Ultimul vals al lui Nicolae Gusacinschi

„E îngrozitor să fii martor la durerea cuiva şi să nu poţi să-l ajuţi”

Stelele străluceau pe bolta senină. Nicolae Gusacinschi stătea întins pe marginea drumului, privind cerul cu ochii înspăimântaţi şi nu putea pricepe ce i s-a întâmplat. În jur stăruia liniştea. Satul Zgura de lângă şosea dormea dus. A încercat să se ridice, dar n-a putut. A simţit o durere sfâşietoare în picioare. Pe neaşteptate, atenţia i-a fost atrasă de un zgomot de maşină. Flăcăul a tresărit când a văzut Salvarea lângă el.

Inima de mamă presimţea nenorocirea

În noaptea ceea de 1 octombrie 1988, lelea Oliţa, mama lui Nicolae, s-a rugat mult în faţa icoanelor. Câte lacrimi a vărsat ea până atunci, gândindu-se la mezinul care îşi făcea serviciul militar în Afganistan! Cu lacrimi amare, se ruga şi în noaptea de pomină: „Maica Domnului, fii cu băiatul meu, Vitalie, şi nu-i lăsa pe duşmani să mi-l împuşte…”. Târziu a pus capul pe pernă, dar somnul n-o prindea. După rugăciune, noaptea parcă îi dădea sentimentul liniştii, dar inima îi spunea că ceva o să i se întâmple. Toate gândurile îi erau la Vitalie. Nu ştia că în clipa când a simţit o înţepătură la inimă, Coliţă al ei (aşa îl dezmiardă pe Nicolae) zăcea într-o baltă de sânge pe marginea şoselei.

Iată cum s-au petrecut lucrurile. În seara ceea de sâmbătă, Nicolae Gusacinschi din satul Popeştii de Jos, raionul Drochia, fostul judeţ Soroca, în vârstă de 24 de ani, a plecat cu câţiva prieteni la o nuntă în satul vecin, Zguriţa. În toiul nunţii, prietenul care era la volan i-a spus: „Vrei să mergi acum acasă, că noi plecăm!”. Nicolae, prins în iureşul dansului, şi-ar mai fi dorit să danseze. De două ori s-a pornit spre maşină şi s-a întors înapoi la dans. Prietenul i-a mai zis o dată şi el, cu mare părere de rău, a urcat în maşină. Stătea alături de şofer. Şoseaua era pustie. Nicolae se uita la luminiţele satului natal ce se vedeau în zare. Dar n-a mai izbutit să ajungă acolo. Şoferul, toropit de oboseală, a pierdut controlul volanului. Maşina a lovit un stâlp, şi Nicolae a fost smuls din scaun şi aruncat hăt departe în urmă.

Cei doi s-au ales doar cu o spaimă soră cu moartea şi câteva zgârieturi, iar Nicolae a fost grav accidentat. Deznodământul s-a dovedit a fi îngrozitor – i-au fost amputate ambele picioare. De atunci, lelea Oliţa şi nenea Iacob s-au îmbolnăvit de inimă. De atunci, Nicolae speră la o minune.

Ultimul vals

Frumoasă i-a fost viaţa până la 24 de ani. A copilărit pe Delniţa Popeştilor (aşa se numeşte mahalaua) mângâiat de privirile oamenilor, care se minunau atunci când îl vedeau: „Să nu fie de deochi că frumuşel şi ager mai este băiatul ăsta al Oliţei!”. La şcoală a fost un elev bun, mereu lăudat de pedagogi şi adorat de colegii de clasă. Din clasele superioare a devenit răsfăţatul fetelor. După absolvirea şcolii, şi-a împlinit visul din copilărie, devenind şofer. Când i-a venit vremea de cătănie, tot satul a ieşit să-l petreacă la armată. S-a întors şi mai frumos. Muncea cu drag la o bază auto din Drochia. Fetele roiau în jurul lui. Mergea cu ele la dansuri, căci îi plăcea foarte mult să danseze. De dragul lor şi al dansului a plecat şi la acea nuntă. Nu ştia că în noaptea ceea cu stele sclipitoare va dansa ultimul vals din viaţa lui.

