Ultimul gramofon

Gramofonul naşului, produs în 1898, ce l-a impresionat în copilărie cu pâlnia sa de rezonanţă, din alamă, apoi şi vizita la un prieten de familie, în căsoaia căruia a observat un patefon uitat de pe vremuri, i-au trezit pasiunea faţă de gramofoane, patefoane, considerate pe timpuri camarazii de petrecere ai bunicilor şi părinţilor noştri, acasă şi la iarbă verde.

Victoria POPA

L-am găsit în atelierul său, unde asculta „Tango ţigan” de Gogu Botea, cântat de tenorul V. Fintea la cel mai mic patefon turistic, produs în Sankt Petersburg, alături ţinându-i companie motanul Mochiu, care torcea pe un scaun, dând alene din coada albă.

„Acest tangou îmi aduce aminte de anii copilăriei şi îl ascult la patefonul  defectat de mine şi fratele meu”, îşi deapănă amintirile zâmbind profesorul.

Dănănaia copilăriei

„Este al bunelului de pe tată”, ne arată spre instrumentul muzical ce a căpătat strălucirea de pe timpuri, după o restaurare îndelungată. „Acest patefon a fost pe timpuri nucleul petrecerilor în casa bunelului meu”, povesteşte Vasile Muşinschi. Aflăm că şi-a descoperit pasiunea acum cinci ani, în urma  unei vizite într-un sat la un prieten de familie.

„Când am observat patefonul acoperit de praf pe poliţă, mi-am adus aminte de şotia din copilărie. Of, ce bătăiţă am mâncat de la tata! L-am cerut pentru a-l restaura”, mărturiseşte profesorul.

Cu multă răbdare, fără vreo instrucţiune, cu cunoştinţele din domeniul mecanicii, a reparat patefonul. După ce i-a auzit sunetul, şi-a pus în gând să caute pe la prieteni, cunoştinţe, rude obiecte muzicale vechi. Aşa a reuşit să adune în atelierul său pe lângă cele patru gramofoane şi opt patefoane, candelabre, radiouri, fiare de călcat, produse încă până la Primul şi al Doilea Război Mondial sau până la deportările din 1949.

„Stăpânii obiectelor muzicale se debarasau de ele fără mare greutate. Mă întrebau ce voi face cu ele. Le spuneam că vreau să le repar pentru că-mi plac”, mărturiseşte el. Atunci când achiziţiona aparatele, se alegea şi cu plăci cu muzică ascultată şi dansată pe vremuri.

Mâini de aur

Bun la suflet, Vasile Moşinschi le dăruia în loc câte un obiect din lemn făcut de mâinile sale dibace. „Mai meşteresc şi obiecte din lemn, pe care le dăruiesc din suflet”, se destăinuie profesorul, care în prezent este maistru pentru tinerii ce studiază industria lemnului la Colegiul de ecologie din Chişinău.

Din vorbă în vorbă, la uşa atelierului său au venit şi oameni care aveau câte un gramofon moştenit de la părinţi. Astfel, profesorul a fost rugat de câteva persoane să restaureze gramofoane care le menţineau vie amintirea despre părinţii lor. I-au fost aduse trei gramofoane uzate de prin anii 1898-1900.

Ne spune că răbdarea este prima calitate de care ai nevoie la restaurarea acestor obiecte. După luni de zile de căutări şi lucrări manuale migăloase, a reuşit să redea sunetul muzical produs altădată. Construcţia simplă şi asemănătoare a gramofoanelor şi patefoanelor care reproduceau sunete pe discuri, cu o diagramă, un ac şi o pâlnie acustică, îi lua mult timp pentru restaurare. „Piesele lor sunt de negăsit. Le fac la strung, după ce studiez mecanismul lor defectat”, spune meşterul.

„Sunt legat sufleteşte de ele”

A reuşit să le redea luciul de altădată. Odată văzută, nu poţi uita strălucirea ochilor săi atunci când ne demonstra fiecare patefon şi gramofon în parte, povestind că orice obiect muzical de acest gen poartă în sine istoria familiei căreia i-a aparţinut. „Vedeţi gramofonul acesta cu pâlnia de rezonanţă de alamă? Este al naşului tatălui meu, produs în 1898. Are peste 124 de ani. Ţin la el foarte mult”, mărturiseşte colecţionarul.

Altul, situat alături, păstrează istoria unui nume indicat pe cutia de lemn, „Silvestru Zaharia I. Japca”. Anul producerii sugerează că gramofonul a fost sechestrat în anii deportărilor de la un locuitor al satului, numele fiind scris de cei care confiscau bunurile oamenilor înstăriţi de pe timpuri. Astfel, unele dintre obiectele de anticariat pot fi luate drept sursă de cercetare pentru istorici.

A redat viaţa mai multor gramofoane şi patefoane. „Am o plăcere sufletească. Nu o fac pentru bani, deşi un gramofon, produs în Franţa, reparat ideal de mine, a ajuns în casa unui colecţionar moscovit, care l-a cumpărat cu 1200 de euro. Nici banii nu mă încălzesc. I l-am vândut pentru că i-am surprins privirea atunci când l-am văzut în atelier.”

Enigma unei cutii de cafea

Aflăm că şi internetul i-a fost de ajutor la studierea tipurilor de patefoane şi gramofoane, ca punct de reper fiindu-i anul de producere, locul uzinelor producătoare, datele indicate pe eticheta cutiilor de pe obiectele muzicale din mica colecţie. Acestea au fost produse în anii 1934-1935 în Marea Britanie, Ucraina, în special în oraşele Molotov, Moscova, Leningrad (azi Sankt Petersburg), Harkov.

Aşezate pe masă, cele patru patefoane îţi atrag atenţia prin culorile vii. „Patefonul mic este unul turistic, cel roşu este pentru doamne, celălalt, oranj, pentru petreceri”, explică profesorul, cu o vădită mândrie, tipurile de patefoane.

Repară numai în timpul liber. Soţia îi înţelege pasiunea, deşi îl mai cicăleşte întrebându-l cât timp va repara „toate vechiturile”. Mărturiseşte că, într-o noapte, când a deschis o cutie nouă de cafea, a descoperit folia necesară pentru membrana gramofoanelor şi patefoanelor. „Folia de staniol de la cutia de cafea era exact ce-mi trebuia!”

Drumul şi istorioara unui aparat radio

Printre gramofoane şi patefoane în atelierul chişinăueanului se află şi două aparate de radio, anul 1949 şi 1947, deja restaurate. „Pe cel din 1947 l-am găsit la o bătrână, care mi-a spus că aparatul îi aduce aminte de o parte bună a vieţii sale şi drumul parcurs. Soţul bătrânei fusese militar. L-a cumpărat în Ţările Baltice, unde au locuit o vreme, apoi au trăit la Kamceatka, Moscova şi, peste ani, s-au stabilit la Chişinău.”

Printre obiectele vechi are şi un kirogaz, fiare cu cărbune şi electricitate, candelabre, felinare de stradă, folosite pe vremea când pe străzi lipsea lumina.

Începuturile înregistrărilor sonore datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deși generarea mecanică a unei serii de sunete a fost posibilă încă din antichitate. Înregistrarea sonoră reprezintă modalitatea de a procesa un semnal sonor astfel încât să se permită păstrarea acestuia pentru a fi redat la un moment ulterior. Începând cu prima înregistrare a sunetului și până în zilele noastre au avut loc progrese remarcabile în ceea ce privește calitatea sunetului și durata de folosire a materialului pe care este păstrat.

 

 

 

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa