsucit mâinile şi au început să-i bată. Victor a încercat să opună rezistenţă, fiindcă bărbaţii nu s-au prezentat, dar asta i-a înrăit şi mai mult pe necunoscuţi. Pe fratele mai mic l-au băgat în autodubiţă şi l-au dus la Comisariatul din sectorul Centru, iar pe el, doi bărbaţi l-au dus în spatele Guvernului. Pe drum tânărul era bătut cu palma peste cap. Ajuns în dosul Guvernului, a fost pus cu faţa la perete, pentru a nu-i vedea pe torţionari. Era bătut cu bastonul şi cu vârful papucului în coccis. Ulterior, spune tânărul, a avut o intervenţie chirurgicală în zona coccisului. „N-o să mai ieşiţi din închisoare! O să-şi bată joc de voi bărbaţii de acolo! O să vă rupă cururile!”, strigau aşa-zişii poliţişti.

„Au crezut că am fost trimis de statul român”

Adus la Comisariatul din sectorul Buiucani, Victor a trecut prin „coridorul morţii”. La stânga şi la dreapta erau cabinete cu uşile deschise, unde erau torturaţi tinerii. „M-au dus într-o sală în care se afla poliţistul Sergiu Spălatu. Aici iarăşi am fost bătut. Mi-am pierdut o dată cunoştinţa. De câteva ori am căzut jos. Nu puteam sta în picioare din cauza loviturilor pe care le-am primit în spatele Guvernului”, spune Victor. Din când în când, intra câte un poliţist şi-i aplica lovituri. Poliţiştii au aflat că a venit recent din România. Convinşi că este trimis de statul român să protesteze, l-au luat iarăşi la bătut. Îl ameninţau că îi vor intenta un dosar pentru că ar fi purtat droguri cu el. După care l-au băgat într-o celulă unde mai stăteau 11 tineri.

Intervenţie chirurgicală din cauza torturilor

În zilele de 7 şi 8 aprilie a Victor şi fratele său au făcut poze pentru arhiva personală şi au filmat cu propria cameră ce se întâmpla în capitală. În dimineaţa de 9 aprilie, comisarul Ion Volontir l-a eliberat pe Victor Bulgar, cu condiţia ca acesta să meargă în următoarele zile în centrul capitalei şi să filmeze, tot cu camera sa, ceea ce se întâmpla acolo, iar materialele video să le prezinte la comisariat. Chiar în acea zi, de frică, cu toate că abia se ţinea pe picioare, s-a dus să filmeze pentru poliţişti. Totuşi, a chibzuit bine şi a decis să fugă în satul Grătieşti, la nişte prieteni. Acolo s-a ascuns o săptămână. După încă 2 săptămâni, a fugit la Moscova cu un prieten, unde s-a angajat la o spălătorie auto, ca să strângă bani pentru contractul său de studii şi pentru a-şi întreţine familia care, acum zece ani, a rămas fără capul familiei. A lucrat două luni şi jumătate, însă din cauza durerilor insuportabile la coccis, a revenit la Chişinău cu avionul. Aici a suportat o intervenţie chirurgicală. Pentru tratamente, a cheltuit deocamdată mai mult de 10 mii de lei, cam tot atâţia bani a primit de la primăria Chişinăului, în anul 2011.

Când a fost iniţiată ancheta, poliţistul Sergiu Spălatu a spus că Victor Bulgar a fost bătut de cineva în centrul capitalei şi că la comisariat nu i s-a făcut nimic. Poliţistul l-a învinuit pe Victor că acesta caută despăgubiri. Procurorul care a iniţiat ancheta a spus că nu există destule dovezi şi dosarul a fost închis.

„Eram foarte entuziasmat în ziua de 7 aprilie”

Victor Bulgar are o poziţie civică ce denotă faptul că este un tânăr cu valori europene înrădăcinate. „Eram foarte entuziasmat atunci, pe 7 aprilie. Deşi sunt bulgar, am fost întotdeauna pro-român. În România nu există ură între naţionalităţi. De aceea consider că trebuie să fie adoptată legea antidiscriminare. Nu înţeleg de ce se împotriveşte biserica. Această instituţie nu plăteşte impozite, iar recent şi-au deschis şi un site unde este indicat cât costă un serviciu sau altul. Acum s-au schimbat multe lucruri în bine. Însă mentalitatea societăţii este la un stadiu inferior de dezvoltare.

Nu sunt împotriva Rusiei, dar sunt împotriva dependenţei RM de acest stat. Trebuie să ne diversificăm relaţiile externe. Chiar dacă cei din AIE se ciondănesc, ei totuşi au o poziţie comună cu privire la viitorul european al RM”, ne-a declarat Victor.

Octavian Rusu: „Am avut pentru ce lupta, dar nu am avut pentru cine”

Şi Octavian Rusu avea 21 de ani în aprilie 2009. A venit pe 8 aprilie în PMAN pentru a manifesta împotriva reţinerii şi torturării tinerilor de către organele de forţă. Se afla în faţa Guvernului, iar la un moment dat a venit cineva şi a spus că în spatele clădirii Guvernului sunt bătuţi nişte tineri. A mers împreună cu alţi manifestanţi să vadă ce se întâmplă, cu gândul să-i elibereze pe tineri. „Eram cu tricolorul pe spate. Ajungând acolo, peste noi au sărit persoane în civil, iar poliţiştii în uniformă au stat la o parte”.

Octavian a încercat să fugă, însă a fost prins de patru bărbaţi în faţa Palatului Naţional. A fost aruncat în dubiţă. A fost bătut în drum spre Comisariatul de la Buiucani. La comisariat, după ce a fost bătut crunt, a fost pus să şteargă propriul sânge cu cămaşa sa. Şi-a pierdut de câteva ori cunoştinţa, însă poliţiştii l-au resuscitat cu apă rece pentru a prelungi tortura.

L-au torturat 6 ore la comisariat

„Mă întrebau ce mărime port la încălţăminte, apoi mă loveau. Îmi puneau mâinile pe masă şi le loveau cu bastonul. Mă scuipau în faţă. Se distrau, probabil. În cabinetele de alături se auzeau ţipete de fete”.

Octavian spune că după 6 ore de tortură, l-au eliberat din frică să nu moară în comisariat. Ceva mai târziu, aflându-se la Spitalul de Urgenţă, unde a stat o săptămână, a fost căutat de colaboratori de la SIS, însă medicii au negat că există un asemenea pacient în spital.

„Au schimbat ei totuşi câte ceva”, spune Octavian despre actuala guvernare. „O anumită schimbare este. Dar sunt prea multe interese, şi prea puţină cultură politică. Acum, după trei ani, îmi dau seama că am avut pentru ce lupta, dar nu am avut pentru cine”.

În cadrul şedinţei din săptămâna curentă, Cabinetul de Miniştri a adoptat hotărârea cu privire la acordarea îndemnizaţiilor unice persoanelor civile şi colaboratorilor organelor de drept care au avut de suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009.

Îndemnizaţiile respective reprezintă un sprijin oferit victimelor evenimentelor respective pentru recuperarea prejudiciului de natură fizică şi psihică cauzat. Suma îndemnizaţiilor este de 5000 de lei şi, respectiv, 7000 de lei, în funcţie de gravitatea leziunilor corporale suferite. În acest scop, Ministerul Finanţelor va aloca 632 mii lei, mijloace de care vor beneficia 116 persoane.

Vadim VASILIU

The following two tabs change content below.