O să fie bine…

Când şi-a revenit din comă, inima a început să-i bată gata să-i spargă pieptul, a simţit în corpul său slăbit de durere fiori reci la vederea propriului chip rămas fără ambele picioare. Lacrimi măşcate i se prelingeau pe obraji. Doctorul l-a mângâiat pe cap şi i-a spus: „Te-ai născut în cămaşă. După atâta sânge pierdut, n-am crezut că o să scapi cu viaţă. Nu-i nimic, o să fie bine! O să mergi pe proteze ca pe propriile picioare!”. „O să fie bine!”, îi spuneau şi părinţii care îşi ascundeau durerea din suflet în prezenţa lui. „O să fie bine!”, îi spuneau toate neamurile care s-au bucurat sincer că a scăpat cu viaţă din încăierarea crâncenă cu moartea.

Şi Nicolae a prins a-şi rândui zilele cu speranţa la o minune şi cu o dorinţă nestăvilită de viaţă. A urmat tot felul de tratamente la Chişinău, a stat câţiva ani într-o clinică din Moscova, respectând toate prescripţiile medicale. De 23 de ani, ore în şir îndeplineşte un complex de exerciţii fizice cu speranţa că într-o zi se va putea folosi de proteze. Crede cu toată fiinţa lui că o să se poată mişca măcar în cârje. După ultima intervenţie la unul din cioturile picioarelor, nu mai simte durerile pe care le avea înainte. Crede şi speră că se va putea antrena ca să se poată mişca pe proteze.

Să-i întindem o mână lui Nicolae

În duminica în care l-am vizitat, m-a întâlnit cu un zâmbet cald şi trist. Mi-a vorbit despre durerile înspăimântătoare prin care a trecut, despre rugăciuni şi cărţi sfinte, care îl ajută să-şi menţină echilibrul, despre cei doi fraţi, despre verişori şi verişoare, despre tatăl său, care, de necaz, a murit acum patru ani, despre mama, care este mângâierea lui dintotdeauna, despre ocupaţiile zilnice: coase încălţămine, dezghiaocă porumb, o ajută pe mama la bucătărie – curăţă cartofi, ceapă, tot ce poate face cu mânile.

Mi-a mai spus cum s-a învăţat să urece în pod pe scară, cum se târâie până afară. A trecut apoi prin amintire cele mai luminoase imagini din anii de şcoală. La despărţire, mi-a spus că visează la un suflet-pereche care să-l înţeleagă şi cu care să-şi întemeieze o familie.

La poartă, mama şi verişoara lui, Angela, mi s-au destăinuit: „E îngrozitor să fii martor la durerea cuiva şi să nu poţi să-l ajuţi”. Iar o altă rudă, Alexandra Danii, cu ochii în lacrimi, a adăugat: „Mă gândesc cu groază la viitorul lui. E încă tânăr, are 47 de ani. Mâine-poimâne, mătuşa Olga se trece din viaţă. Ce o să facă el, sărmanul, singur într-o casă la ţară?! Un apartament cu o singură cameră, fie la Drochia, fie la Soroca, fie în altă parte, i-ar face viaţa mai uşoară. Poate faceţi apel prin intermediul JURNALULUI la toţi popeştenii risipiţi prin lume să îl ajute fiecare cu cât poate ca să adunăm mână de la mână şi să-i  cumpărăm un apartament lui Nicolae”.

Dragi popeşteni şi alţi oameni de bine, să-l ajutăm împreună pe Nicolae! Vă rugăm să transferaţi atât cât vă trage inima pe următorul conturi: Cod fiscal: 1003600002549; Cod bancar: BECOMD 2X615; Cont bancar: 28095154981; Destinaţia plăţii: Gusacinschi Nicolae Iacob.

Nina Neculce

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce