Uliul nu cedează niciodată

Angajaţii unei fierării din Glodeni au adăpostit un hultan

La o fierărie din Glodeni, patru tineri au adoptat un uliu bolnav. Câteva luni de zile le-a trebuit ca să-l vindece. Şi chiar dacă şi-a revenit, pasărea nu mai poate zbura.

Bătăile asurzitoare ale ciocanului nu sperie uliul ascuns printre fiarele ruginii. Fierăria a devenit acum cerul lui. Pisicile şi câinii nu se apropie de acest nou tărâm al răpitorului de culoarea fierului, iar şoarecii au dispărut de cum eretele şi-a marcat prezenţa aici.

Salvat de fierari

Uliul a fost adăpostit la fierăria din Glodeni acum un an de către patru tineri angajaţi: Andrei, Sergiu, Ion şi Ruslan, care l-au găsit în stuful de pe malul iazului din marginea oraşului prins într-un laţ, cu o aripă şi un picior rupte. Vreo trei luni de zile au luptat ca să-l scoată din ghearele morţii, i-au îngrijit rănile şi l-au deparazitat. A intrat în iarnă pe picioare, cam şchiop şi fără o aripă, dar însănătoşit! Iarna, în timp ce în gura cuptorului se topeau bucăţile de fier, sub vatră se încălzea Cheşa, aşa l-au poreclit salvatorii pe acest „rege al cerului”, chiar dacă au aflat că este o femelă.

Adoră slănina, şi nu cârnaţii

Şi cum hultanul (aşa i se mai spune uliului prin părţile noastre) este incapabil să-şi caute hrana, cei patru tineri îi asigură zilnic porţia de carne, fie că i-o cumpără, fie că-i prind şoareci şi vrăbii. Cu toate acestea, spun băieţii, nu-i oferă niciodată hrana fără luptă, ca să nu-şi uite menirea de prădător. „Nu are frică de nimic şi nu cedează niciodată, oricât am încerca să-l speriem”, spun ei. Acum, prada uliului a devenit slănina din borcanele uitate deschise pe masă şi nicidecum salamul pe care îl mănâncă cu poftă băieţii.

Totuşi, susţin ei, de când a apărut Cheşa, nu mai au şoareci, ori că uliul îi vânează, ori că aceştia s-au împrăştiat de frica ţipetelor pe care le scoate pasărea.

Dor de libertate

Deşi se plimbă în voie prin curtea atelierului, Cheşa vrea în libertate. De vreo două ori a încercat să fugă, n-a ajuns însă departe. Oamenii care ştiu povestea lui îl aduc înapoi, la fierari, deoarece ştiu că, fără ei, n-ar supravieţui. De la o vreme, cerul râvnit de Cheşa, e survolat de o pasăre roşcată, care răspunde ţipetelor hultanului condamnat să nu mai zboare.

Nadea Roşcovanu

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)