Ucraina: Forțele de ordine au intrat din nou în forță în Piața Independenței din Kiev

bigForțele de ordine ucrainene au intrat din nou în forță, miercuri la primele ore, în Piața Independenței din Kiev, distrugând o parte din baricadele ridicate de manifestanții proeuropeni și care cer demisia guvernului Azarov și a președintelui Viktor Ianukovici, relatează AFP și Associated Press.

La operațiune au participat sute de polițiști, care au întâmpinat rezistență din partea demonstranților atunci când au încercat să distrugă baricadele ridicate de aceștia.

Protestatarii au scandat ‘Rușine!’ și ‘Vom rămâne aici!’, în timp ce forțele de ordine încercau din nou să le distrugă baricadele.

Manifestațiile de la Kiev au început la finalul lunii noiembrie, după ce guvernul ucrainean a anunțat că suspendă negocierile pentru semnarea Acordului de asociere la UE, cu numai câteva zile înaintea Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius (28-29 noiembrie).

În încercarea de a detensiona situația actuală din țară, președintele ucrainean Viktor Ianukovici a cerut marți eliberarea demonstranților arestați în timpul protestelor și a afirmat că Ucraina încă este interesată de integrarea în Uniunea Europeană.

Totuși, la scurt timp după intervenția televizată a șefului statului, unul dintre liderii opoziției, Arseni Iațeniuk, a reiterat revendicările manifestanților: destituirea actualului guvern de către Ianukovici și numirea unui nou executiv care să fie angajat față de semnarea unui Acord de asociere la UE, eliberarea tuturor protestatarilor arestați și pedepsirea polițiștilor care au agresat demonstranți pașnici. AGERPRES

 

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău