„Ultimatumul PCRM, o speculaţie ordinară”

Interviu cu profesorul de Drept Internaţional Nicolae Osmochescu

– Stimate domnule profesor, cum apreciaţi acţiunea Partidului Comuniştilor din Moldova de a organiza un referendum republican privind semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană?

Evident că democraţiile occidentale au organizat referendumuri pentru a afla opinia electoratului în privinţa aderării la Uniunea Europeană, pentru a aproba sau dezaproba Tratatul de la Roma. Însă aici este vorba de o speculaţie ordinară pe care nu o ştiu toţi. Referendumurile au fost organizate când era vorba de a deveni membru cu drepturi depline, însă în cazul Republicii Moldova, este vorba doar de semnarea Acordului de Asociere, care oferă statutul de stat asociat, prin urmare, nici nu se ştie dacă va fi candidat la aderare.

–  Unii teoreticieni califică referendumul drept element complementar al democraţiei reprezentative, alţii însă îl consideră ca formă favorită a democraţiei plebiscite a lui Mussolini şi Hitler. Pentru Dvs., ce reprezintă referendumul?  

Cei care afirmă ceea ce aţi spus Dvs. sunt specialişti în domeniul sociologiei. Referendumul şi plebiscitul sunt doi termeni care nu sunt sinonimi. În ambele cazuri este vorba de expunerea poziţiei electoratului, însă obiectele sunt diferite. Plebiscitul este un asemenea exerciţiu de drept în cadrul căruia electoratul îşi expune poziţia privind unele schimbări teritoriale între două state şi dreptul la alegerea cetăţeniei. Referendumul însă este o exprimare a voinţei electoratului în cazul unor probleme concrete privind forma de guvernare, sistemul politic, economic şi social, precum şi alte probleme de interes naţional. În opinia mea, indiferent de ţara în care se efectuează acest exerciţiu, este o formă directă de exercitare a suveranităţii naţionale de către popor. Puterea emană de la popor, aceasta se realizează prin suveranitate şi independenţă. Există două forme de exercitare a suveranităţii unui popor: directă prin referendum şi reprezentativă prin alegeri.

– Unele tinere democraţii au un electorat insuficient de pregătit pentru a recurge la o asemenea formă de soluţionare a problemelor de interes naţional. În opinia Dvs., cât de pregătită este societatea moldovenească în acest sens?

Referendumul se aplică în statele care au o anumită tradiţie democratică. De exemplu, în Elveţia, aproape toate problemele societăţii, fie a unei comune, fie a unui land, se soluţionează prin referendum. Însă popoarele republicilor sovietice erau obligate să voteze după cum le indica partidele comuniste. Dar asta nu înseamnă că Republica Moldova nu este pregătită din punct de vedere juridic pentru un asemenea exerciţiu.

Totul depinde de faptul cum este organizat, promovat şi explicat un referendum. Problema constă în faptul ce se vrea să se obţină printr-un referendum. Să admitem că în cadrul societăţii moldoveneşti este răspândit nihilismul juridic, nu există încredere în lege, iar de aici predispoziţia de a o încălca. Însă majoritatea este deprinsă să respecte legea.

– Să admitem că statul moldovenesc este pregătit, însă este suficient de informat electoratul din acest stat?

Problema constă în faptul în ce context se efectuează exerciţiul referendumului. În situaţii tensionate, în condiţii în care cetăţeanul este obiectul unei propagande intense, cei care propun un referendum o fac special ca să aibă rezultate ce i-ar avantaja. De exemplu, în cazul Republicii Moldova, unde se propune referendumul pentru stabilirea vectorului politic, populaţia este dezinformată. Este evident ce se urmăreşte.

– Se ştie că URSS şi succesoarea acesteia, Federaţia Rusă, a recurs la referendum doar o singură dată, în martie 1991, pentru păstrarea Uniunii. Însă au propus de fiecare dată referendum pentru soluţionarea problemelor altor state. Cum comentaţi această atitudine?

În prima jumătate a secolului XX, în Societatea Naţiunilor, în teoria dreptului, se promova ideea că referendumul este o formă obiectivă de a afla voinţa poporului. Astfel au început să aibă loc referendumurile în democraţiile occidentale. Partidul Comunist promova ideea că poporul este cel care determină statul.

De asemenea, ideologii sovietici susţineau legătura de nezdruncinat dintre partid şi popor. Astfel, statul sovietic era interesat să propună ca problemele complicate ale altor state să fie organizate prin referendum. Însă în interiorul URSS nu a fost organizat niciun referendum, deoarece se considera că partidul exprimă voinţa poporului.

– Strategiile aplicate pe moment de Rusia în Ucraina sunt inspirate din experienţa URSS, care mai întâi organiza rebeliuni, bolşevice, iar mai târziu proclama republici?  

În ce priveşte politica actuală a „referendumurilor” pe care o aplică Federaţia Rusă, aceasta urmăreşte mai întâi crearea unei situaţii conflictuale într-o anumită regiune, apoi Moscova insistă că trebuie să se afle poziţia cetăţenilor şi populaţia respectivă se pronunţă pentru independenţă. Următorul pas este declaraţia oficială a autorităţilor ruse că respectă întru totul voinţa populaţiei exprimată în cadrul referendumului şi recunoaşte regiunea ca republică independentă.

Urmează cererea de aderare la Federaţia Rusă, care este recunoscută mai întâi, de altfel, foarte rapid, de către toate instituţiile statului, după care se emite hotărârea privind acceptarea aderării noii republici la Federaţia Rusă. Formal, sunt respectate toate procedurile, însă, de fapt, se încalcă grav toate principiile şi normele de Drept Naţional şi Internaţional unanim recunoscute.

Vă mulţumim.