Ultimul sunet pentru unele şcoli

În unele instituţii şcolare mici, clopoţelul va suna azi pentru ultima oară

În raionul Soroca au fost închise anul trecut şapte şcoli. Urmează a fi reorganizate încă 22 de instituţii şcolare. Soroca este raionul cu cele mai multe şcoli mici care înregistrează în total un deficit bugetar de circa 4,8 milioane de lei.

Ultimul sunet va răsuna ultima oară la gimnaziul tehnologic din Soroca. Aici învaţă 50 de copii, iar pentru întreţinerea instituţiei se cheltuie anual circa jumătate de milion de lei. Şi asta în timp ce în oraşul Soroca sunt instituţii şcolare al căror număr de elevi poate fi suplinit. Consilierii au dat deja aviz pozitiv pentru închiderea şcolii.

Şcoli mari, clase pustii

Ultima oară va răsuna clopoţelul şi pentru gimnaziul din Egoreni unde învaţă 62 de copii. O parte din aceştia vor fi înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ din localităţile apropiate. Instituţia va fi reorganizată în şcoală primară şi grădiniţă. La intrarea în gimnaziu ne întâmpină directoarea instituţiei Nina Zagorodniuc. În şcoala care găzduia altădată peste 300 de copii acum este linişte.

Profesoara de română Galina Nichitov şi elevii săi de la Gimnaziul din Egoreni, Soroca

Directoarea ne însoţeşte în câteva clase. În prima din ele ne întâmpină zece elevi. Sunt două clase, a treia şi a patra, cărora li se predă simultan. Raisa Raicov, învăţătoare, ne spune că o întristează faptul că elevii şi profesorii se vor risipi, dar înţelege că nu există alternativă. „Copiii trebuie să fie alături de părinţi, totuşi sunt elevi puţini, iar cheltuielile sunt mari. Am speranţa că gimnaziul va fi reorganizat în şcoală primară şi grădiniţă, voi rămâne să lucrez aici”.

Patru din cei zece profesori ai gimnaziului sunt pensionari. Conducerea direcţiei de învăţământ le-a promis celorlalţi locuri de muncă în alte instituţii.

Doi ani nu s-a născut niciun copil

În clasa Galinei Nichitov, profesoară de limba română, ne întâmpină patru elevi. În primii ani de şcoală, clasa era mai mare. Părinţii unor elevi însă au plecat peste hotare, iar copiii au fost mutaţi în şcolile din satele bunicilor ori ale mătuşilor. „Îmi iubesc mult profesia, copiii. Aveam planuri legate de carieră. Lucrez de 19 ani profesoară la acest gimnaziu. Cea mai mare clasă a fost de 15 copii, cea mai mică de cinci copii. Reforma ne-a bulversat. Sper însă că legea mă va apăra. Conducerea Direcţiei de învăţământ ne-a promis că vom fi transferaţi, ne vor propune locuri de muncă în altă parte”, spune Nichitov.

În localitatea cu o populaţie de circa 1000 de persoane, în următorii doi ani, nu va fi niciun copil în clasa I. „Şcoala a fost deschisă în anii 1960. În primii ani erau înscrişi câte 300 de copii, iar în ultimii opt ani nu depăşim cifra de 60. Câţiva ani nu s-a născut niciun copil. Abia în 2016 vom avea opt pici în clasa I, apoi 11, 13”, ne mai spune directoarea instituţiei.

Preşedintele raionului Victor Său ne informează că a avut întâlniri iniţial cu părinţii şi profesorii instituţiilor şcolare care urmează a fi reorganizate. Le-a explicat că în toate cazurile vor fi reparate iniţial drumurile, vor fi asiguraţi cu transport, abia apoi vor recurge la reorganizări. „30–40% din profesorii din raionul nostru sunt pensionari. Avem obligaţia să le găsim celorlalţi locuri de muncă. Un magazin alimentar nu poate fi deschis pe un deal unde vin puţini cumpărători. Aşa e şi cu şcoala”, spune Său.

Deficit bugetar de 4,8 milioane de lei

Ghenadie Donos, şeful Direcţiei de învăţământ Soroca, ne spune că instituţia pe care o gestionează are un buget de opt milioane de lei. Mai bine de jumătate din aceştia, 4,8 mil., în loc să fie cheltuiţi pentru o mai bună dotare a instituţiilor de învăţământ, vor fi alocaţi pentru acoperirea deficitului bugetar din cele 22 de şcoli mici.

Cea mai bună situaţie în domeniul educaţiei se atestă la liceul „Constantin Stere” din Soroca unde învaţă 1135 de elevi. Instituţia are o capacitate de 1266 de locuri. Aici studiază deja 123 de copii din satele vecine. Odată cu implementarea noii formule de finanţare, instituţia are un buget de 7,8 mil. de lei şi un sold liber de circa 300 de mii de lei. Dispune de două săli de sport, o sală de şah, sală de francofonie etc.

Directorul instituţiei Vasile Baş apreciază pozitiv noua formulă de finanţare. „Va creşte concurenţa pentru că fiecare director de instituţie va face tot posibilul ca şcoala sa să fie mai atractivă. Până la urmă, de numărul de copii depinde finanţarea instituţiei. Astfel, şcoala va deveni cu adevărat un mediu prietenos copilului ca el să se simtă bine şi să se poată manifesta”, a spus Baş.

Conform datelor Ministerului Educaţiei, în Republica Moldova sunt 270 de instituţii şcolare mici, gimnazii cu mai puţin de 40 de elevi şi gimnazii cu până la 90 de elevi. Reforma în educaţie a început în 2010. Numărul de instituţii de învăţământ secundar şi general s-a micşorat cu 6,6%, constituind 1328 de instituţii, faţă de 1423 de instituţii existente în 2009. 57 de instituţii au fost închise către începutul anului şcolar 2012–2013.

Svetlana COROBCEANU