Ucrainenii vor alege un preşedinte din tandemul Poroşenko-Timoşenko

Iulia_Timosenko-1Conform ultimelor date, Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Kiev a înregistrat 23 de candidaţi pentru alegerile prezidenţiale care urmează să aibă loc la 25 mai, anul curent. Potrivit analistului ucrainean Serghei Vysotski, competiţia electorală se va desfăşura în condiţii social-politice interne extrem de complicate. Lupta cea mare se va da între candidatul independent, oligarhul Petro Poroşenko, şi liderul partidului „Batkivşcina”, Iulia Timoşenko. Românii din Cernăuţi ar putea vota în majoritatea lor pentru primul candidat, susţine jurnalistul român de la Cernăuţi, George Bodnăraş.

Potrivit unui comunicat oficial, la data de 2 aprilie 2014, CEC-ul de la Kiev a înregistrat 23 de candidaţi la alegerile pentru postul de preşedinte al Ucrainei din 25 mai 2014. Comisia a refuzat să înregistreze alte 20 de persoane dintr-un număr total de 46 de pretendenţi. OSCE intenţionează să trimită la alegerile prezidenţiale din ţara vecină 1000 de observatori.

În preajma campaniei preelectorale, lucrurile s-au limpezit

Între timp, în urma congreselor partidelor, configuraţia forţelor politice din ţara vecină în preajma alegerilor a căpătat contururi mai clare. După cum era de aşteptat, forţele politice din Ucraina s-au divizat în două mari tabere, care se vor confrunta într-o concurenţă acerbă. Lucrurile s-au limpezit după ce Vitali Kliciko şi-a retras candidatura în favoarea lui Petro Poroşenko în cadrul congresului partidului „UDAR”, iar Partidul Regiunilor l-a înaintat în funcţia de candidat pe Mihail Dobkin, preşedintele administraţiei de stat de la Harkov, un politician cu influenţă locală şi un aprig oponent al Maidanului.

Partidul Regiunilor va accepta un acord

Analistul politic de la Kiev, Serghei Vysotski, e convins că promovarea unui candidat foarte vulnerabil, „tehnic”, de către Partidul Regiunilor ar însemna că acest partid cu mare influenţă în sud-estul Ucrainei e pregătit pentru un acord cu alte forţe politice, şi ar fi rezonabil să încheie această înţelegere cu Petro Poroşenko. Pe de altă parte, Serghei Tighipko, un alt lider al regionalilor, care a stârnit mai multe contradicţii în sânul partidului prin decizia sa de a candida fără susţinerea partidului, ar putea să-i ia cu mult mai multe voturi lui Poroşenko.

Ucrainenii vor avea de ales între un antiautoritar şi un antioligarhic

„În fine, lupta cea mare se va da între Poroşenko şi Timoşenko. De facto, va fi o alegere între un regim oligarhocentrist renovat (drepturile cetăţenilor şi ale businessului mic vor fi lărgite, însă nu ca pe timpul lui Ianukovici) şi un viitor necunoscut, care ar putea culmina cu o flagelare publică a unor duşmani ai Maidanului, tendinţe revanşarde în economie şi perspective neclare atât în problema menţinerii unităţii ţării, cât şi în politica internă. Anume în acest cadru se vor elabora scenariile preelectorale ale principalilor candidaţi – unul antiautoritar, şi altul antioligarhic. Cu toate astea, în discursurile ambilor candidaţi nu vor exista diferenţe de poziţii, cel puţin publice, cu privire la agresiunea lui Putin, problema Crimeii şi tendinţele separatiste din sud-estul ţării”, punctează expertul ucrainean într-un material publicat pe site-ul Maidanului „liga.net”.

Revoluţia ucraineană va continua şi după alegerile prezidenţiale

„Vor corespunde cele două regimuri care se rup spre putere aşteptărilor Maidanului? Nu, nu vor corespunde. Din acest motiv, alegerile din acest an nu vor marca sfârşitul revoluţiei ucrainene, ci doar o etapă a ei. Pentru modernizarea societăţii ucrainene şi a ţării, în ansamblu, se impune elaborarea unei agende politice mature în care un rol-cheie urmează să-l aibă nu cerinţele faţă de personalitatea preşedintelui, ci faţă de capacitatea lui de a implementa profunde reforme instituţionale, orientate spre transformarea Ucrainei într-o republică parlamentară, reformarea şi depolitizarea serviciilor speciale şi a armatei, acordul politic al întregii societăţi cu privire la vectorul european de dezvoltare”, susţine Serghei Vysotski.

Românii din Cernăuţi ar putea vota cu Petro Poroşenko

George Bodnăraş, jurnalist român de la Cernăuţi, susţine că alegerea unui nou preşedinte nu va avea, totuşi, un rol important în stabilizarea ţării, cum ar putea-o face alegerile parlamentare, care vor avea loc mai târziu, posibil în toamnă. „După prezidenţiale urmează alegerea unui nou parlament, iar responsabilitatea pentru buna evoluţie a lucrurilor îi revine în acest moment guvernului de la Kiev”, a susţinut Bodnăraş. Referindu-se la opţiunile românilor din regiunea Cernăuţi, în trecut în marea lor majoritate votanţi ai Partidului Regiunilor, jurnalistul a opinat că ei îşi vor da votul pentru Petro Poroşenko, deoarece regionalul Dobkin e o candidatură aproape necunoscută la Cernăuţi.

Nadine CHILIANU

The following two tabs change content below.